Au fost afișate rezultatele modeste la admiterea de la UMF Iași 2022, cele mai multe note de 10 fiind obținute la Medicină Generală, unde ultima medie a fost una destul de mare, respectiv nota 9,00. În schimb, la 4 specializări, printre care și Balneofiziokinetoterapia, pe locurile fără taxă, ultima medie de admitere a fost 5,00.
Înscrierile la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași s-au terminat în data de 17 iulie, iar duminică, 24 iulie 2022, a fost susținut examenul de admitere. Anul acesta, la toate cele 10 specializări, au fost depuse, în total, 2.207 dosare.
Rezultate modeste la admiterea de la UMF Iași 2022
Pe parcursul lunii iulie 2022, s-a desfășurat procesul de admitere din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” (UMF) din Iași. Dosarele au putut fi trimise până pe 17 iulie, fiind înregistrați 2.207 candidați care au susținut examenul de admitere în data de 24 iulie. Materia la care au susținut probele a fost diferită, în funcție de specializarea aleasă. Astfel, la Medicină Generală, dintre cei 302 candidați admiși pe locurile fără taxă, 10 dintre ei au obținut nota 10, ultima medie de intrare fiind 9,00. Pentru candidații de etnie rromă, pe cele 2 locuri propuse, au intrat persoane care au obținut note de 7,60 și 5,70, fără taxă. Pe locurile propuse celor care au absolvit liceul în mediul rural, admiși pe locuri fără taxă, sunt 10 persoane, prima notă fiind de 9,80, iar ultima de 5,00. Este un singur candidat admis, provenit din sistemul de protecție socială, la locuri fără taxă, care are nota 8,80. Pe locurile cu taxă sunt 192 de persoane, cea mai mare notă fiind 9,80, iar cea mai mică 8,30. Totodată, cei care au obținut note peste 5,00, dar nu au reușit să prindă loc la această specializare, au posibilitatea de a fi redistribuiți către celelalte domenii oferite de facultate. Numărul lor este de 487, iar nota cea mai mare este 8,30 și cea mai mică de 5,00.
La Asistență Medicală Generală, pe locurile cu finanțare de la bugetul de stat, au fost admiși 62 de candidați, cu note începând de la 10 și până la 8,02. Numărul notelor de 10 este de 5. Totodată, la buget, au mai intrat pe locurile propuse absolvenților din mediul rural 6 persoane, cu note pornind de la 9,28 și ajungând până la 5,86, iar pe locurile propuse celor proveniți din sistemul de protecție socială este un singur candidat admis cu nota de 7,48. Pe locurile cu taxă, sunt 113 de candidați admiși, unde cea mai mare notă este 9,20, iar cea mai mică este 5,14.
La Nutriție și Dietetică există 10 candidați admiși la locurile fără taxă, dintre care o notă de 10, ultima fiind de 7,40, iar pe locurile fără finanțare de la buget sunt 19 persoane, cu note pornind de la 9,20 și până la 5,20.
La Medicină Dentară, pe cele 94 de locuri fără taxă, au intrat persoane cu note începând de la 9,00 și până la 7,00. De asemenea, pe locurile propuse absolvenților din mediul rural, este un singur candidat admis cu nota de 8,60. La aceeași specializare sunt 55 de locuri cu taxă, unde cea mai mare notă este 8,90, iar cea mai mică de 6,30. Totodată, la fel ca și în cazul Medicinei Generale, sunt 92 de candidați cu media peste 5,00 care, deși nu au obținut un loc la această specializare, pot fi redistribuiți unui alt domeniu, notele lor pornind de la 6,30 și ajungând până la 5,00.
La Tehnică Dentară sunt 28 de candidați admiși pe locurile fără taxă, nota cea mai mare fiind 9,80, iar cea mai mică 7,40, iar pe locurile cu taxă sunt 14 candidați admiși cu note de la 9,80 și până la 5,00.
La Asistență de Profilaxie Stomatologică, pe locurile fără taxă, au intrat 3 persoane, cu note de la 9,60 și până la 5,00.
Note puțin peste 5 ale viitorilor farmaciști și terapeuți
La Farmacie încă nu au fost ocupate toate locurile, până în prezent, la buget fiind 20 de persoane admise, dintre care una a obținut nota 10, ultima notă fiind 5,20. Loc a prins și un candidat de etnie rromă, cu finanțare de la bugetul de stat, nota acestuia fiind de 5,92, un candidat admis fiind și pe locurile propuse celor proveniți din sistemul de protecție socială, cu nota 7,84. Pe locurile cu taxă este un singur individ, cu nota 7,72. La Bioinginerie, pe locurile fără taxă sunt 77 de candidați admiși, existând și o notă de 10, iar cea mai mică fiind 8,20. Pe locurile cu taxă sunt 3 candidați, cu note de la 9,00 și până la 8,00. Și aici au existat 26 de candidați cu media peste 5,00 care, deși nu au prins loc în cadrul acestei specializări, pot solicita redistribuirea la un alt domeniu. Notele lor pornesc de la 7,80 și coboară până la 5,40.
