Prima pagină » Titlurile zilei » Rețeta succesului în comuna Alexandru Ioan Cuza din Iași! Milioane de lei din bugetul localității au ajuns în conturile unei firme obscure din Vaslui

Rețeta succesului în comuna Alexandru Ioan Cuza din Iași! Milioane de lei din bugetul localității au ajuns în conturile unei firme obscure din Vaslui

28 oct. 2024, 02:00,
Alexandra MAISNER în Titlurile zilei

În comuna Alexandru Ioan Cuza, primarul PNL bagă milioane de lei în conturile unei firme private din Vaslui

Moda contractelor primite prin încredințare directă a ajuns și în rândul firmelor de catering care trebuie să livreze mâncare elevilor din județ. Este și cazul societății Adboma Grup SRL care încheie din anul 2021 contracte primite prin încredințare directă cu Primăria Al. I. Cuza. Valoarea totală a acestora depășește 1,2 milioane de lei.

Rețeta succesului în comuna Alexandru Ioan Cuza din Iași! Peste 1,2 milioane de lei către o firmă privată pentru mâncarea elevilor din localitate

Achizițiile directe au ajuns o modă în rândul primăriilor și firmelor private care vor cu orice preț să evite organizarea sau participarea în cadrul unei licitații. De ce? Procedurile de licitație oferă o transparență mult mai mare, acestea pot fi contestate iar transparența este net superioară față de achizițiile directe. În cazul cumpărărilor directe, nu există transparență, ci doar informațiile pe care le oferă primăria sau firma privată care a încheiat contractul cu administrația publică locală. Pe SEAP nu apar foarte multe informații sau oferte.

Astfel, aceeași variantă de îmbogățire pe care o folosesc firmele de consultanță a început să fie întâlnită și în rândul firmelor de catering. Concret, în cazul Primăriei Al. I. Cuza din județul Iași, firma din Vaslui, Adboma Grup SRL, primește contractele privind livrarea mâncării elevilor încă din anul 2021. Iar în total, în perioada anilor 2021 – 2024, în conturile firmei cu sediu și punct de lucru în județul Vaslui au intrat nu mai puțin de 1.246.974 de lei, fără TVA. Banii au fost virați direct din bugetul local al Primăriei Al. I. Cuza.

În orice caz, este important de precizat că aceste combinații nu se întâmplă doar între primar și firma privată. Combinațiile sunt cunoscute și la nivel mai înalt, atât de președintele CJ, Costel Alexe, cât și de vicepreședinții CJ.

Anul acesta, administrația publică locală a oferit pe tavă un contract în valoare de 574.195 de lei, fără TVA, firmei controlate de Elena Cristina Chiriac. Interesant este modul în care aceasta a primit „potul”. Primăria a inițiat cumpărarea directă pe SEAP, pe data de 11.03.2024, la ora 18:05, iar în mai puțin de 20 de minute, la ora 18:21, firma Adboma Grup SRL a primit acceptul ofertei.

În anul 2023, Elena Chiriac a mai primit din partea primarului PNL Aurelian Gherguț alte 2 contracte, cu o valoare totală de 457.258,50 lei, fără TVA. Societatea a oferit elevilor din localitate pachețele alimentare.

Important este de menționat și aici modul prin care firma din Vaslui a primit contractele. Concret, achiziția directă a fost inițiată pe data de 03.11.2023, la ora 15:40, iar în aceeași zi, la 2 minute diferență, Elena Chiriac a primit contractul în valoare de 192.604 lei, fără TVA.

Aceeași rețetă a fost „preparată” și pe data de 13.01.2023, încredințarea directă a fost inițiată pe data de 13.01.2023, la ora 16:19, iar în aceeași zi, la câteva minute diferență, Adboma Grup SRL a primit contractul, respectiv la ora 16:27.

În anul 2022, Elena Chiriac a primit tot prin încredințare directă un alt contract ce includea alimentele pentru preșcolarii din localitatea Al. I. Cuza din județul Iași. Achiziția a fost inițiată pe data de 25.11.2022, la ora 09:44, iar oferta a fost acceptată la ora 10:20. Contractul a avut o valoare de 62.640 de lei, fără TVA.

