Neregulile de la Maternitatea „Elena Doamna” din Iași au fost menționate într-un raport întocmit de fostul director medical al unității. Sunt chirurgi care nu au mai operat de 5 ani și există zile încă are spitalul nu are activitate. Sunt probleme și cu materialele sanitare de bază. Concluziile vor fi prezentate în plenul ședinței de Consiliu Județean, astăzi, 26.09.2022
Doctorul Dragoș Nemescu, până de curând director medical la Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Elena Doamna” Iași, după ce a demisionat a întocmit un raport exploziv legat de situația unității medicale, sub conducerea managerului Gabriel Martinescu. În ultima perioadă, maternitatea se află într-un scandal continuu, deoarece nu pot fi asigurate nici măcar materialele sanitare de bază. Chiar și Martinescu, care ține cu dinții de funcția de conducere, e din ce în ce mai confuz în ultima perioadă. Nu știe ce să facă, să demisioneze sau să se bucure în continuare de leafa lunară de aproape 25.000 de lei, adică 5.000 de euro. Revenind la raport, medicul Dragoș Nemescu a transmis Consiliului Județean Iași, în subordinea căruia se află maternitatea, o listă cu toate deficiențele din spital.
Concluzia cadrului medical este sumbră, ar trebui construită o nouă maternitate. Raportul va fi dezbătut în plenul ședinței ordinare de Consiliu Județean, din data de 26.09.2022. La un moment dat, maternitatea a fost implicată în alt scandal, după ce doctorița Doina Iancu a vrut să cumpere tăcerea unei paciente nemulțumite de serviciile medicale
Raportul care detonează Maternitatea „Elena Doamna” din Iași scoate la iveală toată mizeria
Documentul pus la dispoziție Consiliului Județean arată că maternitatea nu poate funcționa la parametri optimi pentru că este organizată în sistem pavilionar, iar fluxul pacienților este îngreunat. Mai mult, clădirea se află într-o stare avansată de degradare și face obiectul unei cereri de retrocedare datată în urmă cu aproximativ 15 ani. Nici contractatul cu Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) nu este realizat, fiind vorba de un procent de maximum 60 la sută. Asta înseamnă că s-au adunat datorii importante către furnizorii de medicamente și consumabile. Distribuitorii nici măcar nu mai răspund solicitărilor spitalului. În sistemul de achiziții publice, autoritatea contractantă este catalogată ca rău-platnic. Din cauza informatizării precare, nu se cunosc nici măcar costurile reale cu fiecare pacient, iar secțiile nu beneficiază de un buget stabilit. În tot acest context, activitatea maternității este paralizată.
„Adresabilitatea spitalului este redusă. Activitatea medicală a scăzut semnificativ, începând cu anul 2019, ajungând la o rată de ocupare a patului de 37 la sută în primele 6 luni ale anului 2022 (21 la sută ginecologie, 40 la sută obstetrică, 58 la sută neonatologie). Cazurile rezolvate au un grad de complexitate mediu și redus, fiind mari consumatoare de resurse. În medie, se înregistrează 75 de nașteri pe lună (interval 42-93 de nașteri), valoare relativ constantă din 2019 și până în prezent. Se înregistrează o medie lunară de 50 de internări la ginecologie (interval 23-80 de internări), începând cu 2021. Astfel, este ceva obișnuit ca în zile de weekend, în gărzile mici, să nu existe nicio naștere și nicio activitate în întreg spitalul. Există deficit de personal medical superior în cadrul secției de neonatologie, compartiment ATI și laborator analize medicale. Astfel, gărzile sunt acoperite cu dificultate, medicii depășesc durata maximă de lucru pe lună. În gărzile mici, în weekend, laboratorul nu funcționează timp de peste 24 de ore, astfel că internarea pacientelor este refuzată și, practic, nu există activitate. Nu există șef de secție neonatologie de peste 2 ani”, se arată în raport.
