Raluca Pastramă, fosta soție a lui Pepe, pare să fi trecut definitiv peste divorț și are o nouă relație pe care nu se mai ferește să o ascundă. Astfel, frumoasa brunetă a luat pe toată lumea prin surprindere cu imaginea postată pe contul de socializare. Cu toate acestea, nu a durat mult și Raluca a șters fotografia în care se săruta cu bărbatul.
Raluca Pastramă și Pepe au format un cuplu timp de 8 ani, însă de câteva luni s-au despărțit definitiv. Cei doi au luat-o pe drumuri diferite și au ajuns la concluzia că le este mult mai bine separați, iar acum amândoi și-au refăcut viața. După ce în urmă cu câteva săptămâni Pepe s-a afișat cu noua iubită, și Raluca a decis să arate tuturor că este fericită în brațele altui bărbat.
Raluca Pastramă are iubit
Fosta soție a lui Pepe este acum o femeie liberă, fără nicio obligație. Tot ce o mai leagă de Pepe sunt cele două fetițe pe care le au împreună și de creșterea cărora se ocupă amândoi. Iar Pepe s-a afișat deja cu noua lui cucerire, un make-up artist de succes. Cei doi sunt abia la început de drum, dar au planuri serioase și speră că relația lor va merge bine.
Însă acum, a fost rândul Ralucăi Pastramă să demonstreze că a trecut peste despărțire și că și-a regăsit fericirea. Cu toate că se zvonea că ar fi avut o relație încă de când era căsătorită, abia acum s-a oficializat ceva. Astfel, bruneta a distribuit o fotografie, pe contul de Instagram, în care apare sărutându-se pasional cu un bărbat. Raluca i-a pus, însă, un sticker pe față bărbatului misterios, dovadă că nu vrea încă să se afle cine este cel care i-a cucerit inima.
Mai mult, fotografia postată a avut și o descriere care dovedește faptul că relația lor este cât se poate de serioasă și deja au apărut sentimente între ei: „Iubirea mea”. Numai că postarea a dispărut din mediul online la scurt timp, chiar dacă fanii au reușit să o vadă. Acum, aceștia șunt curioși să afle cine este bărbatul care a cucerit-o pe Raluca Pastramă.
Și Pepe are o nouă relație
Totodat, Pepe și actuala parteneră de viață, Yasmine Ody, au decis să nu se mai ascundă de ochii lumii. Astfel, artistul, pe numele său Ionuț Pascu, și cunoscutul make-up artist apar tot mai des unul în compania celuilalt. Însă cântărețul latino nu vrea să se grăbească în declarații și să promită marea cu sarea atunci când vine vorba despre noua iubită. Este cumpătat și are răbdare să vadă ce-i rezervă viitorul. Yasmine Ody, tânăra care i-a furat inima artistului, se bucură din plin de toată atenția și dragostea lui.
Cei doi apar tot mai des împreună pe rețelele de socializare, iar relația lor a fost asumată și în spațiul public de Pepe. Totodată, și Raluca Pastramă a avut o reacție după ce Pepe s-a afișat cu iubita, spunând că acesta vrea doar mai multă atenție. Cu toate acestea, chiar dacă Pepe și Raluca Pastramă s-au separat, cele două fetițe pe care le au împreună au rămas o prioritate pentru ambii.