Prima pagină » Sanatate » Rețeta bunicii pentru arderea grăsimii de pe burtă. Cum să scapi de țesutul adipos
Rețeta bunicii pentru arderea grăsimii de pe burtă. Cum să scapi de țesutul adipos

Rețeta bunicii pentru arderea grăsimii de pe burtă. Cum să scapi de țesutul adipos

23 mart. 2021, 14:21,
în Sanatate

Atunci când ne gândim la cum se trăia pe vremea bunicelor noastre și la cât de sănătos mâncau acestea, rețetele bunicii pentru pierderea grăsimii sunt, într-adevăr, ceva peste care nu trebuie să trecem cu vederea.

Acestea par să fie o alternativă mult mai sănătoasă decât tot ce putem găsi acum cu ușurință pe piața medicamentelor care promovează slăbitul rapid și eficient.

Există două moduri prin care putem pierde în greutate și totodată să ardem mai ușor grăsimea de pe burtă. Putem apela la soluții care ne influnțează pofta de mâncare ori putem apela la cele care favorizează arderea grăsimilor.

Rețetele bunicii pentru arderea grasimii de pe burta

În continuare puteți regăsi câteva rețete eficiente de ceaiuri care vă vor ajuta să ardeți eficient grăsimea din zona burții.

Prima rețetă la care puteți apela este o combinație de miere şi scorţişoară.

Într-o cană mare cu apă fierbinte se pune o lingură de miere şi o jumătate de lingură de scorţişoară, proaspăt măcinată . Se lasă să dea în clocot, apoi se răceşte şi se împarte în două. O jumătate de cană se va bea dimineaţa pe stomacul gol, iar cealaltă jumătate de cană seara, înainte de culcare. După ce aţi băut porţia de seară, nu trebuie să mai consumaţi nimic altceva. Amestecul de miere şi scorţişoară va duce la accelerarea arderilor.

Combinația de oțet cu miere sta la baza unei alte rețete ușor de preparat și eficientă.

Se prepară astfel: într-un pahar cu apă adăugaţi 2 linguriţe de oţet de mere (bio sau preparat artizanal) şi o linguriţă de miere. Amestecaţi şi beţi cu 30 de minute înainte de micul dejun.

Altă abordare  la fel de sănătoasă pe care o puteți aborda este introducerea în alimentație a unor anumite tipuri de ceaiuri precum ceaiul de soc sau cel de urzică.

Ceaiul de soc îl puteți prepara astfel: peste 3 linguriţe de flori uscate de soc se pune o cană de apă fiartă după care se acoperă şi se lasă 10 minute. După ce au trecut cele 10 minute, îl strecuraţi şi se poate consuma după ce a fost răcit. Trebuie să beţi până la 3 sau 4 căni pe zi iar la două săptămâni faceţi pauză de o săptămână. Ceaiul ajută la ameliorarea aspectului zonelor afectate de celulită şi la pierderea de kilograme în plus deoarece elimină toxinele şi apa acumulată în corp.

Ceaiul de urzică îl preparăm simplu, după cum urmează: 4 sau 5 linguriţe de frunze uscate de urzică peste care se toarnă 1 litru de apă fiartă şi se lasă la infuzat. Pentru ca ceaiul să aibă efect trebuie consumat 1 litru pe zi (fără zahăr) timp de 30 de zile fără întrerupere.

Dacă nu v-au convins nici una dintre variantele prezentate mai sus, puteți apela la ajutorul apei călduțe care este un remediu tot de pe vremea bunicilor și care nu are niciun efect secundar.

Este indicat să beţi un pahar de apă călduţă, pe stomacul gol, în fiecare dimineaţa. Puteţi folosi apă plată, apă de izvor sau chiar apă de la robinet, însă aceasta din urmă trebuie fiartă 3 minute şi apoi răcită până ajunge la aproximativ 30 de grade Celsius.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *