Prima pagină » Editorial » Război împotriva cartelurilor drogurilor
Război împotriva cartelurilor drogurilor

Război împotriva cartelurilor drogurilor

21 ian. 2025, 10:20,
Sorin Rosca Stanescu în Editorial

Una dintre cele mai importante decizii dintre cele 100 decretate cu viteza fulgerului de Donald Trump imediat după depunerea jurământului este războiul pe care Statele Unite l-au declanșat începând de ieri împotriva tuturor cartelurilor drogurilor din lume. Atenție, nu este vorba doar de unele state din America de Sud. Aceste carteluri, prin decret prezidențial, sunt definite drept organizații teroriste. Și vor fi tratate ca atare.

Din această perspectivă asistăm la o adevărată revoluție, care se va propaga în întreaga lume. Schimbarea de încadrare este fundamentală. Până în prima zi al celui de-al doilea mandat la Casa Albă a lui Donald Trump, aceste carteluri puteau fi monitorizate, dar pentru anihilarea lor autoritățile americane nu aveau alt mijloc decât acela de a formula solicitări la adresa statelor respective și eventual de a le propune soluții sau chiar o susținere logistică. Șefii acestor carteluri nu puteau fi aduși pentru a fi judecați în Statele Unite, acolo unde rețelele de droguri își produc efectele devastatoare, decât cu aprobarea statelor de origine. Un proces complicat, extrem de costisitor și, așa cum s-a văzut, ineficient. Din această perspectivă, Statele Unite se confruntă de ani de zile cu o problemă din ce în ce mai mare și cu un fenomen care risca să scape de sub control.

Decretul prezidențial semnat de Donald Trump schimbă în mod radical datele problemei. Printr-o soluție extrem de ingenioasă. Acest tip de infracțiuni este pur și simplu redefinit și a fost încadrat prin semnătura lui Trump în categoria activităților de tip terorist. Primul lucru care trebuie spus e că nu e nimic exagerat în asta. Formidabila nocivitate a acestui fenomen precum și violența pe care o generează pot fi încadrate, fără teama de a greși, în categoria actelor de terorism. Iar organizațiile care produc și trafichează droguri de la un capăt la celălalt al rețelei sunt efectiv organizații de tip terorist. Care produc mult mai multe victime umane și pagube materiale decât atentatele care se desfășoară din când în când în diferite orașe americane, în orașe europene, în localități din lumea întreagă.

Redefinirea în acest fel a cartelurilor și organizațiilor care au împânzit întreaga lume și prin intermediul cărora sunt furnizate droguri în cantități uriașe și într-o varietate care e din ce în ce mai greu de controlat permite autorităților din lumea întreagă și în primul rând celor din Statele Unite să intervină cu promptitudine cu eficiență maximă, capturându-i pe autori oriunde s-ar afla aceștia, deferindu-i justiției și condamnându-i ca atare la cele mai grele pedepse de natură penală.

Mai pe scurt, prin decretul semnat de Donald Trump, autoritățile din Statele Unite, fără a mai cere permisiunea statelor gazdă, au posibilitatea să intervină, inclusiv cu forța armată, pentru a distruge cartelurile de care aminteam mai sus, locurile de producție, cele de fabricație, precum și mijloacele de transport a drogurilor până la consumatori. Vom vedea aeronave militare americane care, la câteva minute după ce guvernele din statele respective sunt avertizate, vor bombarda literalmente și vor distruge pe întreg lanțul rutele de producere și comercializare a drogurilor. Fără doar și poate, la fel se va întâmpla și pe teritoriul Statelor Unite.

Va rămâne Europa, cel mai important aliat al Statelor Unite, nepăsătoare în fata unei asemenea provocări? Sau statele europene vor lua la rândul lor măsuri similare? Și, firește, întrebarea pe care trebuie să ne-o punem este dacă și autoritățile de la București vor proceda în mod similar, angajându-se cu adevărat într-un război nimicitor împotriva acestui flagel, căruia din ce în ce mai mulți români îi cad victimă. Nu vreau să omit ca în încheiere să fac afirmația că și complicii acestor rețele de trafic de droguri, cei care sunt reprezentanți ai unora dintre autoritățile statului, vor trebui incluși cât se poate de repede în categoria teroriștilor și tratați ca atare.

Bugetul.ro
Maghiarii cumpără tot în România. Zeci de milioane de euro investite de Ungaria într-o fabrică din țara noastră situată într-o zonă preferată de vecinii de la Vest
redactia.ro
Răsturnare de situație. Un lider important PSD anunță că-l susține pe Nicușor Dan
Bugetul.ro
Se închide Lidl! Anunțul oficial a fost făcut de autorități în cazul unuia dintre magazinele care aparțin celebrului retailer german
a1.ro
Povestea fascinantă a „Prințului adormit” al Arabiei Saudite. A împlinit 36 de ani, iar de două decenii se află în comă
Playtech.ro
Plaja sălbatică din Bulgaria care arată ca în Thailanda. Pustie, curată și aproape de graniță
observatornews.ro
George Simion promite "case la 1 leu", după ce a recunoscut păcăleala cu cele la 35.000 euro. Primii lideri PSD care îl susţin pe Nicuşor Dan
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Românii nu mai pot conduce aceste mașini. Vor fi interzise
realitatea.net
Colesterolul redus într-o săptămână. Cinci pași recomandați de nutriționiști
SportpeSurse
CONSTERNARE! A murit după ce mașina sa a fost strivită de tren!
Playtech.ro
Ce este Black Wednesday, fenomenul care ar putea afecta grav economia României? Euro, la un nou record
Dailybusiness.ro
Fum alb la Vatican! Cardinalul protodiacon va ieși la balconul central pentru a anunța „Habemus Papam!”
RomaniaTV
Răsturnare de situaţie, cum arată ultimul SONDAJ pentru turul II al alegerilor
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
CCR, anunţ de ULTIMĂ ORĂ despre primul tur al alegerilor prezidenţiale. DECIZIA care schimbă tot!
redactia.ro
Ce a putut să-i spună George Simion lui Lucian Mîndruță atunci când s-au întâlnit la un eveniment după alegeri. Răspunsul politicianului l-a uluit pe jurnalist
ego.ro
Motivul pentru care s-au certat Smiley și Pavel Bartoș la Românii au Talent! ”A fost singurul!” EXCLUSIV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`