Prima pagină » Culinar » Rețete de post mănăstirești. Mâncăruri sănătoase și sățioase, direct din chiliile sfinte

Rețete de post mănăstirești. Mâncăruri sănătoase și sățioase, direct din chiliile sfinte

03 aug. 2022, 12:05,
în Culinar

Cauți rețete de post mănăstirești? Ai ajuns în locul potrivit! În rândurile următoare, ți-am pregătit câteva mâncăruri sănătoase și sățioase, direct din chiliile sfinte.

Pe lângă mâncărurile tradiționale de post, cum sunt zacusca sau fasolele, există și alte rețete fără ingrediente „de dulce”, care au un gust senzațional și sunt foarte sățioase. Ne referim aici la renumitele mâncăruri care se prepară la mănăstire, din ingrediente proaspete și naturale, care au un gust inconfundabil. Descoperă, în continuare, câteva rețete sfinte, care să te introducă în universul liniștit al acestor așezăminte religioase.

Spor la gătit!

patru călugări care cară o oală cu mâncare

Pe lângă mâncărurile tradiționale de post, cum sunt zacusca sau fasolele, există și alte rețete fără ingrediente „de dulce”, care au un gust senzațional și sunt foarte sățioase.

Rețete de post mănăstirești. Descoperă gustul deosebit al mâncărurilor sfinte

Cele mai cunoscute rețete de post mănăstirești sunt ciorba de legume și pâinea pustnicească. Iată de ce ingrediente ai nevoie și cum se prepară.

Ciorbă mănăstirească de legume

Pentru această ciorbă gustoasă, ai nevoie de: ceapă, morcov ras, țelină rasă, păstârnac ras, fasole verde și galbenă, fasole boabe, ardei roșu, o cană de bulion, roșie, sare brută, usturoi, piper proaspăt măcinat, dafin, două linguri de ulei, cimbru uscat, pătrunjel verde și țelină verde.

Primul pas este să dai prin răzătoare toate rădăcinoasele: morcovul, păstârnacul și țelina. Apoi, toacă mărunt ceapa, ardeiul, roșia și fasolea verde și galbenă, pentru a genera o explozie de gust și pentru ca ciorba să fie mai plăcută la vedere.

Ia o oală mare și încăpătoare, pune două linguri de ulei și lasă la călit, la foc mic, ceapa, fasolea verde, boabele de fasole prefierte și ardeiul roșu. Adaugă și puțină sare brută și piper proaspăt măcinat. Lasă legumele să se înmoaie aproximativ zece minute, după care adaugă rădăcinoasele date prin răzătoare.

Pune, apoi, apă clocotită, adaugă frunzele de dafin, cimbrul uscat și un cățel de usturoi zdrobit. Lasă să clocotească încet pe foc mic timp de 20-30 de minute. Adaugă și bulionul și roșia decojită tăiată mărunt și mai lasă să scadă încă cinci minute. În final, pune sare și piper, după gust, ia ciorba de pe foc și pune ierburi aromatice (pătrunjel și țelină verde).

După ce oala a fost luată de pe foc, acoper-o cu un capac și lasă ciorba să se liniștească, pentru ca aromele să se întrepătrundă și mai bine.

Poftă bună!

o porție de ciorbă de legume

Pentru această ciorbă gustoasă, ai nevoie de: ceapă, morcov ras, țelină rasă, păstârnac ras, fasole verde și galbenă, fasole boabe, ardei roșu, o cană de bulion, roșie, sare brută, usturoi, piper proaspăt măcinat, dafin, două linguri de ulei, cimbru uscat, pătrunjel verde și țelină verde.

Pâine pustnicească

Pâinea pustnicească nu este pe placul tuturor, dar este un aliment de bază în unele mănăstiri. Aceasta se prepară din făină integrală, amestecată cu puțină apă, până când se formează o cocă tare. Se lasă, apoi, la dospit peste noapte, aproximativ zece ore, într-un loc cald și uscat.

Procesul de fabricație este gata! Pâinea nu se coace, ci se mănâncă așa cum este, deoarece, spun preoții, „mulți pustinici, ajungând să folosească pâinea coaptă, s-au îmbolnăvit, făcând carențe de vitamine. În schimb, Sfântul Antonie cel Mare mânca o astfel de pâine pustnicească pe zi și a trăit 100 de ani”, scrie csid.ro.

În cazul în care nu preferi o astfel de pâine, încearcă rețeta de pâine de casă pufoasă, ca la mama acasă.

