Prima pagină » Culinar » Rețetă virală de S’mores. Sandviș cu biscuiți graham, ciocolată și bezele la foc

Rețetă virală de S’mores. Sandviș cu biscuiți graham, ciocolată și bezele la foc

19 ian. 2024, 13:37,
în Culinar

Bezelele la foc (denumite și s’mores la grătar) sunt o gustare servită la foc de tabără, care este foarte populară în Statele Unite și Canada, și conține bezea și ciocolată care sunt plasate între două bucăți de biscuiți Graham.

Sandviș cu biscuiți graham, ciocolată și bezele la foc

Deoarece nu putem face foc de tabără atât de des pe cât probabil că ne-am dori, vă prezentăm un mod prin care puteți prepara această rețetă în confortul propiei. Pentru această rețetă îți trebuie doar biscuiți Graham, ciocolată, bezele americane și o tigaie de fontă. Dacă vei prepara de la zero cele necesare, cu siguranță că efortul îți va fi răsplătit.

Pentru biscuiții Graham vei avea nevoie 284 g de făină integrală de grâu, 170 g zahăr brun deschis, 1 linguriță scorțișoară, 1 linguriță praf de copt, 3/4 linguriță sare, 100 g unt, tăiat în bucăți, 85 g miere, 3 linguri lapte integral și 2 lingurițe extract de vanilie. Desigur, poți cumpăra bezelele de la magazine, însă cele de casă sunt mult mai aromate și delicoase. Vei avea nevoie de 6 lingurițe pudră de gelatină fără aromă, 225 g apă călduță, 340 g zahăr granulat, 225 g sirop de porumb, 1/4 linguriță sare kosher, 1 linguriță extract de vanilie, 35 g zahăr pudră, 35 g amidon de porumb, ciocolată calitativă.

Începe prima dată cu prepararea biscuiților graham. Amestecă toate ingredientele uscate în procesorul de alimente. Adaugă untul și pulsează procesorul până când amestecul arată precum pâinea mărunțită. Într-un vas separat, bate laptele, mierea și vanilia. Adaugă amestecul de lapte la amestecul uscat până când se formează un aluat, și mixează pentru aproximativ 30 de secunde, până obții un aluat lipicios. Frământă-l ușor pe o suprafață presărată cu făină, iar apoi înfășoară-l în folie de plastic și lasă-l la rece cel puțin 30 de minute sau peste noapte.

Pe o suprafață ușor presărată cu făină, întinde aluatul la o grosime de puțin peste 1/4 cm, sau după preferințe, iar apoi taie-l în pătrate. Coace biscuiții timp de aproximativ 10-12 minute la 180 de grade Celsius.

Cum poți face bezele americane de casă

Pentru a pregăti bezelele, amestecă gelatina în bolul unui mixer vertical împreună cu 1/2 cană de apă.
Într-un ibric mic, combină restul de 1/2 cană de apă, zahărul granulat, siropul de porumb și sarea. Pune la foc mediu până când zahărul este dizolvat, fără a-l da în fiert. Fixează un termometru pentru dulciuri pe marginea ibricului și continuă să fierbi amestecul până când atinge 115 grade Celsius, aproximativ 8-10 minute. Odată ce amestecul atinge această temperatură, îndepărtează-l imediat de pe foc.

Pornește mixerul la viteză mică și toarnă încet siropul de zahăr pe marginea bolului în amestecul de gelatină. După ce ai adăugat tot siropul, crește viteza la maxim. Continuă să bați până când amestecul devine foarte gros și este călduț la atingere, adică aproximativ 12-14 minute. Adaugă vanilia în ultimul minut de bătut.

Între timp, poți pregăti tavele pentru copt. Amestecă zahărul pudră și amidonul de porumb într-un castron mic. Unge ușor o tavă metalică cu dimensiunea de 18 pe 28 cu ulei. Cerne amestecul de zahăr și amidon și bate ușor tava pentru a se distribui uniform.
Când amestecul de bezele este gata, va trebui să te miști foarte rapid și să răspândești amestecul în tava pregătită, folosind o spatulă pentru a-l întinde uniform. Împrăștie deasupra din amestecul de zahăr și amidon astfel încât să acoperi întreaga suprafață. Păstrează restul amestecului pentru mai târziu. Lasă bezelele să stea neacoperite cel puțin 4 ore sau peste noapte. Răstoarnă bezelele pe o suprafață plană și taie-le astfel încât să fie un pic mai mici decât biscuiții graham, folosind un cuțit de pizza sau un cuțit obișnuit uns cu puțin ulei. După ce sunt tăiate, presară bezelele cu amestecul rămas astfel încât să le acoperi pe toate părțile. Pot fi păstrate într-un recipient ermetic timp de până la 3 săptămâni.

Pentru a asambla sandvișul de biscuiți graham cu ciocolată și bezele la foc, ia un biscuit și pune un pătrațel de ciocolată. Rumenește bezeaua peste o flacără deschisă. Când este moale, așeaz-o între doi biscuiți, moment în care ciocolata se va topi ușor, devenind cremoasă. Sandvișul cu bezele la foc este gata pentru a fi savurat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`