Prima pagină » National » Raluca Turcan anunță în continuare tăieri și plafonări: „Cred că unele sporuri trebuie să fie tăiate”

Raluca Turcan anunță în continuare tăieri și plafonări: „Cred că unele sporuri trebuie să fie tăiate”

11 feb. 2021, 21:23,
Bianca Rebegea în National

Joi, 11 februarie, Raluca Turcan, ministrul Muncii, a asigurat sindicatele că nu susține deciziile luate „de azi pe mâine” în ceea ce privește tăierea, plafonarea sau reducerea unor sporuri pentru bugetari, dar acest proces este necesar.

„Nu susţin abordările heirupiste, deciziile luate de azi pe mâine, pentru că în felul acesta riscăm să îi afectăm pe cei care muncesc şi merită sporurile. Sporurile sunt o sursă de venit şi pentru angajaţii cu salariu minim sau cu venituri mici, dar şi pentru cei cu salarii foarte mari. Am gândit câteva principii, care ţin de o plafonare, o periere, o reajustare a unora şi o reierarhizare a salarizării. Cred că unele sporuri trebuie să fie tăiate, dar avem nevoie şi de propunerile dumneavoastră pentru a fundamenta o poziţie finală pe care ulterior să o putem discuta”, a declarat ministrul Muncii.

Raluca Turcan anunță în continuare tăieri și plafonări: „Reașezarea sistemului de sporuri nu trebuie făcută în stil heirupist”

„I-am asigurat pe partenerii noștri de dialog că tema sporurilor este subiectul unei analize riguroase și că eventualele modificări vor fi atent fundamentate. Tocmai de aceea, reașezarea sistemului de sporuri nu trebuie făcută în stil heirupist, ci bine argumentată și negociată cu partenerii sociali”, a mai scris Turcan pe Facebook.

Decizia privind sporurile bugetarilor va fi luată în Parlament.

Raluca Turcan, noi informații despre pensii

Raluca Turcan, ministrul Muncii, a transmis un mesaj, prin intermediul unei rețele de socializare, în care anunță că din cele aproape 19.000 de dosare de pensii restante la recalculare la începutul anului trecut au mai rămas de soluționat doar 139.

„În acest moment suntem la un minim istoric în ceea ce privește numărul de dosare de pensii restante la recalculare: au mai rămas de soluționat doar 139 de dosare de pensii naționale, din cele aproape 19.000 câte erau în ianuarie 2020. Mai mult, în cazul celor 139 de dosare rămase lipsesc, în mare parte, documentele necesare pentru recalculare – lipsuri care pot fi completate doar de beneficiari și nu țin de competența caselor de pensii.

Raluca Turcan: „M-am bucurat să văd că multe case de pensii au înțeles solicitarea făcută la începutul anului, de a urgenta rezolvarea dosarelor restante”

În legătură cu pensiile internaționale, Raluca Turcan a anunțat că, în doar trei săptămâni, 1.700 de dosare restante de acest fel au fost rezolvate. Cu toate acestea, în momentul de față, mai rămân de soluționat 3.700 de dosare, de la o restanță de 5.400 la momentul preluării mandatului.

În ceea ce privește pensiile internaționale, 1.700 de dosare restante de acest fel au fost rezolvate doar în ultimele trei săptămâni. Astfel, numărul celor care rămân de soluționat este de circa 3.700, de la o restanță de 5.400 la momentul preluării mandatului. M-am bucurat să văd că multe case de pensii au înțeles solicitarea făcută la începutul anului, de a urgenta rezolvarea dosarelor restante.

Ministrul Muncii, alături de Daniel Baciu, Președintele Casei de Pensii, au realizat în urmă cu o zi o nouă analiză a rezultatelor, pentru a identifica județele unde este necesară o mobilizare mai bună la nivelul caselor de pensii, pentru recuperarea restanțelor.

„Am făcut ieri, împreună cu Președintele Casei de Pensii, Daniel Baciu, o nouă analiză a rezultatelor, pentru a identifica județele unde este nevoie de o mobilizare mai bună la nivelul caselor de pensii, pentru recuperarea restanțelor.

Vom lua măsuri pentru intensificarea ritmului de lucru acolo unde este cazul, astfel încât, treptat, să nu mai avem situații în care se depășește termenul legal de soluționare.”, a spus Raluca Turcan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
22 noiembrie 2024
22 noiembrie 2024