Radu lupescu, medic și președintele comunităţii de medici din cadrul unei clinici din Strasbourg a fost decorat de președintele Franţei pentru efortul depus în lupta anti-COVID-19. Acesta a pregătit temeinic clinica pentru a primi primii pacienţi infectaţi cu virusul din Wuhan.
Radu Lupescu în vârstă de 50 de ani este medic anestezist şi a primit decoraţie Ordinul Naţional al Meritului pentru eforturile depuse în lupta împotriva pandemiei globale. Decretul a fost semnat de Emmanuel Macron pe data de 31 decembrie 2020 iar ceremonia va avea loc în ianuarie.
Radu Lupescu a făcut parte din celula de criză instalată la clinica Rhéna
Radu Lupescu, medic anestezis la clinica Rhena din Strasbourg a făcut parte din celula de criză care a gestionat pandemia de COVID-19 din Franța. Comparând criza de COVID-19 din China dar şi pe cea din Italia, medicul a început să facă stocuri serioase de ehipamente medicale iar măştile chirurgicale au fost puse sub cheie. Acesta, împreună cu echipa, a construit trasee speciale pentru procedurile de intervenţie, detaliează adevarul.ro
Este bine de menţionat faptul că unitatea medicală în care lucrează este privată şi nu are o secţie de Terapie Intensivă. Totuşi, clinică la care lucrează a pus la dispoziţie 24 de paturi de reanimare. Împreună cu alte clinici, clinică a pus la dispoziţie 40 de paturi de Terapie Intensivă:
„Noi am convins pe toată lumea că trebuie să intrăm în dispozitivul anti-COVID şi am dus cu noi şi celelalte clinici private din Strasbourg, astfel fiind puse la dispoziţie 40 de paturi AŢI suplimentare. Fără participarea noastră ar fi fost dramatic, ar fi fost oameni care nu ar fi putut fi trataţi, deci numărul de morţi ar fi fost mai mare. Bineînţeles că asta a fost remarcat de Agenţia de sănătate şi de către Prefectură, care ne-a susţinut demersul.
Am putut pune tot serviciul de reanimare sub presiune negativă şi saloanele unde sunt pacienţi, sub presiune şi mai negativă ca să evităm să iasă virusul” explică el.
Reuşita medicilor coordonaţi de românul Radu Lupescu este una imensă
Reuşita medicilor coordonaţi de românul Radu Lupescu a fost una imensă dacă e să ţinem cont de faptul că în Franța au fost spitale cu rată de mortalitate de 30%. În spitalul în care lucrează medicul Lupescu, rata de mortalitatea a fost de 15%, egală cu spitale în care existau în mod normal secţii de Terapii Intensive:
„Când planul alb a fost activat în regiune, am fost rugaţi să redactăm un plan de desfăşurare; două ore mai târziu, planul era deja scris: ce facem, care este circuitul pacienţilor Covid, care sunt aparatele pe care le avem. Într-o vineri, am fost anunţaţi, iar până luni, noi am fost gata să primim primii pacienţi”, detaliază românul.
Franța a fost una dintre cele mai afectate țări din lume
Cu un număra total de 2.7 milioane de infectări şi peste 67.750, Franța a fost una dintre cele mai afectate tari din lume de pandemia de COVID-19. Franţa a început duminică, 27 decembrie, programul de vaccinare anti-COVID-19. Programul de vaccinare a debutat în Franța cu membrii cei mai vulnerabili ai populaţiei, cum sunt vârstnicii, a adăuagt ministrul Olivier Veran.
Olivier Veran a mai spus, într-o emisiune pe postul de radio Europe 1, că actualele vaccinuri dezvoltate pentru a combate pandemia de COVID-19 ar trebui să fie eficiente şi împotriva noii tulpine a noului coronavirus descoperită recent în Marea Britanie şi din cauza căreia numeroase ţări au blocat intrările dinspre Regatul Unit.
„Teoretic, nu există motive să se creadă că vaccinul nu ar fi eficient, întrucât boala rămâne aceeaşi“, a spus Oliovier Veran. În altă ordine de idei, în Franța măsurile de restricție au fost prelungite.