Prima pagină » Local » Răspopitul Ștefan Bercaru a câștigat prima luptă cu jandarmii care l-au luat pe sus din cimitir! Slujitorul Domnului s-a ales cu o mână ruptă în urma altercației – FOTO

Răspopitul Ștefan Bercaru a câștigat prima luptă cu jandarmii care l-au luat pe sus din cimitir! Slujitorul Domnului s-a ales cu o mână ruptă în urma altercației – FOTO

05 ian. 2023, 02:00, 3 ,
Andreea Timofte, în Local

Ștefan Bercaru, răspopitul din comuna Răducăneni, județul Iași, care în luna mai a anului trecut a fost luat pe sus de jandarmi, întrucât slujea în cimitirul satului, deși nu mai avea acest drept, a câștigat primul termen cu oamenii legii. Slujitorul Domnului nu a putut să treacă peste cele întâmplate și a dat în judecată Inspectoratul de Jandarmi Județean Iași. Recent, instanța s-a pronunțat, decizia fiind în favoarea preotului

Ștefan Bercaru, un fost preot din Răducăneni, vrea dreptate. Răspopitul care nu renunță la slujit și care în nenumărate rânduri s-a certat cu oamenii legii din acest motiv a dat jandarmii în judecată. În plus, a și câștigat primul termen. Procesul vizează un scandal ce a pornit pe 21 mai 2022, la slujba de pomenire a morților în cimitirul din localitate. Ștefan Bercaru a declarat reporterilor BZI că jandarmii l-au scos în mod agresiv din cimitir, rănindu-l. În 2021 a avut loc un episod similar, însă ultimul conflict i-a pus capac slujitorului Domnului.

„Admite plângerea contravențională formulată de petentul Fănică Bercaru, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Jandarmi Județean Iași. Anulează, în integralitate, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției seria JO nr. 2270031, din data de 21.05.2022, întocmit de către agentul constatator din cadrul I.J.J. Iași – G.J.S.I. Răducăneni, înlătură sancțiunile contravenționale aplicate petentului prin acesta. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare”, menționau magistrații.

Răspopitul Ștefan Bercaru a câștigat prima luptă cu jandarmii

Ștefan Bercaru, un preot controversat din Iași, a câștigat primul termen cu jandarmii. Slujitorul răspopit a dat în judecată jandarmeria, acuzându-i că în luna mai a anului trecut l-au întrerupt din oficierea unei slujbe de pomenire pe care o susținea în paralel cu actualul preot al comunei. Oamenii legii l-ar fi lovit, luându-l pe sus, în haine preoțești. Mai mult, preotul s-ar fi ales și cu o mână ruptă.

„În ziua de hram, pe 21 mai 2022, actual preot a venit cu jandarmii în cimitir. M-au pus l-a pământ, în haine preoțești, mi-au pus cătușele și m-au urcat în mașina jandarmeriei, apoi m-au dus la poliție. Am revenit la cimitir pentru a-mi continua slujba. Am imagini filmate de când m-au încătușat și mi-au rupt mâna, dar mai întâi trebuie să primesc un răspuns de la Parchetul Militar”, a declarat Ștefan Bercaru.

Eternul scandal din cimitir

Amintim că primul conflict cu jandarmii a avut loc tot în zi de hram, pe data 21.05.2021. Deși nu mai avea dreptul să slujească, Ștefan Bercaru a apărut în cimitirul din localitate, acolo unde preotul Iulian Andrei oficia o slujbă de pomenire.

Enoriașii s-au arătat deranjați de apariția fostului paroh ce a fost acuzat că a pipăit minorele din comunitate. Atunci, Ștefan Bercaru a început să cânte „Hristos a Înviat” ca să-l acopere pe preotul titular. În acel moment au intervenit chiar și echipaje ale jandarmeriei, care au încercat să-l liniștească pe răspopit și să-l determine să plece din cimitir. Pe de altă parte, există enoriași care încă îl susțin pe preotul decăzut din drepturi.

Ștefan Bercaru a susținut că toate problemele i s-ar fi tras după ce a vrut să aducă tradițiile românești în localitate.

„Ei sunt deranjați de prezența mea în comună de prin anii ’90, când am venit din Vrancea. Am observat că nu se respectau tradițiile aici. Am zis să organizez ceva, o șezătoare, un ansamblu de dansuri populare. Începeam să câștig popularitate și asta deranja. Era un obicei ca în cimitir să cânte o fanfară. Nu am fost de acord cu asta. Popularitatea mea a trezit un pic de invidie.

La un moment dat a intervenit și politicul. În campaniile electorale am refuzat ca politicienii să se amestece în proiectele mele culturale. De aici m-au găsit că m-am recăsătorit, dar asta se știa de la început. În Consistoriu am fost judecat pentru asta.

În 2014 am decis să plec. Șeful Consistoriului este preotul Boboc, nașul celui care m-a înlocuit pe mine. Sunt din Vrancea, am răbdarea pietrei. Sunt un răbdător pe lege”, a mai spus Ștefan Bercaru, care a construit un paraclis în comună, unde slujește pentru cele 40 de persoane care i-au rămas loiale.

Comentarii
  • jandarm=cioban,analfabet taranoi de la coada vacii

  • Daca nu mai ai acest drept de practica de ce sa insisti, nu inteleg acest lucru ?! E total absurd si ilegal, sa continui sa faci ceva pentru care nu esti abilitat legal. Pana la urma despre asta e vorba. Exista legi dupa care ne ghidam intr o tara civilizata si aceste legi trebuie respectate indiferent ca esti preot sau nu. Asa, ar putea ,, profesa ” si pilotii de avion care nu indeplinesc cerintele pentru a zbura, soferii ce nu mai au permis pentru a conduce, judecatorii sau avocatii, doctorii ce nu mai indeplinesc criteriile legale pentru activitatatile lor, etc. Toti ar vrea sa faca acelasi lucru si anume de a profesa in continuare, dar este ilegal si gata, nu se poate. Tu si cei ca si tine, trebuie sa intelegeti acest lucru. Mergi acasa si vezi de treaba ta, pentru ca nu esti superior cu nimic, nimanui. Nimeni nu este de neinlocuit.

  • Auzi la el ….. ,, Ștefan Bercaru a susținut că toate problemele i s-ar fi tras după ce a vrut să aducă tradițiile românești în localitate. ”
    Pai ce fara tine, altii nu stiau ce au de facut pentru traditiile romanesti ? Esti penibil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *