Prima pagină » Coronavirus » Remus Mihalcea a oferit 10 sfaturi practice pentru a preveni infectarea cu noul coronavirus
Remus Mihalcea a oferit 10 sfaturi practice pentru a preveni infectarea cu noul coronavirus

Remus Mihalcea a oferit 10 sfaturi practice pentru a preveni infectarea cu noul coronavirus

15 dec. 2020, 22:45,
în Coronavirus

Managerul spitalului Colentina, Remus Mihalcea, a prezentat recent pe pagina sa de socializare 10 reguli ușor de urmat pentru a micșora cât se poate de mult riscul de a ne infectat cu noul coronavirus, SARS-CoV-2. Printre acestea se află și păstrarea optimismului.

„10 sfaturi practice pentru a preveni infectarea cu SARS-CoV-2:

– evitați aglomerația
– nu uitați de igiena mâinilor
– evitați să vă atingeți fața
– purtați mască peste tot în public
– nu mergeţi la mall, dacă nu e nevoie
– folosiți mașina proprie sau mergeți pe jos dacă distanța nu e foarte mare
– mâncaţi echilibrat și odihniți-vă suficient
– rămâneți optimiști! Hormonii de stres afectează imunitatea
– nu mergeți în vizite în care nu e neapărat nevoie
– luați vitamina C, D și zinc în fiecare zi”, a scris dr. Remus Mihalcea, pe Facebook.

Coronavirus în România, 15 decembrie 2020

Grupul de Comunicare Strategică a publicat ultimul bilanţ al pandemiei de coronavirus, în ultimele 24 de ore, în România.

„Până astăzi, 15 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 565.758 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 465.050 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 6.171 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 947 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până astăzi, 13.698 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 14.12.2020 (10:00) – 15.12.2020 (10:00) au fost raportate 204 decese (133 bărbați și 71 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Coronavirus în România, 15 decembrie 2020. 204 decese în ultimele 24 de ore

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 20-29 ani, 2 decese la categoria de vârstă 30-39 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 21 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 58 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 64 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 55 decese la categoria de peste 80 de ani.

190 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, pentru 2 pacienți decedați nu au fost înregistrate comorbidități, iar pentru 12 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.202.

Dintre acestea, 1.255 sunt internate la ATI. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.461.315 teste. Dintre acestea, 25.185 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 15.740 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.445 la cerere.

Pe teritoriul României, 42.590 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 11.666 de persoane se află în izolare instituționalizată.

Coronavirus în România, 15 decembrie 2020. 1255 de pacienţi internaţi la ATI

De asemenea, 64.751 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 138 de persoane. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 4.472 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.214 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 14 decembrie a.c., 5.795 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 904.580 de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 decembrie 2024
25 decembrie 2024