Află cum poți prepara un chec delicios și pufos cu banane și iaurt. Este ideal pentru întreaga familie și pentru zilele în care îți dorești o gustare dulce și sănătoasă.
Acest chec este foarte versatil, permițându-ți să adaugi fructele preferate, stafide sau nuci, după preferințe.
Iată cum poți prepara un chec cu banane și iaurt
Pentru această rețetă vei avea nevoie de 1 banană mare, coaptă, de 3 ouă, de 150 grame de iaurt simplu, de 250 grame de făină albă, de 1 plic de praf de copt, de 1 praf de sare, de esență de vanilie după gust, de 115 grame zahăr și de 120 grame ulei.
Începe prin a cerne făină într-un bol, apoi adaugă plicul de praf de copt și praful de soare și amestecă totul bine. Într-un alt bol, se bat ouăle împreună cu zahărul și esența de vanilie, până când obții o spumă pufoasă. Adaugă apoi iaurtul și uleiul și mixează totul la o viteză mică, până când compoziția devine una omogenă.
Se încorporează amestecul de făină în compoziția de iaurt și ouă treptat, până când aluatul devine uniform. Toarnă aluatul într-o tavă de chec tapetată cu hârtie de copt și așează deasupra lui banana tăiată în fâșii.
Preîncălzește cuptorul la 180 de grade Celsius și pune checul la copt pentru 40 de minute. După acest timp, mai las-o în formă pentru încă câteva minute la răcorit. Se poate servi împreună cu zahăr pudră presărat pe deasupra sau cu bucățele de ciocolată, înainte de a-l tăia. Opțional, se pot adăuga și alte fructe, nuci sau stafide.
O altă rețetă delicioasă cu cacao
Pentru a o prepara, vei avea nevoie de 170 grame de zahăr tos, de 2 ouă mari, de 100 grame de iaurt grecesc, de 2 banane, de 125 grame de făină albă, de 30 grame de cacao pudră, de 1 linguriță de praf de copt, de 1 praf de sare, de esență de vanilie după gust și de 115 grame unt la temperatura camerei.
Preîncălzește cuptorul la 180 de grade Celsius și pregătește tava pentru chec, pe care o ungi cu puțin unt și făină sau o tapetezi cu hărtie de copt.
Se bate untul împreună cu zahărul, până când devin spumă, apoi se adaugă ouăle treptat și se amestecă până la omogenizare. Adaugă iaurtul și vanilia și omogenizează, apoi se curăță bananele de coajă, se pasează și se încorporează în aluat.
Amestecă toate ingredientele uscate: făina albă, praful de copt, sarea și cacaua, apoi încorporează-le în compoziție. Toarnă totul în tavă, nivelează și pune-o în cuptor pentru aproximativ 40 de minute sau până când trece testul cu scobitoarea.
Când este gata, mai lasă-l la răcorit pentru câteva minute, apoi se scoate din tavă și se lasă la răcit complet. Se poate servi imediat sau după ce s-a răcit cu zahăr pudră pe deasupra. Opțional, se pot adăuga și alte fructe, stafide, nuci sau orice altceva preferi.
Un chec cu banane și iaurt este un desert delicios și sănătos, ideal pentru orice ocazie.