Durere fără margini în Ucraina, de la izbucnirea conflictului armat. Războiul face încă o victimă. Katya Dyachenko, o gimnastă în vârstă de 11 ani din Ucraina, a murit în urma unui bombardament în Mariupol.
Conflictul armat de pe teritoriul ucrainean a făcut încă o victimă. O fetiță în vârstă de 11 ani a decedat în urma unui bombardament în Mariupol. Micuța era gimnastă medaliată.
Katya Dyachenko se afla în casa din Mariupol, când atacul din partea forțelor ruse a avut loc. Clădirea respectivă a fost lovită de o rachetă rusească. Din păcate, gimnasta ucraineană în vârstă de 11 ani nu a mai avut nicio șansă. Anunțul trist a fost făcut chiar de antrenoarea ei, Anastasia Meshchanenkov, pe rețelele de socializare:
„Ar fi trebuit să cucerească lumea, dar a murit îngropată în moloz. Ar fi trebuit să cucerească scena și să ofere zâmbete lumii. Pentru ce sunt de vină copiii?”.
De asemenea, și Anna Purtova, parlamentar ucrainean, a transmis un mesaj pe Twitter, după moartea fetiței de 11 ani:
”Aceasta este gimnasta noastră Katya Dyachenko. Avea 11 ani. A murit sub dărâmăturile casei ei din Mariupol, când un obuz rus a lovit-o. Ar fi putut avea un viitor strălucit în faţa ei ca tânără campioană ucraineană. Dar într-o secundă a plecat. Închideţi cerul… vă rog @NATO!”.
Micuța gimnastă se alătură celor 136 de copii care au decedat de la începutul războiului din Ucraina. Alți 199 au fost răniți.
Este ziua 32 de război în Ucraina. Potrivit informațiilor, armata din Ucraina a preluat controlul a două localități din apropiere de Harkov și Mariupol.