Un controlor de bilete și mai mulţi călători dintr-un tren al Companiei de Căi Ferate Române au fost filmați luni dimineață, 3 august 2020 fără mască, deși purtarea acesteia este obligatorie.
Un controlor de bilete CFR a avut o reacție incredibilă vis a vis de purtatul măștii
Pe lângă faptul că în contextul actual al pandemiei cu noul coronavirus, masca de protecție este obligatorie atât în spații deschise, cât și în spațiile închise, controlul a fost suprins fără a respecta această regulă. Mai mult, controlorul a fost auzit în timp ce le spune călătorilor că nu este nicio pandemie și că purtăm măștile „de proști”.
CFR Călători a transmis că s-a autosesizat cu privire la situația semnalată în trenul pe ruta București-Constanța și că a demarat o cercetare internă.
„CFR Călători face precizarea că nu tolerează astfel de comportamente în rândul personalului propriu. Sancțiunile ce se vor aplica vor fi în conformitate cu legislația în vigoare. Masca de protecție este obligatorie la bordul trenurilor CFR Călători, atât pentru personalul propriu cât și pentru călători”, a transmis CFR Călători.
Imaginile au fost filmate într-un tren pe ruta București-Constanța.
Dialog între controlorul de tren și mai mulți călători
Călător: În situația de față este o pandemie, există o pandemie, iar această pandemie nu poate fi înlăturată…
Controlor de tren: Cine a declarat pandemia în țara asta? E declarată cumva pandemia în țara asta și eu nu știu?
Călător: Da, este pandemie.
Controlor de tren: Ba nu! Mai interesați-vă! În România, Ministerul Sănătății nu a declarat pandemie, vă rog frumos să vă interesați. Deci nu faceți niște afirmații care nu le înțelege nimeni. Pandemia în România nu este declarată de către ministrul Sănătății. Deci încă nu a declarat dacă este pandemie.
Călător: Atunci de ce purtăm măștile astea?
Controlor de tren: De proști, de aia, că nu le purtăm de deștepți, că dacă le purtam de deștepți…
Călător: Putem să le dăm jos? Am insuficiență respiratorie.
Controlor de tren: Din punctul meu de vedere, da. Pe mine nu mă deranjează.
Călător: Nu mi se pare corect. Unii poartă, alții nu. Vi se pare normal, vi se pare corect?
Călător: Eu port mască când am nevoie să port, acum nu pot să port. Haide să ne înțelegem să nu mai facem atâta scandal pentru o nimica toată.
Bătaie în avion, după ce doi pasageri nu au vrut să poarte mască
O adevărată bătaie s-a iscat într-un avion spre Ibiza după ce doi „pasageri englezi beți și rebeli” au refuzat să poarte măști de protecție, la o cursă a companiei KLM, din Amsterdam.
KLM își anunță pasagerii că trebuie să poarte o mască de protecție de la primul apel de îmbarcare până când pasagerii au trecut prin poarta de sosire la destinație, dar și când se face instructajul la bord.
Incidentul a fost filmat de un alt pasager, iar imaginile îi arată pe doi pasageri englezi care se iau la bătaie după decolare. La aterizare, poliția spaniolă i-a arestat pe cei doi bărbați.
Pasagerii pot fi auziți strigând la bărbați să se oprească și spunându-le că „există copii mici la bord”.
La sfârșitul conflictului, unul dintre pasageri poate fi văzut întins pe podea de pe culoarul avionului și încătușat. În filmare, se vede că sunt și alți pasageri care nu poartă măști de protecție.