Prima pagină » Actualitate » Războiul din interiorul PNL departe de a se fi încheiat. Ludovic Orban susţine că nu a criticat pe nimeni
Războiul din interiorul PNL departe de a se fi încheiat. Ludovic Orban susţine că nu a criticat pe nimeni

Războiul din interiorul PNL departe de a se fi încheiat. Ludovic Orban susţine că nu a criticat pe nimeni

22 iun. 2021, 12:24,
George Cristian în Actualitate

Războiul din interiorul PNL cauzat de alegerile din formaţiunea politică pare să capete noi proporţii după ce mai multe persoane au afirmat faptul că Ludovic Orban duce o campanie împotriva unor colegi din partid. Președintele PNL se apără şi susţine că nu face acest lucru.

Declaraţia vine în contextul în care mai mulţi lideri politici printre care Alina Gorghiu, Raluca Turcan și Emil Boc au lansat acuzaţii în acest sens.

Ludovic Orban neagă că ar duce o campanie împotriva unor colegi de partid

Într-o declaraţie făcută în urmă cu puţin timp, Ludovic Orban susţine faptul că nu duce absolut nicio campanie împotriva unor colegi din partid. Declaraţie vine în contextul în care în ultimele luni în PNL a izbucnit un război cauzat de alegerile interne din această toamnă.

” Uitați-vă la toate declarațiile mele publice…Nu, nu i-am arătat cu degetul. În conferința de presă de la Caraș-Severin am fost întrebați cu privire la ce înseamnă suflul nou (…) și mi-a pus un semn de întrebare dacă pot să vorbesc despre suflul nou. (…) Asta vi se pare o critică? Chiar i-am lăudat pe cei pe care i-am enumerat”, a spus Ludovic Orban.

Potrivit unor surse din interior, cel mai vehement critic al lui Ludovic Orban a fost Raluca Turcan. În ședința Biroului Executiv al PNL, Turcan i-ar fi reproşat acestuia că și-a numit colegii lichele sau trădători iar acest lucru a cauzat un război în interiorul formaţiunii politice. În replică, Orban i-a transmis că el face campanie ”pozitivă, fără atacuri”.

Ce spune Ludovic Orban despre atacul Ralucăi Turcan

În altă ordine de idei, Ludovic Orban a menţionat că nu îi va răspunde Ralucăi Turcan mai ales că a lucrat cu aceasta și a susținut-o pentru ocuparea unei funcţii de ministru dar şi în alte demersuri:

„Nu am să îi răspund. Cu Raluca Turcan am colaborat în mandatul de președinte. A fost vicepreședinte, lider de grup parlamentar. Am susținut-o să ocupe funcția de ministru. Am susținut-o în foarte multe demersuri pe care le-a avut ca parlamentar. În ceea ce mă privește toți colegii de partid sunt colegii mei și eu nu am obiceiul să îmi atac colegii de partid”, a declarat Orbanrim-vicepreședintele PL Raluca Turcan l-a criticat pe liderul formațiunii, Ludovic Orban, pe care îl acuză că a a „pierdut” unele categorii de electorat: ”Am așteptări foarte mari în primul rând de la președintele partidului. Frustrările individuale nu au ce căuta în politică”.

Ludovic Orban și Florin Cîțu în cursa pentru șefia PNL

PNL are doi candidați pentru a ocupa cea mai înaltă funcție pe linie politică. Alfel spus, Ludovic Orban și premierul Florin Cîțu au intrat în cursa din interior. Cel din urmă și-a anunțat candidatura recent iar în jurul lui s-au poziționat mai mulți lideri influenți cum ar fi Rareș Bogdan, Alina Gorghiu, Raluca Turcan sau Emil Boc.

În ultimele săptămâni în interiorul PNL s-au format mai multe tabere. Vorbim despre tabăra care îl susține pe Ludovic Orban, cea care îș susține pe premierul Florin Cîțu și o a treia tabără care așteaptă să vadă de ce parte se poziționează.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
21 decembrie 2024
21 decembrie 2024