Raportul de la Maternitatea „Elena Doamna”: „Personalul este slab motivat”
Același raportă că, la Maternitatea „Elena Doamna”, sunt medici care nu au efectuat intervenții chirurgicale în ultimii 5 ani.
„Personalul medical este slab motivat, obișnuit cu o activitate medicală minimă de profesionalizat. Există medici care nu au mai efectuat de peste 5 ani o intervenție chirurgicală sau care, în decurs de luni, au sub 10 internări. Personalul centrului de planificare familială nu are activitate de peste doi ani, prezentând în cabinete fișe de observație cu o vechime de 12 ani. Nu există activitate de cercetare”, mai spune medicul Nemescu în raport.
Nu în ultimul rând, echipamentele medicale folosite au un grad avansat de uzură, iar costurile de întreținere sunt mari.
„Există serioase probleme la nivelul instrumentarului chirurgical: în majoritate, acesta este vechi, degradate (valve, pense), nu există suficiente truse pentru sterilizare instrumentar, astfel că se utilizează preponderent sterilizare individuală în folie, cu riscuri pentru pacient. Echipamentele noi sunt minim utilizate (un singur medic utilizează ecograful nou) sau nu pot fi utilizate (aparatul mobil de radiologie digital nu a făcut nicio investigație, până în prezent, din cauza imposibilității utilizării acestuia în actuala locație)”, sunt alte concluzii consemnate.
De precizat că spitalul, cu o capacitate de 128 de paturi, riscă să nu mai primească acreditarea de la Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate (ANMCS). Pe perioada scandalului au fost menționate mai multe nume pentru funcția de manager al maternității, dar Gabriel Martinescu nu a mai fost înlocuit.
Medicul Dragoș Nemescu a propus o soluție: secție exterioară pentru Maternitatea „Cuza Vodă”
Pentru rezolvarea problemelor menționate, fostul director medical a arătat că autoritățile trebuie să ia în calcul construirea unui nou spital, în proximitatea viitorului Spital Regional de Urgență.
„Deoarece dezvoltarea unui nou spital necesită fonduri și un număr semnificativ de ani, soluția actuală este transformarea Spitalului Clinic de Obstetrică și Ginecologie «Elena Doamna» în secție exterioară a Spitalului Clinic de Obstetrică și Ginecologie «Cuza Vodă», cu preluarea activității de obstetrică și neonatologie din Pavilionul I”, este soluția medicului.
Apelat telefonic, managerul Gabriel Martinescu nu a răspuns pentru a comenta raportul fostului director medical.
Plângere penală pentru abuz în serviciu
În luna aprilie 2022, o comisie de evaluare desemnată de Consiliul Județean Iași a emis un raport privind activitatea managerului Gabriel Martinescu, susținut de PSD. În urma evaluării, a primit calificativul „nesatisfăcător”. Pentru Martinescu ar fi însemnat că rămâne fără post, dar nu s-au mai luat măsuri. Managerul a subliniat că nu cunoștea rezultatul evaluării pentru a putea depune o contestație. După amânările repetate privind schimbarea managementului din spital, recent, conducerea CJ Iași a hotărât să depună o plângere penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu. Sunt vizați managerul Gabriel Martinescu, dar și membrii Consiliului de Administrație. La un moment dat, s-a propus și demiterea lui Cristian Andrieș, directorul financiar-contabil al unității, dar măsura nu a fost pusă în aplicare.
Rămâne de văzut dacă raportul care detonează Maternitatea „Elena Doamna” din Iași va produce efecte.
Pă ăstia de la Cuza Vodă ii cam roade ca le pleaca pacientele catre Elena Doamna .
