In aceste vremuri în care e musai să stăm acasă, ţi-ai făcut liniştit provizii de mâncare, printre care şi paste, şi conserve. Îţi propunem o reţetă simplă şi gustoasă de spaghete, cu ingrediente pe care le ai în propria bucătărie.
Ingrediente:
300 g spaghete
500 g carne în conservă, de orice fel
1 ceapă, de preferat roşie
2-3 fire de usturoi verde
200 ml suc de roşii
200 g porumb din conservă
4-5 frunze busuioc
150 g parmezan ras
1 lingură ulei de măsline
sare şi piper, după gust
Mod de preparare:
Fierbi pastele în apă clocotită cu sare, conform instrucţiunilor de pe ambalaj. Le scurgi de apă şi le dai deoparte într-o sită. Între timp, încingi uleiul de măsline într-o cratiţă şi căleşti, la foc potrivit, câteva minute ceapa şi firele de usturoi verde curăţate, spălate şi tocate mărunt.
Adaugi carnea din conservă şi apoi sosul de roşii, amestecând şi lăsând pe foc alte câteva minute. Scurgi boabele de porumb de lichidul din conservă şi le presari în cratiţă. Speli bine frunzele de busuioc, le toci mărunt şi le adaugi împreună cu parmezanul ras peste celelalte ingrediente.
Asezonezi cu sare şi piper după gust, amesteci şi laşi la foc potrivit 4-5 minute. După ce sosul este gata, adaugi pastele. Le serveşti calde şi le decorezi cu verdeaţa preferată.