Prima pagină » Eveniment-Social » Repartizare candidați pe săli și ce reguli trebuie să respecte la examenul de Titularizare 2020 de la Iași
Repartizare candidați pe săli și ce reguli trebuie să respecte la examenul de Titularizare 2020 de la Iași

Repartizare candidați pe săli și ce reguli trebuie să respecte la examenul de Titularizare 2020 de la Iași

29 iul. 2020, 02:00,
Valentin Hutanu în Eveniment-Social

Emoții uriașe astăzi, 29 iulie 2020, pentru candidații la examenul de Titularizare 2020 la Iași. Acesta va începe la ora 9:00, iar în județul Iași se va desfășura în 3 centre de concurs, cu respectarea tuturor măsurilor igienico-sanitare. Pentru susținerea acestei probe s-au înscris, la nivelul județului Iași, 1.594 de candidați, dintre care 160 de candidați provin din promoția curentă

Ce reguli trebuie să respecte la examenul de Titularizare 2020 de la Iași

Emoții uriașe astăzi, 29 iulie 2020, pentru candidații la examenul de Titularizare 2020 la Iași! Repartizarea participanților pe săli poate fi consultată AICI: . Concursul are loc în centrele: C1 Colegiul Național „Emil Racoviță” cu structura arondată Școlii Gimnaziale „Otilia Cazimir”, C2 de la Colegiul Economic și Administrativ cu structurile arondate Școlii Gimnaziale „Mihai Codreanu” și de la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, respectiv C3 Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza” cu structura Gimnazială „Bogdan Petriceicu Hașdeu”. În județul Iași s-au înscris 1.594 candidați care luptă pentru 144 locuri titularizabile. Pe de altă parte, cea mai mare concurență se înregistrează la: educator cu 275 candidați, învățător cu 217, Educație fizică și sport cu 193 candidați, respectiv Limba și literatura română cu 119.

Proba scrisă din cadrul concursului național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unitățile de învățământ preuniversitar, sesiunea 2020. Aceasta va începe la ora 9:00 cu respectarea tuturor măsurilor igienico-sanitare

Astăzi 29 iulie, proba scrisă din cadrul concursului național de Titularizare 2020 va începe la ora 9:00, iar în județul Iași se va desfășura cu respectarea tuturor măsurilor igienico-sanitare, aplicabile în cazul examenelor naționale. Totul cu normele de acces în spațiile de examen în vederea protejării candidaților și a personalului implicat, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea SARS-CoV-2. Pentru susținerea probei scrise, candidații trebuie să fie prezenți în sala de concurs cel mai târziu la ora 8:15.

După primirea subiectelor, durata de redactare a lucrărilor este de 4 ore, cu posibilitatea prelungirii cu una-două ore în anumite situații speciale (pentru candidații nevăzători, ambliopi sau cu anumite deficiențe de vedere). În aceste situații, comisia de organizare și desfășurare a concursului asigură condiții de egalizare a șanselor pentru candidații cu deficiențe, prin adaptarea procedurilor de redactare a lucrărilor la subiectele de concurs, în funcție de particularitățile individuale și de cele specifice deficienței respective.

Primele rezultate la proba scrisă de Titularizare 2020 vor fi publicate pe 4 august 2020

Primele rezultate la proba scrisă de la Titularizare 2020 vor fi afișate în data de 4 august 2020, la sediul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Iași, dar și pe site-ul http://titularizare.edu.ro. Contestațiile se depun la sediul ISJ sau se transmit prin mijloace electronice, în zilele de 4 august, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv 5 august, până la ora 12:00.

Rezultatele finale se afișează tot la sediul Inspectoratului Școlar Județean și pe site-ul menționat anterior, în data de 11 august. Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7, iar pentru angajarea pe perioada determinată (suplinire), minimum nota 5. Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau on-line, organizate de către ISJ Iași în perioada 12 și 14 august.

În județul Iași sunt în total 1.776 posturi, dintre care 144 posturi titularizabile (78 urban și 66 rural). De precizat că 1.624 posturi sunt netitularizabile (423 urban și 571 rural) și 8 posturi de angajare, doar pe durata de viabilitate a postului

Defalcat, în județul Iași sunt în total 1.776 posturi, dintre care 144 posturi titularizabile (78 urban și 66 rural). Mai departe, de precizat că 1.624 posturi sunt netitularizabile (423 urban și 571 rural) și 8 posturi de angajare doar pe durata de viabilitate a postului. În detaliu, posturi titularizabile în urban sunt: 1 aeromodele, 1 arhitectură, 1 artă vocală, 3 corepetiție, 2 dans clasic, 2 dans popular, 1 Educație fizică și sport, 1 Educație tehnologică, 1 educatori pentru învățămant special, 30 educatoare, 1 estetică și igiena corpului omenesc, 1 fanfară, 2 Fizică. Urmează 1 la Geografie, 1 Informatică și TIC, 8 învățători, 2 Medicină generală, 7 muzică instrumentală, 1 orchestră populară, 4 alimentație publică ca maiștri instructori, 2 asistență medicală ca maiștri instructori, 2 estetică și igiena corpului omenesc – maiștri instructori, 1 transporturi ca maiștri instructori și 1 la șah. La posturi titularizabile rural sunt 7 pe Educație fizică și sport, 1 educatoare (rommani), 11 educatoare, 2 electronică și automatizări și 1 la Fizică. De asemenea, la Iași ca posturi complete (cu 18 ore și mai mult) sunt 782 dintre care: 352 urban și 430 rural. Pe de altă parte, posturi incomplete (cu mai puțin de 18 ore) sunt 994 dintre care: 423 urban și 571 rural.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`