Potrivit agendei şefului statului, după ceremonia primirii oficiale, Regele Charles al III-lea și președintele Klaus Iohannis vor avea convorbiri tete-a-tete, iar apoi o întâlnire cu autorităţile statului, reprezentanţii societăţii civile şi Corpul Diplomatic.
Andrew Noble, ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, a precizat pentru Agerpres că vizita pe care regele Charles al III-lea o va face în România are caracter privat, adăugând că monarhul se va întâlni cu preşedintele Klaus Iohannis, ca gest de curtoazie.
„Se împlinesc 25 de ani de când regele nostru a vizitat România pentru prima dată, în 1998, şi va fi pentru prima dată când un monarh britanic vizitează România, dar de această dată va fi o vizită privată, ca marea parte a vizitelor pe care cel care era atunci Prinţul de Wales le-a avut în România. Înţelegem ce înseamnă o vizită privată: ca de fiecare dată, se va întâlni cu preşedintele, ca gest de curtoazie. După ce va fi fost la Cotroceni, restul vizitei va avea caracter privat. Este cunoscut că are diverse proiecte în care s-a implicat de-a lungul anilor şi vizitele private de obicei includ acest tip de demersuri şi mă aştept să existe aşa ceva, cu această ocazie, dar vor fi întâlniri private”, a declarat Andrew Noble.
Regele Charles al III-lea ajunge vineri în România
Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, a explicat că implicarea din trecut a Prinţului de Wales în activităţile organizaţiilor non-guvernamentale se înscrie în activităţile pe care le întreprinde şi Guvernul britanic.
„Guvernul nostru colaborează în mod profund cu ONG-urile, pe toate domeniile. Aşa că nu există o problemă legată de posibilitatea de a lucra cu ONG-uri în calitate de rege, numai că atunci când acţionează în calitate de rege face acest lucru consiliat de Guvern. Aceasta este o vizită privată”, a adăugat Andrew Noble.
Acesta nu a oferit mai multe detalii despre vizita Regelui Charles al III-lea, subliniind că acest caracter privat va fi respectat.
„Nu vreau să dau detalii, deoarece vreau ca (vizita – n.r.) să fie cât se poate de liniştită şi discretă pentru Rege. Unul dintre marile avantaje ale României este liniştea, aşadar vizitele sale private aici vor fi respectate ca atare”, a subliniat ambasadorul.
Pe 6 mai, Charles al III-lea a fost încoronat rege al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, precum şi al altor 14 ţări, inclusiv Canada, Australia şi Bahamas, alături de regina consoartă Camilla, în cadrul unei ceremonii la Westminster Abbey, după ce la 10 septembrie anul trecut a fost proclamat rege de către Consiliul de Ascensiune.