Prima pagină » Culinar » Rețeta pentru ciocănele de pui cu cartofi și cașcaval! Un preparat ca la mama acasă!

Rețeta pentru ciocănele de pui cu cartofi și cașcaval! Un preparat ca la mama acasă!

24 sept. 2024, 09:33,
Redacția BZI în Culinar

Ciocănelele de pui cu cartofi și cașcaval reprezintă o rețetă delicioasă și foarte simplă, perfectă pentru o masă de familie sau o cină rapidă. Cu ingrediente simple, dar pline de savoare, această combinație de carne fragedă, cartofi crocanți și cașcaval topit cucerește toate gusturile, chiar și pe a celor mai mici din familie.

Dacă ești în căutarea unei rețete ușor de preparat, dar care să impresioneze, ciocănelele de pui cu cartofi și cașcaval sunt soluția ideală. Această rețetă combină armonios puiul fraged, cartofii aurii și cașcavalul, creând o masă plină de arome, texturi și savoare. Fie că o pregătești pentru o masă de weekend sau pentru o cină în timpul săptămânii, acest preparat este pe placul întregii familii și nu necesită mult timp în bucătărie.

Rețeta pentru cele mai bune ciocănele de pui

Ciocănelele de pui este un preparat versatil, apreciat pentru gustul lor și pentru faptul că se gătesc rapid. Combinate cu cartofi zdrobiți și un strat generos de cașcaval topit, aceste ciocănele devin vedeta oricărei mese. În plus, această rețetă necesită ingrediente accesibile, pe care probabil deja le ai în bucătărie.

Astfel că, ingredientele pentru ciocănelele de pui cu cartofi și cașcaval sunt următoarele: 4 – 5 cartofi medii, 5 bucăți de ciocănele de pui, sare și piper, 1 linguriță praf de usturoi, 250 gr cașcaval ras, 100 gr făină, 3 ouă, 1 ceapă, 2 frunze de dafin, 100 gr pesmet și ulei pentru prăjit.

Fragede, suculente, aromate în interior și perfect crocante la exterior, aceste ciocănele de pui sunt condimentate perfect și se coc împreună cu cartofii, fiind înveliți într-un strat generos de cașcaval, topindu-se astfel în gură.

Care este diferența dintre cicănele de pui și pulpele de pui? Ei bine, ciocănelele de pui reprezintă partea de jos a pulpei de pui, sub articulație și sunt alcătuite numai din carne închisă la culoare. Pe de altă parte, pulpa de pui este formată din două părți, pulpa superioară și ciocănelul. Fiind alcătuită numai din carne închisă la culoare.

Instrucțiuni de preparare

Primul pas constă în curățarea tăierea în cuburi a cartofilor pentru ca mai apoi să se pună la fiert pentru 30 de minute în apă cu sare. Spălați ciocănelele și puneți-le la fiert, apoi adăugați în apă o ceapă,  piper boabe și 2 frunze de dafin.

Fierbeți aproximativ 1,5 ore sau până când carnea de pui se desface foarte ușor de pe oase. După ce s-au fiert, scurgeți cartofii de apă și pasați apoi cu un zdrobitor de cartofi sau cu o furculiță.

Dezosați ciocănelele și îndepărtați piele, păstrându-se oasele mare. Carnea dezosată trebuie mărunțită folosind mâna sau furculița iar într-un castron mare amestecați cartofii pasați cu carnea, 100 gr cașcaval, sare piper măcinat și praf de usturoi. Amestecați totul bine până se omogenizează.

După ce compoziția este gata, trebuie împărțită în 5 părți egale. Mai apoi, întindeți o parte în palmă și puneți 30 gr cașcaval ras, apoi așezați în mijloc un os de la pui și modelați compoziția sub formă de ciocănele.

Apoi dați ciocănelele prin făină, apoi prin ou și pesmet. Puneți ciocănelele astfel formate la prăjit în ulei pe foc mediu. Întoarceți pe fiecare parte ca să se rumenească uniform. Aceste ciocănele de pui se servesc calde sau reci cu sos de roșii sau cu orice sos vă place.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`