Polițiștii din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (S.P.C.R.P.C.I.V.) Iași nu și-au primit salariile vineri, 14 iunie 2024, așa cum s-a întâmplat cu ceilalți angajați din cadrul Prefecturii Iași. Revoltat de situație, Dragoș Pricop, unul dintre polițiștii examinatori de la Iași, a amenințat că nu se va mai prezenta la serviciu.
UPDATE 12.00: Angajații din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (S.P.C.R.P.C.I.V.) Iași și-au primit salariile.
“Am primit salariile, situația s-a remediat”, a declarat Ștefan Grecu, șef Serviciul Public Comunitar de Permise de Conducere și Înmatriculări ale Vehiculelor Iași.
Revoltă la Serviciul de Permise din Iaşi, după ce polițiștii nu și-au primit salariile
Într-un mesaj transmis pe 14 iunie 2024, la ora 23:00, Dragoș Pricop, polițist în cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Iași, a explicat prin ce situație trece și câte probleme pot surveni din faptul că nu a primit salariul la timp. Omul legii era îngrijorat, deoarece se temea că va fi dat afară din chirie și că nu va avea cu ce să-și plătească ratele la bănci.
„Bună seara. O să fiu scurt și concis. Mă numesc Pricop Dragoș și sunt polițist în cadrul SPCRPCIV, permise și examinări. Vreau să expun aici poate cineva totuși mă bagă în seamă, încă am speranța asta, bătaia de joc la care sunt supus în cadrul acestei instituții care se subordonează prefecturii Iași. Astăzi, 14.06.2024, este zi de salariu, nici până în acest moment (ora 21.00) nu am primit banii aferenți pentru munca prestată ca polițist luna trecută. Este cea mai mare bătaie de joc la care am fost părtaș în tot acest timp de când lucrez ca polițist. Este inadmisibil să nu primesc banii munciți.
Am rate la bănci scadente pe data de 15, am chirie care este scadentă tot pe data de 15 a lunii, am facturi de plătit, am benzină de pus la mașină, am abonament la telefon de plătit, am diverse datorii la familie, chiar am ajuns bătaia de joc a politicienilor? Vreau să știu cine îmi plătește mie penalitățile la bancă și cum procedez dacă o să fiu dat afară din chirie, deoarece nu am primit salariu pentru luna trecută”, a motivat Dragoș Pricop.
Felix Guzgă: „Problema s-ar fi rezolvat a doua zi, dar a fost sâmbătă”
Dragoș Pricop s-a arătat cu atât mai revoltat cu cât, susține el, angajații din Prefectura Iași și-au primit salariile la timp. Polițistul examinator a precizat că, dacă nu va primi salariul, nu se va mai prezenta la serviciu, deoarece nu muncește pro bono.
„Da, sunt stresat. Recunosc. Suntem duși cu zăhărelul. Cei de la Prefectură au primit salariile, iar noi, sclavii, polițiștii, nu avem dreptul să fim plătiți pentru că muncim. Nu am la cine să mă împrumut ca să plătesc ratele și chiria, este o sumă destul de mare. Vă rog măcar să faceți niște verificări să vedeți care sunt interesele la mijloc și de ce nu am primit salariile la timp. Nu am primit nicio justificare.
Dacă nu sunt plătit, nu o să mă mai prezint la serviciu, nu muncesc pro bono. Am colegi care au și ei rate de plătit, au copii, au cheltuieli diverse. Mai am 88 de lei de la salariul trecut, trebuie să fac foamea, probabil, până când se gândește Prefectura Iași să primim salariile. Vă mulțumesc”, a adăugat Dragoș Pricop.
Felix Guzgă, prefectul județului Iași, a explicat de ce angajații din cadrul Serviciului de Permise din Iaşi nu și-au primit salariile vineri, 14 iunie 2024.
„A fost o chestiune tehnică de transfer între bănci. Luni dimineață, la prima oră, o să primească salariile. Problema s-ar fi rezolvat a doua zi, dar a fost sâmbătă”, a declarat Felix Guzgă, prefectul județului Iași.
