Prima pagină » National » Raport UE: România nu îndeplinește niciun criteriu pentru aderarea la zona euro
Raport UE: România nu îndeplinește niciun criteriu pentru aderarea la zona euro

Raport UE: România nu îndeplinește niciun criteriu pentru aderarea la zona euro

10 iun. 2020, 15:23,
Cristian ZAVASTIN în National

Raport UE. România nu îndeplineşte în prezent niciunul dintre cele patru criterii economice necesare pentru adoptarea monedei euro.

Astfel, criteriile legate de stabilitatea preţurilor, soliditatea finanţelor publice, stabilitatea cursului de schimb şi convergenţa ratelor dobânzilor pe termen lung nu sunt îndeplinite. Cel puțin așa se arată în raportul de convergenţă pe 2020 publicat astăzi de Comisia Europeană.

Legislaţia din România nu este compatibilă în întregime cu tratatul, conform raportului care cuprinde evaluarea sa cu privire la progresele făcute de statele membre din afara zonei euro în direcţia adoptării monedei europene.

Raportul se referă la cele şapte state membre din afara zonei euro care s-au angajat din punct de vedere juridic să adopte moneda euro. Este vorba despre Bulgaria, Cehia, Croaţia, Ungaria, Polonia, România şi Suedia.

Rapoartele de convergenţă trebuie întocmite o dată la doi ani, independent de aderările posibile la zona euro aflate în curs.

Raport UE: Care sunt criteriile pentru aderare

Aderarea la zona euro este un proces deschis, care se bazează pe anumite norme. Raportul se bazează pe criteriile de convergenţă, denumite uneori şi „criteriile de la Maastricht”. Acestea sunt prevăzute la articolul 140 alineatul (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

Printre aceste criterii de convergenţă se numără stabilitatea preţurilor, soliditatea finanţelor publice. În plus, se ține cont de stabilitatea cursului de schimb. Dar şi convergenţa ratelor dobânzilor pe termen lung. Se analizează, de asemenea, compatibilitatea legislaţiei naţionale cu normele uniunii economice şi monetare.

Potrivit concluziilor raportului, Croaţia şi Suedia îndeplinesc criteriul referitor la stabilitatea preţurilor, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Ungaria, Polonia şi Suedia îndeplinesc criteriul referitor la finanţele publice, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Ungaria, Polonia şi Suedia îndeplinesc criteriul ratelor dobânzilor pe termen lung.

Criteriul pe care nu-l îndeplinește nicio țară

Niciunul dintre statele membre menţionate nu îndeplineşte criteriul privind stabilitatea cursului de schimb. Asta deoarece niciunul nu este membru al mecanismului cursului de schimb (ERM II). Este nevoie de cel puţin doi ani de participare la mecanism. Asta fără tensiuni grave, înainte de a adera la zona euro. Astfel, Croaţia şi Suedia îndeplinesc toate criteriile de convergenţă economică, în schimb nu îndeplinesc criteriul privind cursul de schimb din motivul enunţat anterior.

Pe lângă evaluarea condiţiilor formale pentru aderarea la zona euro, raportul constată că legislaţia naţională din fiecare dintre statele membre enumerate, cu excepţia Croaţiei, nu este pe deplin compatibilă cu normele uniunii economice şi monetare.

Totodată, Comisia a analizat şi factorii suplimentari menţionaţi în tratat, care ar trebui luaţi în considerare la evaluarea caracterului durabil al convergenţei. În urma acestei analize a reieşit că statele membre din afara zonei euro sunt integrate economic şi financiar în UE. Cu toate acestea, unele dintre ele se confruntă în continuare cu vulnerabilităţi macroeconomice şi/sau se lovesc de probleme legate de mediul lor de afaceri şi de cadrul instituţional.

Pe baza raportului de convergenţă, Comisia înaintează o propunere Consiliului ECOFIN. În urma consultării Parlamentului European şi a discuţiilor purtate cu şefii de stat şi de guverne, ia o decizie. Comisia decide dacă ţara respectivă îndeplineşte condiţiile necesare. Și dacă poate adopta moneda euro. Dacă decizia este favorabilă, Consiliul ECOFIN face demersurile juridice necesare. Pe baza unei propuneri din partea Comisiei şi după consultarea BCE, adoptă cursul de schimb la care va fi înlocuită moneda naţională cu moneda euro şi care va rămâne stabilit în mod irevocabil.

Bugetul.ro
E jale la Raiffeisen Bank, BT, ING, BRD sau CEC Bank. ANAF a făcut anunțul despre ce se întâmplă cu clienții din România care au depozite bancare
redactia.ro
Doliu în lumea artistică din România. A murit unul dintre cei mai cunoscuți dansatori din țară
Bugetul.ro
Amenințare pentru ANPC și Cristian Popescu Piedone de la Bruxelles. Comisia Europeană pare să-i fi pus gând rău instituției care se ocupă de protecția consumatorilor
a1.ro
Ce declarații a făcut tatăl lui Vlad Pascu, la procesul fiului său! Ce gest a făcut, când s-a întâlnit cu părinții victimelor
Playtech.ro
Ţara europeană care intră în faliment imobiliar, românii sunt afectaţi. Preţurile au scăzut
observatornews.ro
Cum va fi vremea în noaptea de Înviere. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, până pe 12 mai 2025
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Cea mai bună ciorbă de sezon. Secretele care o fac un deliciu
SportpeSurse
Strigătul de disperare al lui Rică Răducanu: "Nu mă mai invită nimeni pe nicăieri! Gică Hagi nu m-a chemat la nunta fiului"
Playtech.ro
Ţara europeană care intră în faliment imobiliar, românii sunt afectaţi. Preţurile au scăzut
Dailybusiness.ro
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
RomaniaTV
E grav! Anunţ BNR despre cel mai mare pericol pentru români în 2025
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
Cum să slăbești 30 de kilograme în 6 luni. Mihaela Bilic spune că e garantat cu acest aliment: Stomacul nu știe să numere calorii, așa că l-am păcălit
redactia.ro
Un rapper român și-a pierdut viața după ce a fost lovit de tren în Anglia: „Nu ne vine să credem”
ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`