Moderna și Pfizer au anunțat recent că vaccinurile lor împotriva coronavirusului au fost eficiente în jurul valorii de 95% în prevenirea COVID-19. Dar cu doar un an în urmă, nici o persoană nu știa că noul coronavirus există.
Această viteză incredibilă în dezvoltarea vaccinului este fără precedent. Dar nu a compromis siguranța vaccinului sau integritatea științifică a procesului, a declarat dr. Anthony Fauci, directorul Institutului Național de Alergii și Boli Infecțioase din SUA, în cadrul unui briefing de la Casa Albă sustinut joi, 19 noiembrie.
Rapiditatea testării vaccinelor anti-COVID nu compromite siguranța acestora, spune dr. Anthony Fauci.
Mai degrabă, este vorba despre o „reflectare a progreselor științifice extraordinare în ceea ce priveste aceste tipuri de vaccinuri care ne-au permis să facem lucruri în cateva luni, fata de cativa ani. Chiar vreau să lamuresc preocuparea pe care o au oamenii cu privire la asta”, a spus acesta.
„Trebuie să lasam la o parte orice concept că acest lucru a fost repezit într-un mod nepotrivit”, a spus Fauci.
Jumătate din oamenii din SUA nu au încredere în vaccinurile COVID-19
Sondajele au sugerat că până la jumătate din oamenii din SUA nu au încredere în vaccinurile COVID-19, care se datorează parțial comunicării politizate din jurul lor. Dar un nou sondaj Gallup care a fost publicat marți, 17 noiembrie, a sugerat că mai mulți americani, aproximativ 58%, spun că sunt dispuși acum să facă un vaccin COVID-19.
„Siguranta impresionantă” a acestor vaccinuri „ar trebui să motiveze indivizii”, a spus Fauci. O analiză finală a vaccinului Pfizer a sugerat că este 95% eficient în prevenirea COVID-19 și cea a vaccinului Moderna a sugerat că este 94,5% eficient în prevenirea COVID-19.
FDA cere ca un vaccin să fie de cel puțin 50% eficient, conform celor mai recente îndrumări. Prin comparație, două doze de vaccin împotriva rujeolei sunt eficiente aproximativ 97%, iar vaccinurile împotriva gripei variază de la aproximativ 40% la 60%, potrivit Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC).
„Ajutorul este pe drum”, a spus Fauci, potrivit Live Science.