Prima pagină » Actualitate » Reguli stricte cerute de Ministerul Educației pentru redeschiderea școlilor

Reguli stricte cerute de Ministerul Educației pentru redeschiderea școlilor

04 feb. 2021, 09:47,
Cristian Zavastin, în Actualitate

Reguli stricte au fost cerute de Ministerul Educației pentru redeschiderea școlilor, potrivit draftului transmis joi dimineață, 4 februarie, spre aprobare Ministerului Sănătății.

Documentul urmează să fie prezentat inspectorilor școlari joi, de la ora 11.00, într-o videoconferință.

Potrivit draftului, se prevede distanțarea de un metru între elevi, acolo unde este posibil, inclusiv prin aranjarea mobilierului, aerisirea claselor cel puțin 30 de minute înainte de începerea cursurilor și în pauze, dar și faptul că doar elevii și cadrele didactice vor avea acces în unitățile de învățământ.

Reguli stricte: Distanțarea de 1 metru

Printre regulile ce vor fi prevăzute pentru redeschiderea școlilor se regăsește organizarea și întreținerea spaţiilor astfel încât să se asigure distanțarea de 1 metru. În situația în care acest lucru nu se poate realiza, se va asigura distanțarea maxim posibilă, inclusiv prin amplasarea optima a mobilierului scolar, stabilirea circuitelor funcţionale, organizarea spaţiilor de recreere, evaluarea necesarului de resurse umane, asigurarea materialelor de curăţenie, igienă şi dezinfecţie și asigurarea permanentă a unui stoc de rezervă de materiale de protecţie pentru elevi/studenți şi personal.

Măsuri de prevenire a infectării

Unităţile de învățământ preuniversitar/unitățile conexe/instituţiile de învăţământ au obligaţia să organizeze activitatea astfel încât să se prevină îmbolnăvirile cu virusul SARS-CoV-2 prin:

  • asigurarea implementării activităţilor de prevenire a infecţiei cu SARS-CoV-2;
  • organizarea spaţiilor pentru asigurarea distanţării fizice;
  • organizarea accesului în unitatea/instituţia de învăţământ;
  • organizarea programului de învăţământ;
  • asigurarea măsurilor igienico-sanitare la nivel individual;
  • asigurarea măsurilor igienico-sanitare în unitatea/instituţia de învăţământ;
  • instruirea personalului, comunicarea permanentă de informaţii către elevi/studenţi şi părinţi privind măsurile de prevenire a infecţiei cu SARS-CoV-2;
  • asigurarea măsurilor pentru elevi/studenţi, cadre didactice şi alt personal din unităţile/instituţiile de învăţământ aflat în grupele de vârstă cu risc şi/sau având afecţiuni cronice şi/sau dizabilităţi.

Reguli pentru asigurarea distanţării fizice

Ordonanța ce va fi emisă de Minsiterul Sănătății și Ministerul Educației va prevede organizarea circuitelor în interiorul şcolii prin demarcare cu benzi vizibile care să asigure „trasee prestabilite” de intrare, de deplasare în interiorul unităţii de învăţământ şi de părăsire a acesteia, facilitând păstrarea unei distanţe corespunzatoare între persoane. La intrarea în şcoală şi pe coridoare, precum si la intrarea în fiecare clasă vor fi aşezate dispensere/flacoane cu soluţie dezinfectantă pentru mâini. Uşile vor fi menţinute deschise, dacă este posibil, pentru a evita punctele de contact.

– Organizarea sălilor de clasă

  • Sala de clasă va fi amenajată astfel încât să fie asigurată distanţarea fizică de 1 metru între elevi. Dacă configurația sălii de clasă (suprafață, mobilier etc) nu permite distanțarea fizică de 1 metru, atunci spațiul va fi organizat astfel încât să se asigure distanța maxim posibilă între elevi.
  • Deplasarea elevilor în interiorul instituţiei trebuie limitată prin alocarea aceleiasi săli unei clase de elevi, iar profesorii vor schimba sala de predare. Principiul de urmat este „1 clasă de elevi = 1 sală”;
  • Este interzis schimbul de obiecte personale;
  • Va fi asigurată aerisirea claselor înainte de sosirea elevilor, prin deschiderea ferestrelor timp de minimum 30 minute, apoi în timpul pauzelor minimum 10 minute şi la finalul zilei, ținând cont de temperatura exterioară;
  • Se recomanda evitarea experimentelor practice care necesită mişcare şi/sau interacţiune strânsă între elevi;
  • Elevii şi personalul didactic/didactic auxiliar/nedidactic vor purta mască in permanență, atunci când se află în incinta unităţii de învăţământ.

Organizarea grupurilor sanitare

  • Este obligatorie disponibilitatea permanenta a substantelor dezinfectante si a prosoapelor din hârtie, de unică folosință; sunt interzise uscătoarele electrice de mâini şi prosoapele din material textil;
  • Se va verifica realizarea curăţeniei zilnice şi a dezinfectării regulate a suprafeţelor atinse în mod frecvent (conform Planului de curăţenie şi dezinfecţie de la nivelul unității);

Organizarea curții şcolii

  • Se va organiza mobilierul exterior (acolo unde este cazul) astfel încât să se păstreze distanţarea fizică;
  • Spaţiile derecreere prevăzute cu jucării de exterior vor fi curăţate, igienizate cu jet de apă şi apoi dezinfectate cu soluţii avizate pentru suprafeţe, zilnic şi înaintea începerii cursurilor fiecărui ciclu de învăţământ;

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *