Ucraina își marchează independența față de stăpânirea sovietică și șase luni de război cu Rusia; Volodimir Zelenski avertizează cu privire la „lovituri brutale ”
SUA au declarat marți că consideră că Rusia va viza infrastructura civilă și guvernamentală în următoarele zile. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că deține informații de la serviciile de informații ale Ucrainei și de la partenerii internaționali că există o amenințare crescută.
UPDATE 23.33: Bilanțul persoanelor decedate în urma atcului rusesc cu rachete asupra gării din Ceaplîne a crescut la 22 de la 15, cât anunțase anterior președintele Zelenski
Rachete rusești au lovit miercuri un tren de pasageri într-o gară din regiunea Dnipropetrovsk, ucigând 22 de persoane și rănind alte 50, a declarat președintele Volodimir Zelenski, relatează Reuters.
UPDATE 23.00: Cât costă în total echipamentele pierdute de forțele armate ruse în Ucraina? Nava amiral „Moskva”, de departe cea mai dureroasă pierdere
Potrivit bilanțului ținut de forțele armate ucrainene, Rusia a pierdut aproape 2.000 de tancuri, 234 de avioane și 15 nave din Flota Mării Negre în timpul războiului din Ucraina, valoarea totală a acestora ridicându-se la o sumă impresionantă.
UPDATE 22.31: Pentagonul pregătește finalizarea contractului de drone „kamikaze” devastatoare Switchblade, destinate Ucrainei pentru contraofensivă
Departamentul pentru apărare al Statelor Unite va finaliza în septembrie, după o întârziere de cinci luni, contractul pentru producerea a 10 drone kamikaze Switchblade 600, care vor fi oferite Ucrainei.
UPDATE 22.00: Cel puțin 15 persoane au murit în atacul rușilor de miercuri asupra unei gări din Ceaplîne, regiunea Dnipropetrovsk
Rachete rusești au lovit miercuri un tren de pasageri într-o gară din regiunea Dnipropetrovsk, ucigând mai multe persoane și rănind alte 50, a declarat președintele Volodimir Zelenski, relatează Reuters.
UPDATE 21.20: Primul bilanț al rușilor arestați în propria țară din cauza „operațiunii militare speciale”
Autoritățile din Rusia au arestat mii de cetățeni ai propriei țări care au protestat față de războiul din Ucraina în cele 6 luni de la invazia declanșată de președintele Vladimir Putin, relatează The Moscow Times.
UPDATE 21.00: În seara zilei de 24 august, inamicul a lansat un atac cu rachete pe teritoriul orașului Hmelnițkii, a spus guvernatorul Serhii Gamalii
În seara zilei de 24 august, inamicul a lansat un atac cu rachete pe teritoriul orașului Hmelnițkii, a spus guvernatorul Serhii Gamalii, relatează Ukrainska Pravda.
Conform informațiilor preliminare, la ora 17.13 au fost lansate 4 rachete din orașul Mazyr din regiunea Gomel din Belarus.
UPDATE 20.30: Armata ucraineană a respins ofensivele rusești în direcția Sloviansk, Bakhmut, Avdiivka, Novopavlivka și la Bugul de Sud
Statul Major al Ucrainei a declarat pe 24 august că armata ucraineană a respins ofensivele rusești în direcția Sloviansk, Bakhmut, Avdiivka, Novopavlivka și la Bugul de Sud, relatează Kyiv Independent.
UPDATE 20.00: Câte din obiectivele trasate de Vladimir Putin le-a atins Rusia după 6 luni de război? Radiografia punct cu punct a unui dezastru
Oprirea expansiunii NATO, a livrărilor de arme către Ucraina, „denazificarea” și „demilitarizarea” țării vecine se numără printre obiectivele anunțate de președintele rus Vladimir Putin pe 24 februarie pentru „operațiunea militară specială” care s-a dovedit a fi un dezastru pentru Rusia.
UPDATE 19.30: Ofensiva militară a Rusiei încetinește din cauza oboselii morale și fizice în rândul soldaților și a bazei de resurse „epuizate” a Moscovei
Cel mai înalt oficial al serviciilor secrete militare din Ucraina a declarat miercuri că ofensiva militară a Rusiei încetinește din cauza oboselii morale și fizice în rândul soldaților și a bazei de resurse „epuizate” a Moscovei, relatează Reuters. Potrivit acestuia, sistemele rusești de apărare antiaeriană din Crimeea „nu prea funcționează”.
UPDATE 19.00: Alexandr Lukașenko urează Ucrainei „ceruri pașnice” după ce a permis Rusiei să o atace de pe teritoriul bielorus / Reacția Kievului
Liderul Belarusului Alexandr Lukașenko a transmis miercuri „ceruri pașnice” Ucrainei cu ocazia zilei în care țara își celebrează independența, deși a permis Rusiei să o atace de pe teritoriul bielorus, relatează Reuters.
UPDATE 18.23: Pe ce mizează Vladimir Putin ca Ucraina, invadată de 6 luni, să îi accepte condițiile pentru un armistițiu
Iernile reci au ajutat Moscova să-i învingă pe Napoleon şi pe Hitler, iar preşedintele rus Vladimir Putin mizează acum că explozia prețurilor la energie şi lipsurile din această iarnă vor convinge Europa să forţeze Ucraina să încheie un armistiţiu în condiţiile impuse de Rusia, scrie Reuters într-o analiză publicată miercuri.