Activitate de cercetare? Cu ce fonduri? Doar daca se specializeaza toti medicii in intocmirea de rapoarte detonante gen dr. Nemescu, dar asta nu e cercetare. Sa unesti Cuza Voda cu Elena Doamna inseamna sa unesti doua saracii si sa faci una mai mare. Personal deprofesionalizat? Cu siguranta! Dar platit foarte bine. Deprofesionalizarea nu se datoreaza angajatilor ci conditiilor de munca, lipsei unei evaluari adecvate, lipsei perfectionarilor pe banii institutiei, lipsei de repere de performanta. Nu au mai operat unii de 5 ani? Poate ca e mai bine, asa au salvat vieti. Nu indraznesc sa opereze? Cu ce? De ce sa riste? Opereaza la privat unde au conditii! Si paciente care platesc la privat ca sa nasca decent sau ca sa-si rezolve problemele de sanatate. Unde este afisat raportul acesta?
Lăsați,băi,ca va face spital nou și se pune Nemescu director la el.ED,chiar nu înțelegeți?Vă inchideti.Alooooo,sindicatu’?!
Asta cu spitalul “nou”e o mare teapa.Vor famigliile Bouț Ureanu și Soco Love să se privatizeze?!Au amândoi terenuri in Copou și pe unde le dorește inimioara.Vrea CJ-ul un teren pentru un mall in centrul orașului?Sigur!Si trimite niște cocote ca Niciurlescu și Nemescu sa falimenteze și sa “raporteze”peste tot.Nu se face niciun spital.Doar sunt fugăriți oamenii sa mai facem un bussines.
Acest gunoi Martinescu trebuie sa ajunga la puscarie . In perioada cat a fost menajer a distrus si a furat cu buna stiinta . DNA faceti ancheta la spital !!!
Numiți chirurgii care nu mai operează de 5 ani.
Domnule menajer de la fabrica de copii Elena Doamna va rugam frumos in numele la toti colegii de munca sa ne dati tichetele de vacanta sa mergem si noi in concediu ! La toate spitalele
s-au dat tichete ,spit Spiridon ,spit Cfr ,spit da copii ,spit de infecțioase .
Noii stim ca pt Dvs nu sunt asa importante aceste tichete ,ca dvs aveti salar mare de 30.000 lei lunar plus bonus de performanță inca 25% ,plus afacerile cu medicamente ,afaceri cu angajarile ,afaceri cu echipamente medicale . Apropo cand ne reparati si noua toaletele alea vechi si stricate ?
Manajerul Martinescu de cand este director nu a facut nimic pt maternitate . Se darama cladirea pe oameni . Toaletele sunt vechi si stricate , in saloane paturile sunt din sunt din perioada interbelica ,aparatura medicala lipsa . Pt personal nu este echipament de lucru ,nu sunt halate ,nu sunt manusi . Nu sunt scutece pt copii ,nu este lapte praf . In curtea spitalului trebuie sa intri cu tractorul, nu s-a mai reparat asfaltul inainte de 1989 . Domnul derector impeuna cu staful lui au parcare preferintiala in fata spitalului . Ar prinde bine un vizita de la Anaf ,DNA ar afla multe lucruri . Cica acest directoras nici nu are studii superioare pt a conduce o instituție de așa anvergura . …
Exista un grup de criza condus de o asistenta care postează aceleasi comentarii răsuflate ale lui madam Niculescu.”As Lumy Lider de Spagi”,”Dr.Martin”,etc…Aloooo,tută care ești-ce ai făcut decât panarama și scandal in spital?????
In ce calitate a scris Nemescu acest raport?I l-a cerut “cineva”?Care e implicarea acestui căcanar in demolarea spitalului?Sa numească cei 5 doctori care nu mai operează de 5 ani-parca e cabală aici,ce naiba!!!!
Beţivul de Andries cand dispare?
Sa ne povesteasca acest directoras si cel medical Nemescu cum au angajat 9 asistente medicale fara diploma de bacalaureat . Cat a mers darul ? 6,7,8,9 sau 10 mii euro ? Cu strigare fara strigare ? In plic sau acasa ?
