Prima pagină » Turism » Info Turism » Reduceri mari pe litoral în septembrie. Iată cine poate beneficia de ele

Reduceri mari pe litoral în septembrie. Iată cine poate beneficia de ele

11 sept. 2020, 14:34,
în Turism

În această perioadă, când vremea este foarte prietenoasă cu turiştii, sunt reduceri mari pe litoral. Este vorba despre reduceri pentru seniori, cărora hotelierii le garantează vacanţe la preţuri mai mici cu 20 de procente, faţă de cele din plin sezon estival.

Chiar dacă ne aflăm în septembrie, prima lună de toamnă din calendar, vremea de afară este foarte prietenoasă, iar litoralul românesc rămâne încă o opţiune de vacanţă. Astfel, hotelierii de pe litoral fac reduceri importante mai ales pentru seniori, mai exact pentru persoanele trecute de vârstă de 50 de ani. Aceştia garantează turiştilor vacanţe la preţuri mai mici cu 20 de procente, faţă de cele din plin sezon.

Seniorii pot beneficia de reduceri mari pe litoral în septembrie

Cu gândul că aglomeraţia sufocantă din vară a dispărut de pe litoral, mulţi romani care au peste 55 de ani şi-au programat abia acum vacanţă.

„În perioada asta cu cel puţin cu 20% mai scăzut decât celelalte preţuri şi locaţia e superbă. Am avut o motivaţie să alegem luna septembrie, că am zis că cumva se termină aglomeraţia şi cu Covid-ul fiind o problemă, am zis că totuşi e mai bine”, spune un bărbat care a venit în vacanţă pe litoralul românesc.

„Pentru noi, seniorii, zic eu că e ok. Am economisit mult, deci dacă mergeam în altă parte cheltuiam cred că încă 2.000 lei în plus”, spune alt bărbat.

Un turist, care în ceilalţi ani îşi făcea vacanţele în Grecia, Bulgaria sau alte destinaţii externe, spune că anul acesta a ales România din cauza pandemiei de coronavirus dar şi datorită preţurilor acceptabile din luna septembrie.

„Am beneficiat de oferta seniori +55. A fost un preţ mai acceptabil, am fost în alţi ani în afară, în Grecia, în Bulgaria, anul ăsta am hotărât să rămânem în România cu pandemia asta. Cred că am ales bine.“

Reprezentanţii unităţilor hoteliere susţin de asemenea că această perioadă este una mai liniştită pentru turiştii trecuţi de 50 de ani iar tarifele practicate de ei sunt all inclusive.

„Este tariful cu all inclusive, deci include toate mesele. Program artistic seara, piscină. Este o perioadă mai liniştită, mai liberă pentru dânşii, se pot plimba în aer liber mai liniştiţi“, spune un manager de hotel.

Oferte la limita profitabilităţii

În această perioadă, oaspeţii care îşi doresc un sejur în regim all inclusive, cu toate mesele incluse, vor plăti pentru o cameră dublă între 230 şi 300 lei. Iar pentru cei care îşi doresc doar cazare, preţurile coboară substanţial.

„Noi am lansat oferta la începutul lunii septembrie, E la un tarif de 128 lei pe cameră. Masa se poate lua separat. Le dăm şi vedere la mare gratuit, dacă capacitatea ne permite“, spune un hotelier.

„Lansăm aceste oferte speciale care sunt la limita profitabilităţii, aproape fără profit, doar ca să acoperim cheltuielile şi să ajungem la pragul de umplere de 40%, necesar pentru a fi rentabili şi să ducem cât mai spre luna octombrie sezon, profitând de vremea frumoasă“, a transmis şi Dragoş Raducan, prim-vicepresedinte al Patronatelor în Turism.

Cele mai multe oferte pentru seniori sunt în sudul litoralului şi vor fi valabile până la sfârşitul lunii septembrie.

Vacanţe ieftine în ţară. Turoperatorul Paralela 45 lansează o serie de programe de vacanţă la tarife speciale

Prin intermediul agenţiei de turism Paralela 45, românii care nu au apucat să plece în concediu pot merge în luna septembrie în vacanţe ieftine în ţară. Astfel, touroperatorul lansează o serie de programe de vacanţă în toate zonele ţării. Ofertele încep de la 46 de lei/noapte/persoană pentru litoral şi zonele balneo, de la 59 de lei/noapte/persoană la munte şi de la 90 de lei/persoană/noapte în Delta Dunării. Sejururile pot fi achiziţionate atât cu vouchere de vacanţă cât şi cu vouchere în sistem electronic.

