Reglajul fin de la Înalta Curte

În fiecare zi apar noi dovezi legate de sacrilegiul judiciar vizând dosarul „Ferma Băneasa”. Le reamintesc cititorilor. Paul Lambrino, poreclit „prințul de tinichea”, și care, beneficiind de ajutorul nașului său, Traian Băsescu, a revendicat o serie întreagă de proprietăți care i-au fost lăsate moștenire. Pentru unele avea acte complete, pentru altele nu. Așa cum se întâmpă de obicei în materie de retrocedare, petenții bat ani în șir zadarnic la ușile autorităților locale, după care, exasperați, se adresează instanțelor judecătorești. Dacă au bani să-i plătească pe avocați. Lui Paul Lambrino îi trebuiau foarte mulți bani. pe măsura proprietățior revendicate în întreaga țară. A căror valoare este estimată la peste șase miliarde de euro. Spre opt. El a venit în România rupt în fund și vorbind această limbă cu mare dificultate. A bătut din poartă în poartă, până când băieții deștepți din SRI au descoperit că el ar putea deveni o mină de aur. Din acel moment, a fost preluat de grupuri de interese de la cel mai înalt nivel politic. Ultimul asemena grup de interese nelegitime a fost cel inițiat și condus de Traian Băsescu. Acesta fiind președintele României, avea pâinea și cuțitul. Pentru a pecetlui alianța cu Paul Lambrino, Traian Băsescu i-a recunoscut unilateral statutul de prinț al Casei Regale, i-a facilitat o schimbare fără precedent de nume, acesta devenind astfel „al României Paul Philippe” și l-a ajutat, printr-un întreg sistem subteran, desigur în schimbul unor avantaje materiale, să-și redobândească o parte dintre proprietăți.

Când vorbim despre retrocedări, trebuie să ne uităm la ceea ce fac sau nu fac autoritățile locale și la modul în care, atunci când autoritățile locale sunt în dezacord cu petentul, iar acesta se adresează instanțelor judecătorești, ce decizii iau acestea din urmă. În cazul ”Fermei Băneasa” avem de-a face cu acest ultim scenariu. Două hotărări judecătorești definitive și irevocabile i-au dat câștig de cauză lui Paul Lambrino. Ele se referă generic vorbind la afacerea „Ferma Băneasa”. Hotărârile judecătorești definitive sunt lege într-un stat de drept. Și asta o afirm cu durere în suflet, chiar dacă unele asemenea hotărâri definitive și irevocabile sunt nedrepte. Fapt este că Paul Lambrino a beneficiat de respectivele decizii judecătorești, iar toți cei condamnați la închisoare cu executare sau cu suspendare, cei încarcerați sau cei fugiți în străinătate, sunt victimele unui abuz judecătoresc de mari proporții.

Procurorul de caz nu avea niciun temei legal să pună sub anchetă o cauză care, în spate, avea două hotărâri judecătorești definitive și irevocabile și să ancheteze mai multe persoane pentru diferite infracțiuni, printre care complicitate sau favorizarea făptuitorului, numai și numai pentru faptul că acestea l-ar fi ajutat pe Paul Lambrino să-și valorifice în fapt un drept câștigat pe cale judecătorească. Cu atât mai strigătoare la cer este condamnarea în această speță a avocatului Roșu, care nu a făcut altceva decât ca, exercitându-și profesia, să-i acorde lui Paul Lambrino asistență juridică. La fel stau lucrurile cu omul de afaceri Remus Truică. Ca să nu mai vorbim de jurnalistul Dan Andronic, în raport cu care nu există nici cea mai mică urmă de probe în dosar vizând vreo complicitate în respectiva cauză.

Dar asta nu este totul. Site-ul Lumea Justiției a descoperit că judecătoarea de la Înalta Curte care a promovat respectivele condamnări, fostă procuroare, nu avea dreptul să judece niciun proces, întrucât nu a îndeplinit condiția sine qua non ca la numire să depună jurământul de judecător.  Este strigător la cer, dar ea a devenit magistrat al Înaltei Curți în condițiile în care singurul ei jurământ fusese în trecut cel de procuror. Iar între timp a aruncat după gratii zeci și zeci de persoane. Dar bomboana pe colivă vine abia acum. Și explică îngrijorarea pe care mi-am manifestat-o eu în urmă cu zece ani. A fost încălcat grosolan principiul desemnării aleatorii a completului de judecată. Într-un stat în care domnește cu adevărat legea, această alegere aleatorie a magistraților nu este deloc o glumă. Ea reprezintă o garanție în plus a imparțialității judecătorilor. Această alegere aleatorie se face respectând o serie întreagă de criterii. În procesul „Ferma Băneasa”, aceste criterii au fost încălcate. Cu bună știință. Trebuia ca la Înalta Curte să se ajungă la condamnări și treaba nu era ușoară, întrucât existau deja în spate decizii judecătorești definitive și irevocabile ale unor instanțe inferioare, prin care, pe bună dreptate, persoanele în cauză erau declarate nevinovate. Una dintre modalitățile de viciere a desemnării aleatorii este nerespectarea criteriilor stabilite de Înalta Curte prin care se face această desemenare. Altă modalitate utilizată frecvent ca un truc ordinar este momentul în care este ales completul. În mod normal, în momentul în care o cauză este trimisă la o instanță superioară, în chiar acel moment, în baza criteriilor de care am amintit mai sus, trebuie făcută alegerea aleatorie a completului. Dacă acest episod se consumă mai târziu, atunci este evident pentru toată lumea din sistem că respectivul complet este pus cu mâna. Asta s-a întâmplat în dosarul „Ferma Băneasa”.

Dar, pentru ca asemenea fărădelegi să poată fi săvârșite la cea mai înaltă instanță de judecată a statului român, era necesar ca structura Înaltei Curți să poată fi controlată. Un asemenea mecanism a fost pus la cale de Traian Băsescu în urmă cu zece ani, cu ajutorul lui Cătălin Predoiu și a altor corifei din anturajul președintelui României. Ce semnalam atunci? În final, o realitate extrem de amenințătoare care se contura. Și anume că, prin schimbarea componenței și structurii Înaltei Curți și prin vicierea regulilor jocului, Traian Băsescu își pregătea terenul astfel încât, pe de-o parte, indiferent de hotărârile instanțelor anterioare, să-și poată executa rând pe rând adversarii prin sentințe de condamnare date de secția penală a Înaltei Curți. Iar pe de altă parte să reușească să-și imunizeze anturajul, protejându-i astfel pe aliații săi politici sau din lumea afacerilor.

Asta s-a întâmplat începând de acum zece ani. Iar vina lui Klaus Iohannis, care, culmea, l-a numit la vârful Justiție tot pe Cătălin Predoiu, este că a moștenit un sistem ticăloșit și a profitat în continuare de el, mai puțin ostentativ, exceptând desigur propriul său dosar legat de casele de la Sibiu, dar la fel de ferm ca și Traian Băsescu.