Nu ți-a plăcut cu țiganii din Dacia? Ai crezut că pleci la mai bine unde sunt fete de 18 ani la care te dai la ele?
De spaguta nu spui nimic ?
Nu cred ca nu au bani,doar proba la traseu se promoveaza doar pe șpagă la IS ,NT…
Nu si au atins target ul luna aceasta ?
Felicitări domnule polițist pentru atitudine ,respect polițiștilor examinatori pentru că nu dau permise decat pe merit .
Câta tragedie, i-a întârziat micuțului o zi salariul, hai sa ne dam cu fundul de pământ și sa trimitem mesaje pe Facebook
Du te ma la privat si munceste. Ai sa vezi ca acolo nu intarzie niciodata salariile. Si acolo chiar poti sa faci p..@ mare cat vrei. Se pișă patronii pe ei daca îi ameninti. Iti aduc si femeia sa le-o f..i! Si chiria nu tot de la munca iti este platita? Si patronii platesc chiriile. Amantelor, nu angajatilor. Ia sa ti dai demisia sau sa te dea afara pt ca ai adus atingere institutiei. Kkt cu ochi ordinar. Afara din Politie!
Ca idee, trebuie doar sa nu ai minte de politist ca sa iti fixezi rata scadenta la cateva zile macar de data salariului.
Apoi, iti poti schimba locul de munca, ori iesi la pensie la 45 de ani din miltie, ce te faci daca intarzie pensia?:)))
Aa, mare tragedie! Adica ar trebui sa fie respectat termenul de salariu? Dar, domnilor politisti, termenul de efectuare o cercetare ( în REM !!!) nu ar trebui respectat ? Ce faceti cu dosarele tinute in sertare cu lunile, doar pentru ca puteti?
Statul e falimentar si toti functionarii publici sunt complici. Asa ca, imi pare rau la domnu’ politist
Dar cu sutele pe care le încasați de la catastrofele astea de șoferi de prin Iași ce faceți cu ele fwte m aș pe gura voastră de gabori lăchioși
Extraordinar, ce sa zic ma….vai de mine…au intarziat salariile 2-3 zile…………….baaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa…………da cine pyla mea te pune ba sa pui rata pe 15 fix a doua zi dupa salar? la banca te intreaba doar, cand vrei sa fie ziua de rata?? cat de ……….. sa fii?? :))))))) si eu am rata, ba dar am pus o marja de intarziere ca na, nu se stie in ziua de azi……macar 7 zile intre ziua de salar si rata……da da ti demisia tataie (si asa stim cu totii cum se intra in politie !), hai la nenea in privat sa vad daca ai sa comentezi ca ti dau salariul cu 5 zile intarziere….ca nu apuci sa ti dai tu demisia, te zbor in secunda 1 …………..
Terminați cu prostiile, faceti-va și voi polițiști, sa stați degeaba, sa ieșiți la pensie la 45 de ani, sa luați șpagă, sa va îmbogățiți…ce naibii, de unde atâta ura, habar nu aveți ce înseamnă aceasta meserie, sunteți total pe lângă și repet nu va oprește nimeninsa va faceți polițiști. Hai bucurii sa aveti😉
@Stefan: ba ma opreste nenea….oare de ce toti ”pica” testul la psihologic??? exact ca la cfr…la Cfr daca nu esti CORESPUNZATOR…..intelegeti voi ce vreau sa spun prin CORESPUNZATOR…..te pica la psihologic ….
FELICITARI CELOR CARE NU V AU dat
BRAVOS
STRESATI CANDIDATII MAIALES FEMEI
SUNTETI MANA N MABACU SCOLILE DE SOFERI
Tineti 4 luni la perrmise coada si la sala
Pentru carnet
Iasu e o rusine cei mai cacaiti
Va miscati ca melcu spart!
Si sefu vostru doarme .
Oare pe ce are rata domnul polițist. Sigur are casa luată pe numele părinților etc, și locuiește cu chirie care îi este decontată. Aproape toți polițiștii fac așa. Casa luată este închiriată.
