Prima pagină » Actualitate » Raed Arafat, despre valul al treilea al pandemiei: „Situația se poate înrăutăți din nou“

Raed Arafat, despre valul al treilea al pandemiei: „Situația se poate înrăutăți din nou“

23 feb. 2021, 13:16,
Cristian ZAVASTIN în Actualitate

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), a vorbit, despre valul al treilea al pandemiei de COVID-19. Raed Arafat avertizează că, deși situația este mai bună în prezent, trebuie să respectăm în continuare regulile deoarece situația se poate înrăutăți.

„Noi încercăm să prevenim apariția valului al treilea. Avertizăm în continuare că trebuie respectate regulile, respectarea măștii, respectarea măsurilor care sunt recomandate la acest moment. Și vedem că e greu, că lumea este clar că s-a săturat. Văzând că suntem într-o situație relativ bună, măcar cu stabilitate la acest moment, mulți cred că s-a terminat. Noi încercăm să atragem atenția că situația nu s-a terminat, poate să se înrăutățească din nou, și din cauza asta trebuie să respectăm regulile în continuare, până avem un număr adecvat, suficient de oameni vaccinați, așa cum a făcut Israelul“, a declarat Raed Arafat.

Raed Arafat: „Este un număr destul de important de cazuri în ATI“

Șeful DSU a precizat că, deși situația nu mai este la fel ca în luna noiembrie, în continuare numărul de cazuri grave, din secțiile ATI, este destul de mare, fiind peste 900 de persoane în aceste secții.

„Ne pregătim în sensul în care secțiile de Terapie Intensivă să continue să existe pentru a prelua pacienții respectivi. Suntem acum sub vârful de prin noiembrie când aveam peste 1.300 de pacienți în Terapie Intensivă, acum suntem la peste 900. Și aici, totuși, nu este puțin. Este destul de important numărul. Este important să păstrăm presiunea pe sectorul sanitar sub control”, a menționat Raed Arafat.

„Unde e nevoie s-au luat măsuri de carantinare zonală pe localități“

Șeful DSU a spus că există creșteri controlabile și acolo unde e nevoie s-au luat măsuri de carantinare zonală pe localități. Acesta a dat ca exemplu localități din Maramureș și Timiș.

„Există unele schițe care schițează creșteri, dar controlabile. Nu pot să spun că avem creșteri vertiginoase, care să alerteze. Și există alte cifre care arată o staționare, un platou. Așa ca urmărim situația și acolo unde e nevoie s-au luat măsuri de carantinare zonală pe localități, în Maramureș, în Timiș, deci am avut mai multe localități care au fost carantinate, dar localități mici”, a mai spus Raed Arafat.

Ministerul Sănătății se pregătește pentru valul al treilea al pandemiei

Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a declarat că ministerul Sănătății se pregătește pentru valul al treilea al pandemiei în România. Reprezentanții ministerului iau în calcul o foarte mare probabilitate ca tulpina britanică a COVID-19 și cea sud-africană să înceapă să se răspândească rapid.

„Tulpina britanică a fost raportată deja în România. S-ar putea ca în scurt timp să vorbim și de tulpina din Africa de Sud, pentru că încep deja să fie raportări în Europa de prezență a acestei tulpini. Tulpina din Marea Britanie are câteva particularități, în principal cea care vizează copiii, având o rată de transmitere și de contagiozitate mai mare la această grupă de persoane, deci deja avem un plus de grijă. De asemenea, rapiditatea cu care ea se extinde în toate celelalte țări ar trebui  să ne dea și nouă de gândit”, a declarat Andreea Moldovan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
22 noiembrie 2024
22 noiembrie 2024