Articol care dezinformeaza in mare parte probabil asta a fost si rolul asa zisului director medical pe care l-a interesat doar ce a vrut el sau si mai probabil,a fost pus sa faca asta
Nu detoneaza nimic e dezinformare si articol tras de par,reiese ca nimeni nu face nimic ?! Cu cit l-or fi platit sau ce avantaje are dupa asa zisa detonare ??
Noi tot așteptăm numele ălora 5 fraieri cărora le-a pus Neme gând rău:)
Dar c-a fost spital Covid de ce nu spune ?! Esential in ceea ce priveste adresabilitatea in ultimii ani.Cine nu opereaza ?!! Povestea continua….
Sa o vedeti si pe „Alintata” directorului Martinescu . Se numeste Lexus si costa 80 000 euro .
Ma plimba zilnic ….
Ce face doamna Lumy lidera de spagi ?Nu se mobilizează?Nu scoate”fetele mele”la lupta?!Putu Reanu nu e Anton?!Nu o mai doare ca rămân fetele fără job?De unde va colecta luminoasa șpăgile?!!
Alintate pe acolo au mulți și mai mișto sunt alintatle din Cuza Vodă.Butireanu ori 2 bolizi,Crauciuc,Socolov,Haliciu,etc.Dar alintatele lui Doroftei-5 -sunt cele mai tari!!!
Cit a loat nemescu ca sa detoneze ?
Doamna lider Luminita o doare la basca de colegele ei asistente . Primăvara merge in concediu in Grecia , vara merge in Bulgaria ,toamna merge in Egipt si iarna in Austria . Toata ziua sta si fumeaza . La angajari are cel mai mare dar de primit .
Spune bai cine nu opereaza sa nu murim prosti cu totii stam cu sufletu’ la gura ca ne preia neme dincolo )))) Cel putin 4 informatii false-n detonator incepind cu numele menegerului
TOT ARTICOLUL SPUNE ADEVĂRUL DESPRE DEZASTRUL INSTALAT DE SOCO LOVE ȘI MENAJER în acest spital….
Au pus director medical un mucos care are 9 ani de când a ieșit de pe băncile Facultății de Medicină? Alo DNA-ul nu e vorba de abuz în serviciu cumva? VIAȚA PACIENTELOR E PUSĂ ÎN PERICOL!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
CUM A AJUNS UN MUCOS CA DR BUTUREANU TU DOREL SĂ FIE DIRECTOR MEDICAL FĂRĂ SĂ AIBĂ RELEVANȚĂ ȘTIINȚIFICĂ:
Mai exact tatăl actualului director medical, respectiv prof Butureanu Ștefanel, l-a făcut profesor pe prof Soco love iar prof Soco love l-a numit pe fiul prof Butureanu Ștefanel director medical în semn de recunoștință.
Adică prof Soco love și-a plătit datoria față de actualul pensionar prof Butureanu Ștefanel.
Dacă n-ar fi de plans ar fi de râs….
Dr. Butureanu Tu dorel a fost președinte de comisie pentru examenul de șef de secție Obstetrică și șef de secție Ginecologie desfășurate recent.
Pentru șefie secție ginecologie a candidat prof Soco love singur pe post. Cum să pui președinte comisie un mucos să examineze un profesor universitar?! Dumnezeule!
La șefia de secție Obstetrică a candidat singură pe post Dr Curhodaru Mă dălina, sora deportat Curhodaru. E doar Asistent Universitar și nu știu dacă a făcut vreodată o histerectomie singură, Dumnezeule…dar o recomanda pe post căci are fratele deportat in parliament.😂
CONCLUZIA:
Incomtența, nepotismul, corupția sau bolile psihice au distrus această maternitate cu concursul decisiv al celor doi: prof Soco love și Menajerul.
doctori fara activitate: niculescu,crauciuc,popovici,flaiser,neuman,cei mai tineri butu si pava,cihodaru etc.maimutoi fara nimic.doar de luat bani…iar pe coliva gigel marele idiot fara activitate,doar cu ifose de frustrat…astia sant figurantii …condusi de un papitoi cu pile la mitropolie…
Numiti bai pe aia care nu opereaza daca tot stiti atitea ca nu ne entereseaza poeziile ))) articolul are multe informatii false sa poata detona in liniste daca tot l-au platit
Tot raul porneste de la DSP.