În anul 2021, Elena Chiriac a primit din partea primarului PNL al comunei Al. I. Cuza 2 contracte în aceeași zi, cu o valoare totală de 152.880 de lei, fără TVA, pentru livrarea de sandviciuri și fructe elevilor din localitate.

Primarul din Al. I. Cuza nu cunoaște ce contracte a semnat cu firma din Vaslui

Contactat de reporterii BZI, primarul PNL Aurelian Gherguț nu a putut oferi prea multe detalii despre colaborarea cu firma din Vaslui. Mai mult, întrebat dacă distanța de la Vaslui în comună nu este prea mare pentru livrarea mâncării pentru elevi și dacă nu există vreun risc, acesta a transmis că societatea livrează doar sandviciuri.

„Da`, păi da, cei de la Adboma Grup aduc mâncarea în școli. Alții nu au vrut, nu le-au convenit prețul. Nu știu de unde aduc ei mâncarea, cred că de la Vaslui. Nu e o problemă distanța, că nu aduc mâncare gătită, că nu avem spațiu, ei aduc sandviciuri. În Iași, nu am găsit firme. Nu știu unde au punctul de lucru, cu ei am colaborat de la început și am continuat. Din 2021, au venit ei atunci și au depus oferă și de atunci tot colaborăm cu ei, dacă e firmă serioasă și aduce. Oricum, noi am scos și pe SICAP, dar nu a venit nimeni cu o ofertă mai bună”, a declarat Aurelian Gherguț, primarul comunei Alexandru Ioan Cuza din județul Iași.

Elena Chiriac, administratorul firmei Adboma Grup SRL, înființată în anul 2011, a oferit reporterilor BZI o sumedenie de informații cu privire la transparența cu care se realizează licitațiile publice. Însă, atunci când a fost întrebată de contractele primite la minut, prin încredințare directă, Elena Chiriac a evitat să răspundă, susținând că nu cunoaște demersurile privind cumpărările directe.

„Sunt colegele mele de la birou care au făcut achiziția. Da, este mâncarea care este făcută la Vaslui. Avem firmă autorizată. În fiecare dimineață parcurgem traseul, da, avem cu mai multe comune din Iași contracte. Dar mâncarea se face dimineața, la prima oră, și apoi se transportă cu mașină conformă care ține mâncarea caldă sau depinde ce se transportă. Este o mașină autorizată DSP. Noi participăm la diverse licitații, alea sunt transparente, sunt pe SICAP, fiecare firmă, na, încearcă să își desfășoare activitatea și să își acopere și cheltuielile. Toate astea sunt transparente, fiecare firmă poate participa la licitație. Noi respectăm condițiile din caietele de sarcini. Referitor la achizițiile directe, nu știu nimic, sunt colegii de la achiziții, nu știu eu mai multe. Adică, nu știu, se păstrează, adică orice cadru legal. Nu se face acuma, vă dați seama, nu poți să faci altceva decât ceea ce trebuie”, a declarat Elena Chiriac, administratorul firmei de catering din Vaslui.

Menționăm că distanța de la Vaslui până în comuna ieșeană Al. I. Cuza este de 109 kilometri. Este interesant cum o firmă de la peste 100 km distanță acceptă să livreze, zi de zi, mâncare unor elevi dintr-un alt județ, punând la calcul costurile atât pentru personal, materie primă, cât și combustibil. Și mai interesant este faptul că primarul din Al. I. Cuza a ales această firmă în locul unora din Iași care nu ar trebui să cheltuie atât de mulți bani pe transpot.

Mai mult, societatea administrată de Elena Cristina Chiriac are sediul social în subsolul unui bloc din Vaslui, nu deține nicio pagină web și nu are nicăieri prezentat un portofoliu de produse. Totuși, este esențial ca primăriile să verifice cu cine încheie contracte și de pe „mâna” cui mănâncă elevii „masa sănătoasă” în unitățile de învățământ.

În comuna Alexandru Ioan Cuza, primarul PNL bagă milioane de lei în conturile unei firme private din Vaslui. Elevii primesc mâncare de la o firmă obscură din Vaslui.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`