Viitorii terapeuți, cei care au optat pentru Balneofiziokinetoterapie și recuperare, au obținut note cel puțin curioase, pe locurile fără taxă, 63 în total, notele începând de la 9,80 și ajungând până la 5,00. Pe locurile pentru candidații de etnie rromă există un singur candidat admis, cu nota 5,00, iar pe locurile celor cu liceul absolvit în mediul rural sunt 2 persoane, ambele note fiind de 6,00. Pe locurile fără finanțare de la buget sunt 9 candidați admiși, cu note de la 8,60 și până 5,60.
La Cosmetică Medicală și Tehnologia Produsului Cosmetic, pe locurile fără taxă, sunt 19 candidați admiși, cu note de la 9,60 și până la 5,00 și, tot cu finanțare de la bugetul de stat, este o persoană admisă cu proveniență din sistemul de protecție socială, având nota 8,00. Pe locurile cu taxă sunt 7 candidați admiși cu note începând de la 8,60 și până la 6,00. Rămâne de văzut cum se vor modifica rezultatele modeste de la admiterea de la UMF Iași, în urma contestațiilor.
Nu vă atingeți de eroii și eroinele neamului! Lăsați-i în liniște să își deschidă conturile! Vine noul val. Tot înainte eroi!
Cum sa fie rezultatele modeste?!?
Între nota 10 și nota 9 sunt 306 oameni. Verificați înainte de a scrie
Foarte modeste,intra toti prostanacii care vor absolvi tot asa magna cum laudae
„Astfel, la Medicină Generală, dintre cei 302 candidați admiși pe locurile fără taxă, 10 dintre ei au obținut nota 10, ultima medie de intrare fiind 9,00”. Stirea prezentata in articol, dar facem titluri cum vrem, doar pt click.
de ce nu ai fost tuuserule fals destept sa dai admitere la aceasta specialitate? ti-e ciuda pe cei care au luat examenul. Cei cu 5 daca nu vor invata vor ramane pe dinafara fii sigur, cat si altii.
Asa ca rezista cei care invata nu lenesii.
Stimată redacție, am înțeles că aveți „obligatia”, cred remunerata, de a denigra această instituției de învățământ de peste 100 de ani dar, sincer nu înțeleg ce aveți cu concurenții din 2022. Postările în urma articolului dvs. că acești candidați vor fi „incapabili” a rezolva o problemă medicală este greșită. Cei ce vor fi bine pregătiți vor termina cu onoare această profesie ce este „MEDICINA”. Felicitări și mult succes bobocilor din anul I !😘
Stimată redacție, am înțeles că aveți „obligatia”, cred remunerata, de a denigra această instituției de învățământ de peste 100 de ani dar, sincer nu înțeleg ce aveți cu concurenții din 2022. Postările în urma articolului dvs. că acești candidați vor fi „incapabili” a rezolva o problemă medicală este greșită. Cei ce vor fi bine pregătiți vor termina
cu onoare această profesie ce este „MEDICINA”. Felicitări mult succes bobocilor din anul I !😘
Sunt student la aceasta facultate si spre deosebire de persoanele de mai sus ce se simt lezate de acest articol, eu unul il aplaud! . Repet, sunt student la aceasta facultate… din cauza subiectelor extraordinar de usoare nu se face o selectie corespunzatoare. Cat despre pregatirea acestor noi studenti, indiferent de nota de admitere … o sa fie dezastruoasa! Asa cum este si pregatirea noastra, a studentilor de an mai mare ! Familia serban abuzeaza extraordinar de pozitia in facultate, doamna serban/domnule serban … sa stiti ca aceasta nu este facultatea voastra! Nu sunteti pe mosia voastra! Pe langa faptul ca veniti la cursuri si nu va faceti treaba, ba si mai mult…ne expuneti viata amoroasa sau „implinirile profesionale” in loc sa ne prezentati materia. Culmea! Pe langa toate acestea aveti si un limbaj si comportament vulgar cu noi!!! Ar fi timpul sa plecati se la catedra de fiziologie! O sa atrag atentia organelor abilitate pentru a face controale amanuntite la aceasta catedra! Din cauza acestor specimene actul medical o sa aiba o proasta calitate !
Semnat : o fosta studenta al domnului profesor Serban.( sa stiti , chiar daca nu ati facut nici macar 1 curs calumea, eu tot am trecut examenul pe eforturile mele, deci nu este nici un caz de frustrare