Ești cam infierbântata-ai enumerat toți doctorii:))
Unde e sindicatul,Luminița?Vine Dl .Petrea -manager?Face el histrectomii singur?!Face careva ceva singur?ATi nu da anestezie -vaca grasa -Matei-singura!Cazacenco omoară oameni-si totul e acoperit de putoarea sefa Niculescu!Ala nu e raportul lui Nemescu-e raportul de activitate a putorii de Niciurlescu .Aia care e zero barat-fura parafe,omoară copii,si nu plătește niciodată!
Doctori fără activitate:Niciurlescu,Crauciuc,Gafy,Flaiser.Ba puneți și pe Popovicioaya care face doar perineee și pe Noiman-care face trafic de medicamente și combinații .Singur dr.Ancuta este cel mai bun profesionist!
Bai,ED-va inchideti și va faceți FIV-ps dracu.Soco Love nu operează -singurul profesor din tara care nu are paciente dar va promite FIV.Un cacat.Hai angajați-nu va scoate lumi in strada?!
De raport e vinovata madam NiCurLescu -Nimicescu a predat doar activității ei medicale de curva obosita-care cere asistentelor sa ii aducă paciente.Atâta poate vita asta!Niciulescu cu Memescu detonează spitalul .Hai cu retrocedarea!
Suparata e madam NIC-ca nu a fost in stare sa facă nimic in spital.De asta umbla cu mizerii-nici examen nu e in stare sa dea-doar sa își înfunde colegii -ca atunci cu parafele pe care le-a furat și i-a băgat pe toți in probleme.
Ce faceti cu aia care munkesc nu conteaza ?! ii ingroapa de vii alcoooolicii si leeeprele
Este adevărat tot ce s-a scris aici ! Mizerie , corupție , spaga ,spital falimentat intentionat de conducătorul Martinescu . Nepriceput in tainele manageriatului ,dar pus cu buna intentie pt a distruge acest spital . Un singur lucru nu ati spus dragi colege . Muncim pina cadem in branci pe niste salarii mizerabile si cu personal putin . Personal sub limita de avarii . In pandemie nu s a platit o ora suplimentara la asistenti si infirmieri
, cei din conducere au beneficiat de sporuri suplimentare . Directorul Martinescu a ajuns sa ridice la 10 000 euro lunar ,fara sa mai pui șpăgile si atențiile de la firmele de medicamente si spagile de la angajari cu medici fara concurs si cele 9 asistente angajate fara diploma de bacalaureat .
Nu s-a platit pen’c’ati luat spor Covid, exact Covidu va infunda si reclamele pe la teveuri mare spetal Covid si mare Centru de vaccinare cu apa de ploaie
Recunoaștem aici toate frustrările curvei cu corotiă,lingătoarea de Babeți,omoratoarea de copii și furacuiasa de parafe-Doamna Salmonella Niciulescu.
S-a dat concurs de medic neo-natolog de vreo 4 ori. De ce nu s-a ocupat?
Cine blocheaza acolo?
N-a cotizat suficient
Domnul Petrea manager!
Așteptăm ecspilcatie cum doamna Salmo Nicirlescu-director medical nu a intrat niciodată la covid ca noi asistentele dar a fost pontata.Doamna Simona-este in raportul lui Nemexu ca NU Ati operat Niciun caz covid?!Acest raport trebuia sa înceapă cu putoarea in cap de lista!
