Raed Arafat reacţionează dur în contextul hramului de la Sf. Parascheva: Sunt nişte inconştienţi
Reacţie dura în contextul hramului Sfintei Parascheva din Iaşi. Secretarul de stat MAI, Raed Arafat, considera că cei care îi îndeamnă pe credincioşi să se ducă la hram sunt nişte inconştienţi şi nu ţin deloc la viaţa lor sau a celor din jurul lor.
Tot mai multe reacţii dure din partea autorităţilor, la mijloc este cel mai mare pelerinaj din România, în speţă, pelerinajul de la cuv. Paraschiva.
Raed Arafat îi face inconştienţi pe cei care îi îndeamnă pe credincioşi să vină să se roage
Raed Arafat a avut o reacţie virulenta la ideea precum că sunt multe voci care îi îndeamnă pe credincioşi să vină să se roage la moaştele cuv. Paraschiva. Într-o intervenţie la un post de televiziune, secretarul de stat considera că persoanele care recurg la astfel de acţiuni sunt inconstinete şi nu le pasa de sănătatea celor din jurul lor
„Eu sper ca lumea să fie înțeleaptă în final, să lase la o parte toate îndemnurile care sunt împotriva acestor măsuri, să-i lase la o parte pe cei care le spun că nu e nicio problemă. Oamenii ăștia, credeți-mă, nu țin nici 1% la binele lor. Asta e problema!”, a declarat Raed Arafat, pentru B1 TV.
Raed Arafat nu a nominalizat pe nimeni, a dat un exemplu general
Întrebat de moderatorii emisiunii dacă medicul va nominaliza o astfel de persoană, Raed Arafat nu a nominalizat o persoană anume, ci a dat un exemplu general al reţelelor de socializare
„Indiferent… E plin Facebook-ul de comentarii, una alta. În momentul în care le spui oamenilor ”nu respectați regulă”, ”nu respectați aceste reguli, voi puteți face ce vreți”, înseamnă că-i îndemni să-și pună viața lor în pericol. Fără să vorbesc de o persoană sau alta, că e plin pe Facebook!.
Regulă care e stabilită prin Comitetul Național pentru Situații de Urgență e că deplasarea la pelerinaje nu e permisă. Dacă acest lucru se va întâmpla, contrar regulii, vor fi luate măsuri ca să se stopeze această mișcare, pentru că riscul e foarte mare. Oamenii care vor urca în autocare, îndemnați de oricine, nu mă interesează cine, ca să meargă câteva ore până la destinație și înapoi câteva ore să se întoarcă, trebuie să știe că persoana care îi îndeamnă să facă acest lucru nu dă doi lei pe viața lor, pentru că îi pune în pericol! Asta trebuie să se înțeleagă”, a insistat Raed Arafat.
Părintele Calistrat Chifan consideră că Raed Arafat se crede Zeus: „COVID-19 intră în Biserică, dar nu intră în secțiile de vot?“
Părintele Calistrat Chifan, de la Mănăstirea Vlădiceni, a reacționat astăzi la deciziile luate de autorități și spune despre Raed Arafat că se crede Zeus. Părintele Calistrat se întreabă retoric dacă noul coronavirus poate intra doar în biserică, însă în secțiile de votare sau în mall, nu.
„Mitropolitul Teofan a stabilit reguli foarte exacte privind pelerinajul, nu s-a mai concentrat pe 2-3 zile, ci pe perioada de 10 zile, astfel ca atunci când vin autocare să intre în oridne, cu distanță, mască, dezinfectant. Să fim atenți ca înainte de a guverna oamenii lumea, guvernează Dumnezeu. E interesant că acest COVID nu intră într-un mall, nu a intrat in sectiile de vot“, a declarat părintele Calistrat.