Directorii de la CTP Iași au schimbat regulamentul intern, iar vatmanii trebuie să fie atenți, de acum, pe traseu
În urmă cu câteva luni, conducerea CTP Iași a decis să modifice regulamentul intern al companiei și să adauge noi articole. Astfel, li se interzicea vatmanilor să aibă aparatură audio-video în cabină, însă nu se specifică clar ce fel de aparatură. Acum, vatmanii care au cameră de bord personală sunt verificați și sancționați de companie
Directorii de la CTP Iași au cerut verificarea vatmanilor
Prin această situație a trecut vatmanul Emilian Râpanu, care, în trecut, a mai fost sancționat de conducere. La începutul lunii noiembrie 2024 i-a fost verificat vagonul, la Rond Copou, de un revizor tehnic care a constatat că vatmanul folosea o cameră de bord personală. Totuși, nu este clar dacă revizorul a inspectat și restul vagonului sau dacă a venit special pentru a vedea camera. În luna mai 2024, conducerea CTP Iași a schimbat regulamentul intern, iar angajații au trebuit să semneze noua fișă a postului. Până acum, nu au fost modificări sesizabile, însă acum angajații sunt verificați.
„Pe data de 5 noiembrie 2024, un revizor tehnic m-a oprit în Rond Copou să verifice tramvaiul, care el deja fusese verificat în depou, cum este normal. O astfel de verificare pe traseu nu se face și nici nu are cum să o facă. A venit și a făcut poză la camera mea de pe bord. Nu știu care a fost restul verificării. Regulamentul intern de la CTP a fost modificat în luna mai 2024, unde a fost introdus un articol prin care ni se interzice folosirea de aparatură audio-video în tramvai. Desigur, noi nu știam exact ce presupune, totul este destul de vag, nu este specificat clar ce este interzis și ce este permis. Toată lumea știa că eu am cameră de bord, doar a mai fost și în trecut un scandal pe tema aceasta. De când s-a modificat fișa postului și până acum, nu am primit nici măcar o atenționare. O folosesc pentru a mă proteja. În cazul unui accident, să am dovada cu ce s-a întâmplat. Și nu sunt singurul vatman care procedează așa”, povestește vatmanul Emilian Râpanu.
Emilian Râpanu a fost sancționat
După ce a fost depistat cu camera, s-a făcut anchetă disciplinară în cadrul companiei. Emilian Râpanu a fost sancționat, din nou, cu 10% din salariu și nu va primi nici bonusul de Crăciun. Vatmanul a câștigat recent un proces, după ce a fost sancționat de companie pentru că a dat explicații în presă.
„Ulterior, am fost chemat de companie pentru a explica faptul de ce folosesc camera de bord și să îmi explice că regulamentul nu permite acest lucru. În urmă cu câteva zile, conducerea companiei a stabilit că trebuie să fiu sancționat cu 10 la sută din salariu, iar cum este și luna decembrie, nici nu voi primi bonusul de Crăciun. Am solicitat și eu, în cadrul anchetei disciplinare, proba video de pe camerele de supraveghere ale tramvaiului cu momentul în care am fost depistat cu camera de bord, ca să văd dacă revizorul a continuat verificarea vagonului sau a venit doar pentru a face poză la camera mea. Compania a spus că nu au imaginile de pe camerele de pe tramvai. Deci, dacă s-ar întâmpla un accident, tot la fel ar proceda? De asemenea, mi se pare incredibil cum doar eu am fost sancționat. Nu am mai auzit niciun coleg să aibă aceeași problemă, deși nu sunt singurul cu camera de bord. Vor ca să ajungem la mâna lor”, a mai precizat vatmanul.
Vatmanul va face contestație
Vatmanul vrea acum să facă contestație, deoarece consideră că i s-a făcut o nedreptate, iar totul este o răzbunare pentru a se coforma ordinelor conducerii CTP Iași. Emilian Râpanu se judecă și în alte procese cu compania, după ce directorul de exploatare Cristinel Talef a încercat să îi ia camera de bord cu forța.
