Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunţat vineri, 9 septembrie, că forţele Kievului au recucerit 30 de localităţi de la trupele ruse în nord-estul ţării, unde Moscova a trimis întăriri pentru a face faţă acestei ofensive.
UPDATE 19.55: Washingtonul îl ține în brațe pe principalul critic al lui Vladimir Putin
Washingtonul a acuzat vineri Moscova că nu respectă drepturile opozantului rus întemniţat Aleksei Navalnîi, principalul critic al lui Vladimir Putin, în special prin faptul că nu îl lasă „să comunice liber cu avocatul său”, notează AFP, potrivit Agerpres.
„Statele Unite sunt profund îngrijorate de faptul că guvernul rus interferează în mod arbitrar şi din ce în ce mai mult cu drepturile lui Aleksei Navalnîi”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Ned Price, într-un comunicat.
„Autorităţile penitenciare au obstrucţionat pregătirea apărării sale şi capacitatea sa de a comunica liber cu avocatul său”, de exemplu, supraveghind întâlnirile lor sau provocând întârzieri în schimbul lor de documente, a explicat el.
Este „o nouă dovadă de hărţuire motivată politic” care îl vizează pe Aleksei Navalnîi, la fel ca şi „izolarea sa repetată pentru presupuse infracţiuni minore”, a continuat Ned Price.
Acest lucru evidenţiază „frica resimţită de cei care spun adevărul” în Rusia, a conchis el, solicitând încă o dată eliberarea imediată a opozantului.
UPDATE 18.40: Ministerul Apărării din Rusia anunță o regrupare a forțelor, după ce ucrainenii au intrat ca în brânză prin trupele rusești
Ministerul rus al Apărării a informat sâmbătă despre o ”regrupare” a forţelor sale din estul Ucrainei pentru a le retrage din regiunea Harkov – unde armata ucraineană desfăşoară o ofensivă de succes – pe teritoriul Republicii Populare Doneţk, recunoscută de Moscova cu două zile înainte de începerea campaniei militare în Ucraina, informează AFP şi EFE.
”Pentru a atinge obiectivele operaţiunii militare speciale, a fost luată decizia de a regrupa trupele din regiunile Balaklia şi Izium pentru a întări forţele în jurul Doneţkului”, una dintre capitalele separatiste pro-ruse, a precizat ministerul într-un comunicat.
Conform sursei citate, în ultimele trei zile forţele armate ruse ”au anihilat peste 2.000 de combatanţi ucraineni şi străini, precum şi 100 de vehicule blindate şi piese de artilerie”.
UPDATE 17.45: Replica Rusiei după asaltul ucrainean: ‘300 de militari au fost distruși cu arme de înaltă precizie’
Ministerul rus al Apărării a anunțat sâmbătă că a provocat daune majore trupelor ucrainene, pe fondul anunțurilor de la Kiev că armata Ucrainei a avansat în zona ocupete de ruși în sud și nord.
„Sediul brigăzii 5 a Gărzii Naționale, punctele de desfășurare a batalionului național ‘Kraken’ din zonele Balakliya și Chuguev au fost lovite cu arme de înaltă precizie, până la 300 de militari ucraineni au fost distruși”, potrivit rușilor.
Ucraina a raportat vineri și sâmbătă multiple succese în contraofensiva lor împotriva trupelor ruse.
Potrivit ultimei evaluări a serviciilor de informaţii britanice publicată pe Twitter, unele forţe ucrainene au avansat „chiar şi 50 de kilometri în teritoriul aflat anterior sub controlul rus”, în sudul regiunii Harkov. Forţele ruse se află sub presiune atât de pe flancul nordic, cât şi de pe cel sudic, a adăugat sursa citată, potrivit dpa.
UPDATE 17.10: Forțele Aeriene ale Ucrainei: Am doborât în trei zile rachete și avioane rusești în valoare de 157,5 milioane de dolari
În trei zile, sistemul de apărare aeriană al Ucrainei a distrus ținte ruse inamice în valoare de 157,5 milioane de dolari, a transmis sâmbătă pe Facebook serviciul de presă al Forțelor Aeriene ucrainenei.
„În doar trei zile de război, ocupanții au pierdut aproximativ 157,5 milioane de dolari SUA. Și vorbim doar despre mijloacele de atac aerian: rachete de croazieră, avioane și elicoptere, distruse de unitățile forțelor de rachete antiaeriene ale Forțelor de Apărare Aeriană ale Ucrainei”, se arată în comunicat.
Un astfel de calcul al pierderilor inamicului în valută a fost efectuat la Statul Major al Forțelor Armate. Forțele Aeriene ucrainene notează că una dintre cele mai scumpe și mai avansate rachete din punct de vedere tehnologic aflate în posesia Federației Ruse este racheta de croazieră Kh-101.
