Desert emblematic al sărbătorilor pascale, pasca poloneză clasică îmbină rafinamentul bucătăriei est-europene cu gustul autentic al copilăriei. Cu o textură cremoasă și un aluat fraged, această rețetă tradițională a cucerit deopotrivă gospodinele și iubitorii de dulce din întreaga lume
Pasca poloneză clasică este un desert cu tradiție, nelipsit de pe mesele festive în perioada Paștelui, mai ales în Polonia, dar și în alte țări din Europa Centrală și de Est. Spre deosebire de pasca românească, care conține de regulă aluat de cozonac, varianta poloneză se apropie mai mult de o prăjitură cu brânză, care este fină, densă și aromată.
Rețeta pentru pască poloneză clasică
Cu toții iubim desertul tradițional de Paște. Pasca poloneză este o variantă îmbunătățită, care conține blat de ciocolată, dar și glazură. Este o reinterpretare a clasicului desert pascal și cu siguranță va fi extrem de apreciată de toți cei care o vor gusta.
Tradiția de a mânca miel și pască de Paște este legat de ritualul pascal evreiesc. La ei, pasca se numea pâine nedospită și este simbolul pascal. Ea se prepară în ajunul Învierii și există diferite rețete de pască, de la pască cu ciocolată, la pască fără aluat, însă toate variațiunile acestui desert sunt apreciate și delicioase. Iată cum se face și cozonacul.
Pentru această rețetă vei avea nevoie de următoarele ingrediente: 150 g făină; 75 g de zahăr pudră; 1 ou; 100 g unt; 2 linguri de cacao; 2 plicuri zahăr vanilinat; 1 plic praf de copt; 150 ml lapte.
Umplutura se va face din 500 g brânză proaspătă de vaci; 2 ouă; 150 g zahăr; 3 linguri făină; 100 g stafide și 1 esență de rom. La glazură vei avea nevoie de 3 linguri de apă, 4 linguri zahăr; 3 linguri cacao și 1 lingură unt.
Ca să îți iasă o pască poloneză delicioasă, trebuie să ai în vedere câteva aspecte. Ai grijă ca ouăle să fie proaspete, dacă e posibil, cumpără-le de la țărani, pentru ca gălbenușurile să fie cât mai portocalii.
Adaugă în compoziția de brânză coajă rasă de portocală și lămâie, pentru o savoare mai intensă. Și alege o brânză proaspătă de vaci cât mai grasă și fă umplutura pentru pască de seara, apoi lasă totul în frigider.
Mod de preparare
Ca să faci pască poloneză, prima oară trebuie să începi cu aluatul. Într-un bol se freacă oul cu zahăr cu un mixer, apoi se pune untul moale și se încorporează până totul devine o cremă.
Se adaugă apoi ingredientele uscate cernute: zahărul vanilinat, cacao, făina și praful de copt. Se adaugă apoi laptele și se continuă încorporarea. Într-o tavă rotundă se pune compoziția, dar doar trei sferturi din ea. Se coace în cuptorul preîncălzit la 180 de grade timp de 15 minute.
În acest timp, faci compoziția pentru umplutură. Se amestecă cu un mixer toate ingredientele și apoi se toarnă peste blatul deja copt. Totul se introduce înapoi la cuptor pentru 30-35 de minute sau până se rumenește. Când scoți pasca din cuptor, o lași la răcit în formă. E bine să ai o formă cu marginile detașabile. După ce s-a răcit măcar 30 de minute, o scoți din formă și o mai lași la răcit.
Pentru glazură, pui toate ingredientele într-o crăticioară și amesteci astfel încât să obții o textură fină și puțin groasă. Se pune peste pasca răcită și poți decora cu flori comestibile sau mentă.
Fie că o pregătești pentru masa de Paște sau pentru a aduce un strop de savoare într-o zi obișnuită, această pască poloneză clasică îți garantează un rezultat delicios.