UPDATE 18.00: Rusia a lansat un atac cu rachete asupra unei gări din regiunea Dnipropetrovsk
Rusia a lansat un atac cu rachete asupra unei gări din regiunea Dnipropetrovsk, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski în cadrul unei reuniuni a Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite, centrată pe Ucraina, relatează Reuters.
„Aceasta este viața noastră în fiecare zi. Așa s-a pregătit Rusia pentru această sesiune a ONU”, a spus Zelenski. Au fost morți și răniți în atacul cu rachete, a spus Zelenski, avertizând că numărul morților ar putea crește.
Anterior, adjunctul șefului biroului președintelui, Kirilo Timoșenko, a spus că o rachetă rusească a lovit o clădire rezidențială din districtul Sinelnik din regiunea Dnipropetrovsk.
UPDATE 17.48: Rusia a arestat doi angajați de la Zaporojie – Sunt acuzați de acțiuni ilegale în favoarea Ucrainei
UPDATE 16.30: Imagini video cu ploaia bombardamentului Rusiei cu termit, o substanță care arde betonul și oțelul
Ploaia bombardamentului Rusiei cu termit a fost surprinsă în imagini video de un ucrainean adăpostit într-o clădire a orașului Marinka, din Donețk. Compus chimic ucigaș, care arde betonul și oțelul, este cunoscut pentru asocierea cu crimele din cel de-al Doilea Război Mondial.
UPDATE 14.50: Bilanţul zilei oferit de armata rusă: Ar fi ucis 600 de persoane în ofensiva din Donețk
Bilanț greu de crezut și de verificat anunțat de Moscova pentru ofensiva din Donețk! Armata rusă susține că în cursul acestei zile de 24 august, ar fi distrus șapte puncte de control ale Forțelor Armate ale Ucrainei și cinci depozite cu muniție.
UPDATE 14.23: UE şi NATO au transmis sprijinul ferm pentru Kiev de Ziua Independenţei: ‘Ucraina va învinge!’
UPDATE 12.55: Serghei Şoigu a propus creşterea eficienţei potenţialului militar a Organizaţiei pentru Cooperare de la Shanghai
Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a propus creşterea potenţialului şi capacităţii militare ale Organizaţiei pentru Cooperare din Shanghai, în special, prin mecanismele de schimb de informaţii în domeniul securităţii militare. El a făcut această declaraţie în cadrul unei întâlniri a miniştrilor apărării din statele membre ale Organizaţiei pentru Cooperare de la Shanghai, care a avut loc în Uzbekistan.
UPDATE 11.40: Rusia susține că ar fi ucis doar în această dimineață ‘600 de persoane’ în ofensiva din Donețk
Mai mulţi soldaţi din legiunea străină a armatei ucrainene au denunţat presupuse abuzuri din interiorul acestei unităţi subordonate serviciilor militare de informaţii ale Ucrainei. Conform cotidianului online Kiev Independent, combatanţi străini au decis să facă publice acuzaţiile, ce includ abuzuri de putere, hărţuire sexuală a femeilor combatante sau conduită neglijentă, după ce plângerile lor au rămas fără răspuns, cu privire la acestea ei informând şi biroul preşedintelui Volodimir Zelenski.
UPDATE 09.15: Civilii fug din Crimeea. Cozi interminabile cu sute de mașini care părăsesc peninsula
Imaginile apar în contextul atacurilor din ultima perioadă ale ucrainenilor asupra peninsulei ocupate de Rusia în 2014. În ultimele săptămâni, trupele Kievului au avut o serie de lovituri îndrăznețe în Crimeea – printre care exploziile la o bază aeriană și presupusele atacuri cu drone asupra Sevastopolului. Loviturile i-au speriat pe civili, care părăsesc în masă peninsula. Kievul a evitat să-și revendice responsabilitatea publică pentru toate atacurile. Un oficial ucrainean a declarat însă pentru The New York Times sub protecția anonimatului că o unitate militară „de elită” „din spatele liniilor inamice” ar fi responsabilă.
UPDATE 08.00: Yacht deținut de un oligarh rus, scos la licitație
Un superyacht de 75 de milioane de dolari (63 de milioane de lire sterline) legat de un miliardar rus din oțel a fost scos la licitație în Gibraltar în prima vânzare a activelor unui oligarh de când Putin a invadat Ucraina în februarie.
UPDATE 07.30: ONU îngrijorată de procesele organizate de Rusia asupra prizonierilor de guerra ucraineni
ONU a spus că este „foarte îngrijorată” de planurile autorităților susținute de Rusia de a organiza procese pentru soldații ucraineni capturați la Mariupol.
UPDATE 07.00: Germania va furniza Ucrainei încă 500 de milioane de euro în ajutor militar
De asemenea, Germania va furniza Ucrainei încă 500 de milioane de euro în ajutor militar , cea mai mare parte fiind alocată pentru livrare anul viitor, a declarat marți un purtător de cuvânt al guvernului.
Asa stiu orcile sa respecte statele suverane,independente