Gabriela Lucuțar, Badea după divorț, patroana unei firme de pompe funebre, cunoscută ca „Regina întunericului”, a dezvăluit motivul separării de fostul soț.
Regina Întunericului este mamă singură și cu o afacere de condus
Regina Întunericului a câștigat notorietate după ce a coordonat înmormântarea Ionelei Prodan și a organizat, de asemenea, înmormântarea discretă a lui Silviu Prigoană. De-a lungul timpului, Gabriela Lucuțar a creat un adevărat imperiu în domeniul serviciilor funerare, având grijă de organizarea ceremonii funerare pentru numeroase celebrități.
Toate îi mergeau bine până când a decis să divorțeze, după o căsnicie de 20 de ani. Așa că, în primăvara anului 2024, Gabriela Lucuțar a decis să se despartă, explicând că separarea a fost determinată de lipsa fericirii și împlinirii în viața sa.
Pe lângă faptul că are o afacere de succes, este o mamă dedicată, care reușește să își facă timp pentru cei trei copii ai săi. Aceștia au rămas în grija ei după divorț și îi oferă un sprijin neprețuit.
„Ei sunt bine, chiar îmi oferă un suport moral foarte mare. Câteodată sunt foarte obosită, pentru că nu e ușor cu trei copii și cu afacere. Toți cei trei copii locuiesc la mine, nu concep viața fără ei. Până la 18 ani, când vor decide ei, sunt ai mei și am grijă de ei”, a povestit Regina Întunericului.
Motivul divorțului, după 20 de ani de căsnicie
Regina Întunericului a explicat și motivul pentru care a decis să se despartă de soțul ei după douăzeci de ani de viață comună. Gabriela Lucuțar consideră că, după separarea părinților, copiii pot crește și se pot dezvolta armonios dacă beneficiază de un mediu liniștit.
„Nu eram fericită și consider că dacă nu ești fericit, ești doar liniștit… și nu ești împlinit sufletește, pentru că viața aceasta este foarte scurtă și consider că nu trebuie să mai stai într-un loc, poate îl consideri toxic sau care poate nu îți mai face bine”, a mai explicat ea.
Regina Întunericului: Dacă tu nu transmiți fericire și nu poți fi fericit
Regina Întunericului a amia spus că provine dintr-o familie bine sudată, dar copiii pot crește la fel de frumos chiar dacă părinții sunt despărțiți.
„Indiferent câți copii sunt, ei pot crește la fel de frumos și la fel de bine și cu părinții separați. Eu nu provin dintr-o familie dezorganizată, părinții mei au fost împreună până când tata a decedat. S-au sacrificat, erau alte vremuri, dar copiii mei vor pleca fiecare pe drumul lui și consider că tu trebuie în primul rând să fii fericit ca să îi poți face și pe oamenii din jur fericiți. Dacă tu nu transmiți fericire și nu ești fericit cu tine însuți, restul nici nu mai contează…”, a povestit Regina Întunericului