UPDATE 16.50: Ucraina ar fi avansat câțiva zeci de kilometri în sudul ocupat de ruși
Purtătoarea de cuvânt a forțelor armate ucrainene care efectuează ofensiva din sudul cucerit de ruși a declarat sâmbătă, citată de Pravda Ucraineană, că trupele Ucrainei au spart linia de apărare rusă și avansat kilometri în teritoriul ocupat de invadatori.
„Rezultatele sunt îmbucurătoare și lucrăm pentru a ne asigura că sunt destul de convingătoare în fiecare dimineață. Există un avans al trupelor noastre de-a lungul frontului de sud, de-a lungul diferitelor secțiuni, de la doi la câteva zeci de kilometri. În curând vom anunța cu siguranță acele așezări eliberate și care sunt bucuroase să-și întâmpine soldații”, a afirmat Natalia Humenyuk.
Oficialii ucraineni susțin că au readus deja peste 1.000 de kilometri pătrați sub controlul guvernului.
UPDATE 15.40: Oficialii ruși care au cerut demiterea lui Vladimir Putin au primit o somație de la poliție
Mai mulţi oficiali aleşi din Rusia au fost convocați de poliţie după ce au cerut demiterea preşedintelui rus Vladimir Putin, relatează CNN, potrivit News.ro.
Într-o manifestare rară de disidenţă în ţară, consilieri locali din Sankt-Petersburg au făcut apel la Duma de Stat să-l destituie pe preşedinte, pentru ceea ce ei au numit ”înaltă trădare”.
Autorul apelului, Dmitri Paliuga, a postat scrisoarea pe Twitter, susţinând că Putin a fost responsabil pentru „(1) decimarea tinerilor bărbaţi ruşi apţi, care ar fi mai utili pe piaţa muncii decât în armată; (2) recesiunea economică şi exodul intelectualilor (3) expansiunea NATO spre est, inclusiv adăugarea Finlandei şi Suediei pentru a-şi „dubla” graniţa cu Rusia; (4) efectul invers al „operaţiunii militare speciale” din Ucraina.”
Paliuga şi colegul său deputat Nikita Iuferev au postat ulterior pe Twitter o somaţie emisă de poliţia din Sankt Petersburg pentru „discreditarea instituţiilor de stat”.
UPDATE 14.00: Armata ucraineană anunță eliberarea orașului Kupiansk
Consilierul șefului regional din Harkov, Natalia Popova, a declarat sâmbătă pe Telegram că forțele armate ale Ucrainei au eliberat orașul Kupiansk din mâinile trupelor ruse de ocupație.
„Kupiansk este Ucraina! Slavă Forțelor Armate!”, a zis oficialul ucrainean. Deputații ucraineni, bloggeri și soldați au raportat și ei despre eliberarea orașului.
Pierderea de către ruși a controlului asupra orașului Kupiansk va îngreuna misiunea lor să aprovizioneze marele oraș Izium din sudul Harkov, mai spun ucrainenii.
UPDATE 13.30: Secretarul general NATO: Rusia a folosit peste 80% din forțele terestre în războiul din Ucraina
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat vineri, la Bruxelles, într-o conferință de presă cu secretarul de stat american Anthony Blinken că Rusia a implicat 80% din forțele sale terestre în războiul din Ucraina.
„În acest moment, peste 80% din forțele terestre ale Rusiei sunt implicate în războiul din Ucraina. Deci, desigur, ceea ce se întâmplă acolo are implicații pentru capacitatea generală a Rusiei de a reprezenta orice amenințare pentru orice stat membru NATO. Așa că primul meu mesaj către aliați este că salutăm sprijinul fără precedent, solicităm și mai mult sprijin și îi îndemnăm continue să ofere Ucrainei ceea ce are nevoie urgentă”, a spus Stoltenberg.
UPDATE 12.00: Calculele Băncii Mondiale: Valoarea pagubelor suferite de Ucraina după invazia rușilor
Invazia rusească a provocat Ucrainei pagube directe în valoare de peste 97 de miliarde de dolari până la 1 iunie, dar costul reconstrucţiei ţării ar putea să se ridice la aproape 350 de miliarde de dolari, arată un raport publicat vineri de Banca Mondială, Guvernul ucrainean şi Comisia Europeană, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Conform acestui raport, Ucraina a suferit pierderi de 252 miliarde de dolari de pe urma perturbării fluxurilor şi producţiei economice, precum şi de pe urma cheltuielilor suplimentare care au legătură cu războiul, în timp ce strămutarea unei treimi din populaţia Ucrainei ar urma să majoreze rata sărăciei până la 21%, de la doar 2% înainte de război.
În total, raportul estimează că necesităţile de reconstrucţie ale Ucrainei vor ajunge la 349 miliarde de dolari, adică de 1,6 ori Produsul Intern Brut al Ucrainei, care în anul 2021 a fost de 200 de miliarde de dolari.
UPDATE 10.45: Un fost colonel SRI prevestește EJECTAREA lui Vladimir Putin și prăbușirea economică a Rusiei
Un fost colonel al Serviciului Român de Informații a vorbit despre cum va fi înlocuit Vladimir Putin din fruntea Federației Ruse.
Totodată, colonelul în rezervă anunță prăbușirea economică a Federației Ruse.
UPDATE 09.10: Washingtonul acuză Moscova că nu respectă drepturile lui Navalnîi
Washingtonul a acuzat Moscova că nu respectă drepturile opozantului rus Aleksei Navalnîi, principalul critic al lui Vladimir Putin, aflat în închisoare, în special prin faptul că nu îl lasă „să comunice liber cu avocatul său”.
„Statele Unite sunt profund îngrijorate de faptul că guvernul rus interferează în mod arbitrar şi din ce în ce mai mult cu drepturile lui Aleksei Navalnî”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Ned Price, potrivit Agerpres.
„Autorităţile penitenciare au obstrucţionat pregătirea apărării sale şi capacitatea sa de a comunica liber cu avocatul său”, de exemplu, supraveghind întâlnirile lor sau provocând întârzieri în schimbul lor de documente, a explicat el.
Este „o nouă dovadă de hărţuire motivată politic” care îl vizează pe Aleksei Navalnîi, la fel ca şi „izolarea sa repetată pentru presupuse infracţiuni minore”, a continuat Ned Price, citat de Agerpres.
UPDATE 09.00: Zelenski: 30 de localități eliberate
„Până în prezent, forţele armate ucrainene au eliberat şi preluat controlul a peste 30 de localităţi din regiunea Harkov”, la frontiera cu Rusia, a spus Volodimir Zelenski în discursul său video de seară difuzat pe reţelele de socializare, potrivit Agerpres.
În pofida câştigurilor teritoriale ale forţelor ucrainene, guvernatorul regiunii Harkov, Oleg Sinegubov, i-a îndemnat pe locuitorii plecaţi să nu se întoarcă, din cauza lipsei curentului electric şi gazelor în satele recucerite de la ruşi.
La rândul lor, presa rusă a relatat despre desfăşurarea de întăriri în această direcţie, difuzând videoclipuri în care vehicule blindate, obuziere şi camioane circulă în număr mare pe drumuri negeolocalizate. Moscova nu a făcut niciun comentariu cu privire la această desfăşurare, mulţumindu-se să enumere, ca în fiecare zi, pierderile grele pe care armata rusă le-ar fi provocat ucrainenilor.
Semn al înaintării ucrainene, autorităţile pro-ruse din teritoriile ocupate în regiune au anunţat vineri că evacuează locuitorii în alte zone aflate sub controlul Moscovei sau în Rusia.
… le-a ocupat, nu le-a eliberat … acolo traiesc rusi …
da dar sant minoritari majoritari is ucrainenii!
Harkovul a fost fondat de rusi. In 1656, tarul Alexei construieste o cetate cu zece turnuri si cu o lungime de a fortificatiilor de peste 1 km. La adapostul ei vin sa se aseze ucraineni goniti de catolicismul polonez, dar si cazaci de la pragurile Niprului.
nu conteaza cine a fondat Harkovul ce ar insemna astazi sa mergem sa atacam Instanbulul care are 18.5 mil de locuitori oras fondat de romani,sub pretextul ca trebuie sa-i salvam pe crestinii care locuiesc acolo.Ai mentalitate de troglodit acele teritorii apartin astazi Ucrainei un stat suveran ca si Romania
bai elevatule, adica dupa tine bucovina de nord este a ucrainenilor? si bugeacul la fel?
De acord cu primul Anonim. Le-a ocupat, nu le-a eliberat.
da ba hanonimule,asa cum teritorii ale Ungariei sant astazi in Romania,explica tu de ce trebuie sa omori oameni doar ca sa-i „eliberezi” pe altii si lasa gargara bolsevica la care pui botu’
Ucraina si-a pierdut dreptul de a-i guverna pe cetatenii de etnie rusa din momentul in care a inceput sa-i bombardeze si sa le interzica limba materna.
Atentie!!!! Teritorii ale Ungariei nu existaaaa in Romania!!!!! Esti un idiot citeste istoria României! Dar însemnate si importante teritorii ale României si Rusiei si Ungariei si Lituaniei exista in Ucraina orcilor care au vrut război in loc sa dea autonomie celor 2 republici ruse din Ucraina si apoi orcile ucraniene cu zebelinschi puteau trce in MUE fără război. Dar orcile ucrainiene conduse de un actor nediplomat Zelinschi au vrut război ca- s prosti sa si duca războiul este războiul lor !
Daca e vorba de debolsevizare, Ucraina sa dea inapoi toate teritoriile pe care le-a primit de la Lenin. Si-s multe, oho! Donbasul, Kersonul, Nikolaev, Odessa. Uitati-va la harta de pe site-ul
Ukraina : made by Lenin, unmade by Putin.
https : // bigthink . com / strange – maps / ukraine – lenin – putin /