pâine pustinicească din făină integrală

Pâinea pustnicească nu este pe placul tuturor, dar este un aliment de bază în unele mănăstiri.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Bugetul.ro
Meseria bănoasă a Alexandrei Ceaușescu, unica nepoată a lui Nicolae Ceaușescu. Urmașa fostului cuplu prezidențial a terminat o facultate grea
redactia.ro
Cutremur puternic în România! Pământul s-a zguduit
Bugetul.ro
S-a despărțit Valeriu Nicolae de Dragoș Pătraru! Jurnalistul nu a mai produs ediții pentru canalul de YouTube „Starea Nației”
a1.ro
Marius Avram a oficializat relația cu Oana Monea după prima noapte petrecută în dormitor. Ce alți concurenți s-au răsfățat alături de ispite pentru prima dată în camerele lor
Playtech.ro
Valeriu Gheorghiță, mesaj clar despre vaccinuri: „Nu există shedding, nu există risc pentru nimeni”
observatornews.ro
Magistraţii blochează Justiţia din cauza reformei pensiilor. "Se ajunge la peste 42 de ani de muncă zilnică"
Playsport.ro
Noul preşedinte al Poloniei blochează prin veto ajutoarele pentru copiii refugiaţilor și accesul...
Evz.ro
Cum a salvat-o Reghecampf pe Anamaria Prodan de la închisoare. Zeci de mii de euro a plătit pentru ea
realitatea.net
Dispar chioșcurile STB. De unde vor cumpăra călătorii bilete
SportpeSurse
O minoră de doar 14 ani i-a luat mințile lui Gigi Becali, care s-a îndrăgostit până peste cap
Playtech.ro
De ce nu se mai împrumută românii la bănci în 2025, care este alternativa. Dobânzile explozive i-au speriat pe mulți
Dailybusiness.ro
Voucherele de vacanță pentru angajații din educație se acordă în continuare
RomaniaTV
Românii care Nu primesc 1 leu la bătrânețe, rămân complet descoperiți financiar
stiriromania.ro
Cât costă o porție de ceafă cu cartofi prăjiți în Mamaia: prețurile de autoservire ajung la niveluri gourmet
RomaniaTV
Concedii 2025. Angajații care pierd zile libere de odihnă. Ce modificări usturătoare se aplică de la 20 august DOCUMENT
redactia.ro
De când se vor trece copiii mici la întreținerea de la bloc
ego.ro
Fosta iubită a lui Liviu Dragnea, din nou în vizorul presei! Ce a făcut Irina Tănase...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
27 august 2025
27 august 2025
Articole similare
Prețul postului de la Citidin: 10.000 de euro. Iată unde au ajuns banii
02:00
Prețul postului de la Citidin: 10.000 de euro. Iată unde au ajuns banii
REALITATEA RUSEASCĂ
02:00
REALITATEA RUSEASCĂ
De ce a fost în stare o tânără de 20 de ani din Iași! Mai mulți bărbați au căzut în plasa ei, după ce le-a făcut promisiuni: „Chiar am crezut-o, a început să plângă”
02:00
FOTO De ce a fost în stare o tânără de 20 de ani din Iași! Mai mulți bărbați au căzut în plasa ei, după ce le-a făcut promisiuni: „Chiar am crezut-o, a început să plângă”
Firma Radcom mai câștigă 260.000 de euro de la CTP Iași! Vor oferi serviciile de mentenanță pentru aparatele de validare
02:00
Firma Radcom mai câștigă 260.000 de euro de la CTP Iași! Vor oferi serviciile de mentenanță pentru aparatele de validare
Ministerul Sănătății lovește în plin în medicii de familie. Vor fi plătiți în funcție de numărul de consultații, nu de pacienții înscriși. Prof. dr. Liviu Oprea: „Stimulul de performanță va dispărea”
02:00
Ministerul Sănătății lovește în plin în medicii de familie. Vor fi plătiți în funcție de numărul de consultații, nu de pacienții înscriși. Prof. dr. Liviu Oprea: „Stimulul de performanță va dispărea”
Starea celor două minore implicate în accidentul rutier din Târgu Frumos s-a îmbunătățit considerabil. Mama lor se zbate între viață și moarte
02:00
FOTOVIDEO Starea celor două minore implicate în accidentul rutier din Târgu Frumos s-a îmbunătățit considerabil. Mama lor se zbate între viață și moarte
O femeie, medic veterinar la Iași, a ajuns să analizeze organul genital al unui bărbat, care abia ieșise de la o sală de jocuri: „O să bag o mie în tine, de o să piui la urgențe”
02:00
FOTO O femeie, medic veterinar la Iași, a ajuns să analizeze organul genital al unui bărbat, care abia ieșise de la o sală de jocuri: „O să bag o mie în tine, de o să piui la urgențe”
Planul macabru al premierului PNL! Ilie Bolojan a dat mână liberă băncilor comerciale din România la jaf
02:00
Planul macabru al premierului PNL! Ilie Bolojan a dat mână liberă băncilor comerciale din România la jaf
După ce a câștigat un contract de milioane de lei, o firmă de construcții din Iași a abandonat lucrările! Patroana firmei: „Este confidențial, nu vă pot da mai multe detalii”
02:00
FOTO După ce a câștigat un contract de milioane de lei, o firmă de construcții din Iași a abandonat lucrările! Patroana firmei: „Este confidențial, nu vă pot da mai multe detalii”
O șoferiță din Vaslui a rămas fără permis la Iași, după ce, într-o intersecție, a trecut ca un cuțit prin brânză fără să dea prioritate
02:00
O șoferiță din Vaslui a rămas fără permis la Iași, după ce, într-o intersecție, a trecut ca un cuțit prin brânză fără să dea prioritate