Domnule director unde sunt tichetele noastre de vacanta ? Unde sunt halatele ? Unde sunt pelincele copiilor ? Unde este laptele praf pt copii ? Unde sunt dezinfectanti ? Unde sunt manusile ? Unde sunt pelincele ? Unde este personalul medical pe care il trimiti acasa ca sa nu plătești nici macar orele din grafic ? De ce ai distrus acest spital ?
Vrei sa il vinzi la fier vechi ?
Pai unde sunt toate astea ? Bineînțeles in mosia lui cu palmieri si mașina scumpa de 100 000 euro .
Chiar așa!Prima la nefăcut nimic-niciun caz Covid -doamna Niculescu -fosta directoare medicala!Asta trebuie sa apăra in raportul dr.Nemescu!!!!!!Locul 1 la lene -dar tot prima la pontat!Picau asistentele in costume dar madama ofilita nu intra la covid sa nu ii moara coronița!!!!!De plastic!!!!!
Alooooooooo,simdicatul,doamnaaaaaaa Lumyyyyy cum le spui oamenilor ca nu mai au unde lucra?!!!!!Ce-le da ametita de Sargu doi neuroni de munca?????????De ce nu le zici in față că sunteți retrocedăti?!Nu vaiau căldurile?!!! !!!!!!!!!Petreaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa sa facă caldura in Sali ca de aia e asistenta sefa!!??Nu mai mințiți oameniiiiii!!!!!!!!Raman fără servici toate alea care au cotizat la curul tău de asistenta sefa!!!!!
Si-a pastrat coronita de premianta la suBt )))) lene la stat premiant la privat
Singura care detonează de babă-împuțită e Niciurlescu .Trage bășini și-n gură că nu intra la Covid dar salariu de mare directoare a luat.O melteancă care scrie comentarii urăte despre colegii pe care îi invidiază și pe care nu o înghite nimeni,de la asistente pănă la infirmiere.O babă fleșcăită care dă cu bășini prin interpuși pe la presă.Una care si-a pus rezidentul sa minta pt ea,si-a chemat la poliție colegii,nu a făcut nimic pt Covid.
Detonează prostia in capu tau
A stat Nemescu cateva luni si ca sa-si faca publicitate arunca cu noroi peste salariati. El trebuia sa-si faca publicitate cu faptele lui bune nu nimicuri. Toate spitalele au probleme cu finantarea dar el a descoperit apa calda)))))
Urat din partea lui Nemescu ….face el un raport si caca spitalul….. dar cine crede in raportul lui…cine este el de infiinteaza sau desfiinteaza spitale….cu ce s-a remarcat cat a fost dir med…..cu nimic….. de ce nu se duce ministru sanatatii daca are idei stralucite … A mai avut functii de conducere? Sau e doar important. Medic ca sa-si critice colegii cred ca e un gest urat. Sunt medici buni si nu cred ca meritau aprecierea lui de doi bani. Rusinica rusinica
Nemescu si-a kkt intr-adevar colegii,numai in breasla asta se poate in halul asta,a vorbit mizerabil si pe tonalitati inalte,a descoperit America la ED ca la CV nu i-au permis. Si pentru ce ? modernizeaza el spitalul,a facut el ceva cit a stat ? in afara de cabinet si plicuri ?!
Cum va permiteti sa terfeliti in halul asta oameni care muncesc in spitalul acesta de zeci de ani ,care au adus pe lume mii de copii si au ingrijit mii de mame?Oamenii au muncit cu daruire ani de zile si acum sunt improscati cu noroi fara pic de rusine!E adevarat ,este un spital vechi insa este curat iar personalul este empatic.Interesele sunt altele daca spitalul era amplasat la periferie nu se mai batea nimeni pe el.Rusine celor care au uitat ca aici si-au adus pe lume copiii!!!!!
Ce se intampla daca nu-ti iei tratamentul la timp pentru boli psihice? Cred ca cineva a uitat sa le ia????