Prima pagină » National » Radu Mazăre rămâne în închisoare, potrivit deciziei luate de judecători

Radu Mazăre rămâne în închisoare, potrivit deciziei luate de judecători

26 sept. 2022, 13:25,
în National

Radu Mazăre rămâne momentan în închisoare după ce judecătorii sau decis să admită parțial cererea de anulare a condamnării. Următoarea dată când se va judeca o altă speță din dosar va fi pe 10 octombrie 2022.

Radu Mazăre a depus cererea de anulare a pedepsei ceea ce înseamnă că, dacă judecătorii vor decide favorabil, fostul primar ar ieși din închisoare.

Radu Mazăre rămâne în închisoare

Magistrații de la ÎCCJ au decis că Radu Mazăre trebuie să rămână în închisoare și a respins luni cererea de suspensare a deciziei luate de completul de 5 judecători. Totuşi, magistrații au admis în principiu contestațiile împotriva deciziei penale nr.14 care a fost pronunțată pe data de 3 februarie 2022. Aceeași magistrați au decis și să nu accepte cererile de suspendare a executării deciziei penale de nr. 14. Așadar, cu toate acestea precizări este bine de știut faptul că instanța a fixat pe data de 10 octombrie următorul termen în care vor fi soluţionate contestațiile în anulare.

Cererile au fost depus de Radu Ștefan Mazăre, și Gabriel-Sorin Strutinsky, iar pe data de 10 octombrie vor fi citați Mazăre și Strutinsky, dar și Primăria Municipiului Constanța, ultimul în calitate de victimă. Decizia luată luni de magistrații de la ÎCCJ este una definitivă. Radu Mazăre nu este singurul din familie care are probleme cu legea. Vă aducem aminte faptul că fratele fostului primar a fost condamnat la inchisoare cu executare intr-un dosar penal în care a fost acuzat de luare de mită. Dosarul respectiv făcea referire la un cartier de locuințe sociale.

Radu Mazăre condamnat la închisoare

Radu Mazăre a fost condamnat la 9 ani de închisoare cu executare după ce a fost găsit vinovat în dosarul retrocedărilor. Fostul primar a fost găsit vinovat și în dosarul Polaris unde a primit o condamnare de 5 ani de închisoare cu executare. Pedeapsa de 9 ani a rezultat din contipirea celor două decizii.

Miercuri, 21 septembrie 2022, Curtea de Apel Constanţa a luat o decizie definitivă în ceea ce priveşte dosarul lui Radu Mazăre. Astfel, dosarul în care fostul edil al Constanței şi fostul secretar al municipiului, acuzaţi de abuz în serviciu, va fi mutat la DNA.

„În baza art. 346 alin. 3 lit. a Cod procedură penală restituie la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa cauza privind pe inculpaţii Mazăre Radu Ștefan și Enache Marcela, trimişi în judecată prin rechizitoriul nr. 118/P/2015 din data de 21.12.2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 21.09.2022”, se arată în decizia luată astăzi de Curtea de Apel Constanţa.

Așadar, Radu Mazăre rămâne pentru moment în închisoare, dar situația este departe de a se fi terminat pentru că există mai multe procese pe rolul instanțelor.

Bugetul.ro
Recalculare de urgență pentru 5 milioane de pensionari! Se întâmplă pe 15 iulie la CNPP, este ordin clar de la ministrul Muncii
redactia.ro
Cine e Albert NBN, trapperul cu 6 clase care a înjurat România la Beach, Please. Concertul său a scandalizat întreaga țară
Bugetul.ro
Omul lui Klaus Iohannis a devenit noul președinte CCR. Cine este judecătoarea Simina Tănăsescu, succesoarea controversatului Marian Enache
a1.ro
Insula Iubirii 2025. Casting ispite feminine în AntenaPLAY. Cine sunt tinerele care și-au dorit să facă parte din show
Playtech.ro
S-a aflat de ce au zburat Nicuşor Dan şi fiica sa la Milano, de fapt. A fost un mare sacrificiu pentru preşedinte
observatornews.ro
Lua maşini de la ridesharing şi le ducea la dezmembrări. Un escroc a păcălit zeci de şoferi
Playsport.ro
Cine este omul din umbra lui Selly, co-organizator la “Beach, Please”, cu care a făcut 10 milioane de euro. George...
Evz.ro
Fitch anunță prăpădul financiar. Prețurile vor continua să crească
realitatea.net
Ce temperatură trebuie să setezi la frigider când afară e caniculă. Trucul prin care să scazi factura la curent
SportpeSurse
Simona Halep a încălcat regulile familiei și a trecut un prag interzis în cultura machedonilor
Playtech.ro
Regula din trafic pe care o încalcă zilnic mii de șoferi români. Sancțiunea este de 1.000 de lei
Dailybusiness.ro
Autostrăzile A7 și A8, scoase din PNRR. Guvernul caută urgent finanțare alternativă
RomaniaTV
Simona Gherghe e în culmea fericirii! Nu a mai avut răbdare și le-a dat marea VESTE fanilor! Yuhuuuu! Felicitări! ❤️
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
BOMBA BOMBELOR în showbiz! David Măruță se iubește cu fiica lui Nicolai Tand. Fiul Andrei, sărut pătimaș cu Ilona Tand, la mare / VIDEO
redactia.ro
Imagini de coșmar! Un tânăr grav rănit la Beach Please după ce a fost împins în public chiar de artistul lui preferat
ego.ro
Știați că Alin Gălățescu are o fiică? Iată ce relație are cu ea și cu mama ei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
15 iulie 2025
15 iulie 2025