Mai slabeste
Sa se dea la instructorii scolilor dreptul de veto pentru carnet voi stati si puneti semne pe dosare pentru pile .
Am facut scoala de 3 ori si ore suplimentare
lua v ar dracu de nemultumiti
In fruntecu seful vostru care nu vede ce coada e
Imparte timpul de lucru cate 30 minute si crede ca a terminat
Ducetica acasa
Si va platesc din salariul meu
Stresul acumulat de-a lungul timpului își spune cuvântul. Să stai zi de zi în dreapta, lângă niște elevi care nu au fost învățați absolut nimic de către instructori (ăia care stau cu scaunele date pe spate și vorbesc toată ziua la telefon) și să te temi mereu că o să „radă” mașinile parcate…. Oricum instructorii au interesul ca elevii să pice, să mai încaseze niște bani grămadă, fără factură. Bine că nu m-am înscris la concursul de examinator… Apropo, cine crede că este ușor, au fost scoase 2 posturi, de ce nu v-ați înscris ba putorilor?
Toti sclavii de la permise ar trebui zburati de la mic la mare.
Bai Gigi, lasa ca iesi la pensie acus si nu mai ai „stres”, caschetar coclit ce esti. Esti platit din banii mei si ai tupeu sa faci pe altii putori? Stii ce meriti tu?
Sunt doua locuri disponibile acum de examinatori, cei care comenteaza si care sustin ca e bine si ca se iese la pensie si nu ai stres, bagati-va, multi comentsti fara rost si fara sa chnoasteti problemele acestei institutii, lucrez la privat dar cunosc politisti care o duc nu rau, fosrte rau
De comentat suntem toti buni, dar sa va vad pe voi daca ati fi pusi in situatia oamenilor astora sa depindeti de niste bani si sa nu luati salariu, multi comenteti degeaba
Rad parcarile pentru ca i stresati din
Prima penalizati aiurea
Ai de platit chirie? Pai nu v-o platim noi? Mai bine iti cumperi si o casa, ca va suportam si ratele.
Bravo Dragos, se vede ca vin alte generatii din spate, insa fi benefic pentru Iasi sa mergi si pe la DNA/DGA sa spui despre colegii tai care au un grup infractional organizat cu mai multe scoli auto din Iasi, sa nu mai spunem de Ichim si Frij (Pensionarul), esti un baiat bun, corect, educat, este pacat sa ascunzi acele informatii
trotineta de la glovo te asteapta umflatule
Felicitari politistului ca luat atitudine, dar asa este din pacate coruptia colegilor acestuia atinge cote extrem de mari iar cei de la DNA au nevoie de acea scanteie pentru a pune stop coruptiei, se stie ca pana si Grecu este fetita multor scoli de soferi din Iasi, este frustrant pentru Dragos sa vada ca colegii lui stau in vile din banii proveniti de la anumiti instructori din Iasi si el este bataia de joc al institutiei, insa Draga Dragos acum este momentul sa demascam toata coruptia din Iasi, DGA/DNA acum este momentul, ce a fost in Suceava e doar 30% din toata mafia de la Iasi
are dreptate omul. s-au invatat sa foloseasca salariatii din administratie ca slugile la patron!
Ghiolbani proști,a căzut ziua de salariu sâmbătă și iaca că s-a întâmplat să-i bage un pic mai târziu.
Au sărit repede putorile și corupții, vino bă în fabrici dacă la stat ți-e greu
Am dat traseul cu pricop si este unul dintre cei mai corecti si integri examinatori din iasi
A facut instructaj dimineata, ne-a comunicat ce doreste de la noi, a fost intelegator, a spus clar ca fiecare o sa ia pe merit permisul, chiar ne-a indrumat sa facem contestatie daca nu suntem multumiti.
Eu am picat examenul pe merit. Tot respectul pentru el pentru ca dimineata ne incurajeaza si ne spune de altfel ca trebuie sa luam pe bune permisul nu prin spaga.