Turoperatorul Paralela 45 lansează o serie de programe de vacanţă la munte, în zonele balneare, în Delta Dunării şi chiar pe litoral, la tarife speciale, şi mizează pe temperaturile ridicate anunţate de meteorologi, potrivite pentru călătorii, dar şi pe dorinţa romanilor de relaxare.

Programul include mai mult de 500 de unităţi de cazare în peste 80 de zone turistice, selecţionate de consultanţii Paralela 45 pentru a corespunde normelor de siguranţă sanitară.

“Odată cu deschiderea restaurantelor, hotelurile şi pensiunile din zonele de vacanţă sunt şi mai accesibile turiştilor. Sunt implementate regulile pentru protecţia lor sanitară în restaurante, terase, cafenele, în hoteluri şi asta trebuie să le dea încredere că vor avea o vacanţă în siguranţă, liniştită şi relaxanta. Datorită numărului mare de turişti care au călătorit în România în acest an, am asistat la câteva situaţii de overbooking la hoteluri, şi, de aceea, recomandarea noastră este să se adreseze agenţiilor de turism, care găsesc soluţii pentru relocări la hoteluri de o categorie superioară. O altă recomandare este achiziţionarea unei asigurări de călătorie, care are un cost modic, dar pune în deplină siguranţă sejururile”, declară Alin Burcea, CEO Paralela 45.

Bugetul.ro
A sărăcit Anca Alexandrescu? Vedeta Realitatea Plus și-a petrecut concediul „pe austeritate” la malul mării
redactia.ro
Anunț important de la stat pentru preoți, călugări și călugărițe. Ce nu mai au voie să facă de la 1 septembrie
Bugetul.ro
Hârjoneala dintre Anca Alexandrescu și Victor Ponta continuă. Fostul premier al României i-a transmis un mesaj de la distanță vedetei de la Realitatea TV
a1.ro
Cum arăta George Vornicu în ziua nunții cu fosta soție. Cât de mult s-a schimbat concurentul de la Insula Iubirii sezonul 9
Playtech.ro
Dezvăluiri intime din tinereţea lui Ilie Bolojan! Aşa nu ţi-l închipuiai pe premier, ce făcea mereu în liceu spre uimirea colegilor
observatornews.ro
Cât va plăti un român care a acumulat o pensie privată de 100.000 de lei. Guda: "Numai din cauza acestor taxe"
Playsport.ro
Nicuşor Dan, criticat de români pentru un detaliu. Deşi mulţi l-au...
Evz.ro
Culisele vânzării G4Media. Detalii despre banii și tranzacția lui Radu Budeanu
realitatea.net
Creșterile salariale de la începutul anului, anulate de austeritatea lui Bolojan. Câți bani pierd 1,8 milioane de angajați: calcule BNS - VIDEO
SportpeSurse
O minoră de doar 14 ani i-a luat mințile lui Gigi Becali, care s-a îndrăgostit până peste cap
Playtech.ro
Noi reguli pentru şoferi. Testele de vedere devin obligatorii, noutăţi legate şi de alcoolemia la volan, în Marea Britanie
Dailybusiness.ro
Coletele Shein si Temu vor avea de suferit. Guvernul introduce taxa de 25 de lei pentru coletele sub 150 de euro din afara UE
RomaniaTV
Ozana Barabancea a slăbit 24 de kg în doar 3 luni! Cum a reușit: Îmbrac hainele fiicei mele. Am renunțat la îmbuibarea de care eram dependentă
stiriromania.ro
Cât costă o porție de ceafă cu cartofi prăjiți în Mamaia: prețurile de autoservire ajung la niveluri gourmet
RomaniaTV
Contrast climatic, un anticiclon loveşte România. Elena Mateescu anunţă inversiuni termice
redactia.ro
Revoluție fiscală în România! Guvernul Bolojan majorează cu 30% impozitele auto!
ego.ro
Șoc pentru toată lumea! Ce se întâmplă acum între Irina și Irinel Columbeanu. Toți sunt emoționați

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
14 august 2025
14 august 2025
Articole similare