Prima pagină » Actualitate » Reprezentanții Moldovagaz au anunțat miercuri, 12 ianuarie. „într-adevăr există riscul întreruperii aprovizionării cu gaze naturale”
Reprezentanții Moldovagaz au anunțat miercuri, 12 ianuarie. „într-adevăr există riscul întreruperii aprovizionării cu gaze naturale”

Reprezentanții Moldovagaz au anunțat miercuri, 12 ianuarie. „într-adevăr există riscul întreruperii aprovizionării cu gaze naturale”

12 ian. 2022, 19:13,
în Actualitate

Membrii Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE) s-au întrunit marți seară, 11 ianuarie 2022, în ședință și au adoptat mai multe decizii cu privire la situația pe piața gazelor naturale și riscurile pentru consumatorii R. Moldova.

SA „Moldovagaz” relatează următoarele:

– Negocierile privind acordarea unui împrumut comercial pe termen scurt pentru plata unei părți din consumul curent în luna ianuarie către SAP „Gazprom” sunt în curs de desfășurare cu instituții bancare cheie din țară;

– Dificultățile existente în acordarea unui astfel de credit sunt de natură tehnică, fiind determinate de situația financiară actuală a SA „Moldovagaz””, inclusiv o datorie istorică mare față de SAP „Gazprom”;

– Într-adevăr există riscul întreruperii aprovizionării cu gaze naturale, iar „Moldovagaz”, împreună cu Guvernul, lucrează pentru a preveni o astfel de situație;

– Condițiile contractuale de plată pentru gazul furnizat nu s-au modificat de la semnarea documentului în 2007, iar practica de plată a livrărilor, aplicată în cazul Republicii Moldova, este larg răspândită;

– La începutul săptămânii viitoare va avea loc o ședință a Consiliului de observatori al întreprinderii, care va analiza problema plăților curente pentru livrările de gaze naturale cu adoptarea deciziilor corespunzătoare;

– SA „Moldovagaz” a venit cu un set de propuneri, inclusiv rambursarea TVA și alte instrumente financiare, iar adoptarea acestor măsuri va contribui în mod semnificativ la depășirea situației create”, menționează Moldovagaz.

Începând cu 1 ianuarie 2022, R. Moldova achită cu 200 de dolari mai mult pentru mia de metri cubi de gaze naturale livrată de Gazprom, mai exact 646 de dolari.

Astfel, Moldovagaz, care în următoarele zile trebui să achite un avans de 63 de milioane de euro către Gazprom pentru consumul de gaze naturale în luna ianuarie, analizează opțiunea de creștere suplimentară a tarifelor la gaz.

Vicepremierul Andrei Spînu susține că dacă va fi menținut acest preț, tariful la gaze pentru consumatorii finali ar putea ajunge la 14 lei și 70 de bani fără TVA. Spînu afirmă că în R. Moldova este în continuare stare de alertă privind criza gazelor și că Guvernul ia în calcul majorarea compensațiilor pentru cetățeni.

Bugetul.ro
Bulgaria, umilință supremă pentru România! Țara noastră a fost exclusă definitiv din programul Visa Waiver, însă vecinii din sud vor avea acces neîngrădit peste Ocean
redactia.ro
Cine e miliardarul care a murit la polo după ce a înghițit o albină
Bugetul.ro
Adio, Parcul IOR din București în actuala formă! Primarul Robert Negoiță vrea să transforme locul de recreere din Sectorul 3 într-o oază modernă
a1.ro
Ramona Olaru s-a pozat într-o ipostază lipsită de inhibiții, în propriul balcon! Ploaia i-a pus în valoare siluetă de invidiat
Playtech.ro
Județul din România cu fenomene geologice unice în lume. Cei care ajung aici spun că peisajul nu pare de pe Pământ
observatornews.ro
Coaliția și-a împărțit Serviciile și judecătorii CCR, pe lângă ministere. Ilie Bolojan are drept de veto
Playsport.ro
Creaturi parcă de pe altă planetă au fost descoperite în adâncuri și se hrănesc cu metan, un...
Evz.ro
Fenomen teribil în România. Anunț de la ANM
realitatea.net
Românii au găsit o nouă metodă de a păcăli aparatele de reciclare. Reușesc să obțină o grămadă de bani cu un singur pahar de plastic
SportpeSurse
EXCLUSIV Imagini devastatoare cu casa părintească a lui Ion Țiriac din Brașov. Locuința a ajuns o dărăpănătură în care colcăie șobolanii. Primarul orașului face declarații tulburătoare despre miliardar: ““Nu l-a interesat niciodată”
Playtech.ro
Cum se taie corect pepenele. Aşa nu faci mizerie şi îl mănânci uşor, e tehnica restaurantelor
Dailybusiness.ro
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
RomaniaTV
Nicuşor Dan a decis premierul România, SURPRIZĂ uriaşă
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
Statul a retras o sumă-record din conturile românilor pentru a plăti pensiile şi salariile în iunie
redactia.ro
Un nou accident aviatic în India. Nu există supraviețuitori
ego.ro
Am aflat secretul teribil al soacrei mele, iar acum nu știu ce să fac! Cum aș putea să îi spun soțului așa ceva!?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`