TOT RESPECTUL DOMNULE PRICOP DRAGOS
Ar trebui verificat de ce numai el nu are bani si restul colegilor au bani ca nu au fost deloc nemultumiti ca nu au primit salariile
Se vede unde este i tegritatea si cine sta din salariu in salariu
Tot respecrul pt tot ce faceti dl pricop
Felicitari pentru tupeul de a spune lucrurilor pe nume!!
Felicitari pentru ca esti integru si nu te injosesti.
Ar trebui DNA sa verifice si ceilalti colegi care sunt multumiti ca nu au peimit salariile, au bani destui asa pare!!!
A plecat ca sectorist din Dacia la permise unde nu îl plouă, mai pune mâna pe piciorul unei cursante, se ma întâlnește cu ele după traseu și lumea de aici spune ca e greu la permise. Ce e asa de greu sa pui frână din prima la unul care nu știe sa plece de pe loc? Cei care lucrează la eliberare de cazier și examinatori de permise nu merita sa iasă la pensie la 45.
De ce acceptați virarea pe card?Eu imi ridic salariul de la casierie.
Bai mokeras sunt locuri libere acum la permise du te si angajeaza te sursa externa daca e asa usor frustratule
Sunt doua locuri du te ca e pensie speciala
Aruncate in bahlui sclavule cacamas in basca ta si pe institutia incompetenta si corupta a carei uniforma o porti
Il stiu din vedere de cand era mic pe acest baiat, un baiat cu bun simt de la tara, obisnuit cu munca, educat, liceu pedagogic finalizat cu note mari, un baiat de exceptie cum rar gasesti, il sfatuiesc pe aceasta cale sa mearga la DNA/DGA cat mai repede si sa spuna despre grupul infractional organizat in care sunt implicati anumiti politisti exxaminatori actuali in grup restrans + cei pensionati se stiu ei….inclusiv ce a auzit de la colegi….este primondial sa scapam de coruptie, e plin Iasi-ul de camicaze. DRAGA DRAGOS PRICOP, daca vezi acest mesaj scapa-ne de coruptie!! VEI RAMANE IN ISTORIE
Multi de aici il injurati pe om degeaba e dreptul lui sa ia salariu la timp, in rest, din ce stiu la examen e fosrte corect si cine stie sa conduca ia permisul, multi aveti frustrari legate de politisti, dar sunt altii si mai rai decat el si frustrati, omu macar e civilizat, vorbeste frumos
Felicitari domnului Pricop pentru ca este corect, isi face treaba si merita platit pentru asta. Este normal ca din moment ce esti corect, iti vezi de treaba ta, viata e grea, politia nu mai e ce era inainte. Nu se mai merge cu pile cunostinte relatii. Este un baiat muncitor cu bun simt, modest, care isi vede de treaba lui. Am auzit numai lucruri bune, iar carcotasii sa se ahtina, e usor sa arati cu degetul, dar uitati va la generatiile trecute de examinatori, acesti copii chiar sunt cuminti
Intrati acum la inmatriculari. Miroase a gaz si a rahat.
Nu mai spun ca stam ca prostii ca nu e nimeni la ghiseu.
Il cunosc pe baiat, isi vede de treaba lui, pare ca serviciile umbla, da nu unde trebuie. Cine e nemultumit si iese in fata e tras la raspundere si urmarit……….
Il cunosc pe baiat, isi vede de treaba lui, pare ca serviciile umbla, da nu unde trebuie. Cine e nemultumit si iese in fata e tras la raspundere si urmarit……….
Il cunosc pe baiat, isi vede de treaba lui, pare ca serviciile umbla, da nu unde trebuie. Cine e nemultumit si iese in fata e tras la raspundere si urmarit……….
Il cunosc pe baiat, isi vede de treaba lui, pare ca serviciile umbla, da nu unde trebuie. Cine e nemultumit si iese in fata e tras la raspundere si urmarit……….
Il cunosc pe baiat, isi vede de treaba lui, pare ca serviciile umbla, da nu unde trebuie. Cine e nemultumit si iese in fata e tras la raspundere si urmarit……….
E normal ca omul sa isi vrea banii bai ca nu are alte surse de venituri, punetiva in locu lui sa vedeti cum ar fi daca nu ati primi salairul la timp