„Desigur că voi face contestație, din nou este o răzbunare, pentru că în trecut am avut un conflict cu directorul de exploatare Cristinel Talef, tot pe aceeași temă. Mă forțează ca să renunț la cameră, iar în cazul unui incident să ajung la mâna lor sau să fiu scos vinovat. Camera de bord ajută vatmanul să aibă dovezi, nu vrea nimeni să riște în trafic. Păi cei care lucrează pe vagon vechi ce fac? De unde scot filmări în cazul unui accident? Chiar în urmă cu o săptămână, o colegă a avut accident în care a fost nevinovată și a trebuit să se roage de companie ca să primească filmările de la tramvai”, a încheiat Emilian Râpanu.
Reporterii BZI l-au contactat și pe directorul CTP Iași pentru a oferi explicații cu privire la această situație, însă a fost rezervat în a preciza mai multe informații. Per total, toți cei care nu vor respecta fișa postului actuală vor fi sancționați de acum. Rămâne de văzut ce hotărâri vor lua în continuare cei din conducere.
„Vor fi sancționați doar cei care nu respectă fișa postului. Emilian Râpanu are cameră pe tramvaiul pe care lucrează. Atât am avut de spus”, a precizat Cristian Stoica, directorul general al CTP Iași.
Vatmanii de la CTP Iași sunt îngrijorați de schimbările directorilor, în special în cazul unui accident în trafic.
Dacă eta CG11 președinte toți vatmanii conduceau din picioare, drepți și nu ascultau manele în căști la muncă sau să facă live pe Tik-Tok
O companie de stat în care au rămas anumite reminiscențe comuniste,regulamente elaborate de persoane din conducere, nu ai voie sa spui sau sa faci nu nimic care să se afecteze imaginea, deși imaginea e la pământ de mult timp. Cel care taie și spânzură in aceasta companie este șeful serviciului resurse umane, nu directorul. Că taie cuiva prima de Crăciun,acea persoana nu va fi prea tare afectată căci prima a rămas la nivelul anilor trecuți, până și cei de la Salubris iau mai mulți bani. Probabil doar persoanele din aparatul Tesa vor lua prime mărite, mai ales directorii, care sigur își vor acorda și prime de performanta pentru economia făcută la bugetul companiei in vreme ce vagoanele și autobuzele se strica zilnic!
sa faca toti vatmanii greva o saptamana. nici un tramvai sa numai plece dind depou. sa vezi apoi mielusei cei de la conducere.
Sunt camere din dotarea mijloacelor de transport. Emilian Râpanu poate sa-si puna camere la el acasa. Ce ar fi daca fiecare ne-am pune camere la servici ? Omul e dus cu capul, lasati-l sa-si ia medicamentele mai intai….. Daca nu-i convine sa se duca la privat. Acolo sigur o sa-i dea voie cu camere personale…..
Care este inconvenientul ca are si camera personala pe langa cea de serviciu?
Omul e titokar, postează non stop…de aia!Iese bani cu faze din trafic, nu?
Stoica un comunism convins ,bulangiul a votat cu putinistul georgescu
Stoica, sclavul lui Chirica. Cred ca i-ar face si un mumu’ scurt primarului, numai sa nu-l demita din functie. Iar cand omul are tulburari de personalitate, se razbuna pe angajati. Bugetari domnule, ce vrei ..
Comunisti! Privatizati transportul in comun!!!!
ca sa ce? ca se ne jumuleasca la sange, cum face eon?
din factura pe electricitate, eon are 35%, aproape cat productia 40%. deci centralele produc energia, transelectrica o transporta, iar eon doar o distribuie si pentru asta incaseaza 35%!!!
Comunisti imputiti, afara cu conducerea asta incompetenta.
Cetățenii Iașului cer demisia directorului CTP. Transportul în comun este la pământ!
Sa de-a in judecata iar compania falimentara. Are voie sa aiba camera.
Trebuie un Calin Georgescu si la ctpu sa le sara figurile din cap la directorasi
Îmi bag polonezul în ma ta alin h.
Intre timp, mijloacele de transport in comun din tarile civilizate sunt obligate prin lege sa aiba mai multe camere video, care filmeaza in intetior si exterior. La tara la Iasi insa…
Directorașii vor să dea bine la jupân.. eeee și directorii se văd jupâni chiaburi..o să cadă din scaune….