Violul și uciderea unei fetițe în vârstă de 13 ani din nordul Indiei au stârnit revolta în India.
Doi bărbați din satul fetei din statul Uttar Pradesh au fost arestați sub acuzația de crimă după ce fetița a fost găsită sugrumată pe un câmp, potrivit poliției. În urma investigațiilor, cei doi au fost acuzați că și-ar fi violat victim înainte de a o omorî.
Fetița era dintr-o familie Dalit – cea mai mică sub-castă din sistemul de caste hinduse din India și considerată anterior „de neatins” – iar activiștii pentru apărarea drepturilor femeilor au declarat că această crimă reflecta un climat de frică în comunitatea lor, alimentată de guvernul naționalist hindus.
Sistemul de caste din India a fost desființat oficial în 1950, dar ierarhia socială de 2.000 de ani impusă oamenilor de la naștere există încă în multe aspecte ale vieții. Sistemul de caste clasifică hindușii la naștere, definindu-și locul în societate, ce locuri de muncă pot avea și cu cine se pot căsători.
Revoltă în India după violul și uciderea unei fete în vârstă de 13 ani
Fata a plecat de acasă în satul Pakaria din districtul Lakhimpur Kheri, vineri după-amiază, pe câmpurile din apropiere, a declarat Sandeep Kumar, un ofițer din cadrul poliției Uttar Pradesh.
Când nu s-a mai întors, familia ei a început să o caute și i-a găsit trupul într-un câmp de trestie de zahăr, a spus Kumar.
În urma examinării cadavrului, s-a constatat că fata a fost violată și a murit prin strangulare, potrivit Kumar. Acesta a negat că trupul ei a fost mutilat în vreun fel, după cum s-a relatat în presa locală.
Kumar a refuzat să comenteze dacă crimele au fost comise împotriva fetei pentru că era din casta Dalit. El a spus că o anchetă este încă în curs.
Chandrashekhar Azad, activist pentru drepturile Dalit, a declarat că opresiunea împotriva Daliților a atins apogeul sub guvernul Partidului Bharatiya Janata al premierului Narendra Modi.
„Fiicele noastre nu sunt în siguranță, casele noastre nu sunt în siguranță, există o atmosferă de teamă în jurul nostru”, a spus Chandrashekhar Azad.
O problemă omniprezentă în India
Știrile despre moartea fetei au stârnit revoltă în India, care se confruntă cu problema violențelor sexuală împotriva femeilor.
Potrivit Biroului Național de Înregistrare a Criminalității din India, în 2018 au fost raportate peste 33.000 de cazuri de presupus viol – aproximativ 91 de cazuri în fiecare zi. Experții spun însă că numărul real este probabil mult mai mare, din cauza rușinii atașate de agresiunea sexuală și barierelor sociale cu care se confruntă victimele.
„Uciderea nemiloasă și violul unei fete din Lakhimpur Kheri este un incident care a zguduit comunitatea”, a precizat Akhilesh Yadav, fostul ministru-șef al Uttar Pradesh și un membru al partidului opoziției Samajwadi.
În India, agresiunile sexuale au fost considerate în trecut de autorități ca fiind mai mult o problemă socială și culturală mai degrabă decât o preocupare pentru aplicarea legii, potrivit activiștilor pentru drepturile femeilor.
Spre deosebire de cazurile anterioare de viol de mare anvergură, uciderea fetei nu a atras proteste stradale, în parte din cauza focarului Covid-19 care a făcut ravagii în India, care a înregistrat peste 2,6 milioane de cazuri de boală.
Modificări legislative
Parlamentarii au adoptat o serie de amendamente la legile violului, ca urmare a violului brutal și uciderea unei studente în vârstă de 23 de ani, într-un autobuz din New Delhi, în 2012.
Legislația a fost înăsprită în 2018 în urma violului și uciderii unei fetițe de 8 ani. Legea modificată a majorat pedepsele închisorii și a introdus pedeapsa cu moartea în cazurile în care victima este mai mică de 12 ani.
Anul trecut, patru bărbați au mărturisit violul și uciderea unei femei în vârstă de 27 de ani. Cei patru au fost împușcați mortal de poliție după ce ar fi încercat să smulgă armele de la polițiști în timp ce se aflau la locul reconstituirii crimei.