Radu Budeanu are copii cu celebra stilistă Dana Guțilă (actuală Budeanu), cu care a format o familie până acum nouă ani de zile. În urma mariajului cei doi au două fete pe Dana şi pe Maria Budeanu. Deși au divorțat, cei doi au păstrat legătură de dragul celor două fete pe care le-au crescut împreună.
Radu Budeanu se vede frecvent cu Dana și Maria, relația lor fiind una apropiată.
Radu Budeanu, doi copii cu celebra stilistă a vedetelor
Radu Ioan Budeanu este fiul fostei prezentatoare Delia Budeanu și a jurnalistului politic Radu Budeanu. Acesta a fost căsătorit cu Dana Budeanu până acum nouă ani. În urma căsătoriei, omul de afaceri are două fete gemene Dana și Maria. Relația pe care o are cu acestea este una extrem de apropiată după cum a recunoscut și celebra stilistă într-un interviu.
Când a fost întrebată daca fetițele își petrec timp alături de tatăl lor, Dana Budeanu a spus: „Sigur că da! Da, cum să nu? Nu, nu suntem acel caz!“.
Relația celor doi a ajuns la final după un mariaj frumos, însă care s-a stins încet, încet. Între timp, divorțul a devenit inevitabil, iar stilista, care are o inăltime cu care ar putea urca oricând pe podium, susține că pentru ea a fost un “examen fenomenal”.
„Eu nu cred în divorț. Eu nu cred că există o căsătorie care se termină în divorț și, deci, nu cred în divorț. Adică, o căsătorie care se termină în divorț nu este o căsătorie. Nu știu neapărat dacă am câștigat sau am pierdut, dar, cu siguranță, copiii mei nu au pierdut nimic. (…) Adică, acesta a fost un examen fenomenal pe care l-am trecut fantastic, lucru de care sunt mulțumită astăzi“, a mărturisit Dana Budeanu.
Cine este Radu Budeanu
Radu Budeanu este nascut pe 22 decembrie 1979, la Bucuresti. Provenind dintr-o famile de jurnalisti, acesta si-a început cariera ca jurnalist de investigaţii la ziarul Ziua în anul 1999. În anul 2002 a primit pe mâna revista STAR care la doar câteva săptămâni de la lansare a devenit lider pe piața săptămânală.
Cariera lui Radu Budeanu a suferit schimbări majore în anul 2004 când a fondat revista „Ciao!” care în doar patru luni a ajuns lider de piață. A preluat în anul 2006 cotidianul „Averea” care a trecut în opt luni de la 400 de exemplare vândute la mult peste 30.000. La puțin timp acesta i l-a vândut lui Dinu Patriciu cu titlul “Click”. În aprilie 2007 lansa Cancan, un tabloid care în mai puțin de un an, adică în februarie 2008 ajungea la peste 100.000 exemplare pe zi.
Actualmente acesta este căsătorită cu Cristina Săvulescu ce se ocupă de design-ul vestimentar. Aceasta este cunoscută pentru colaborările pe care le-a avut cu diferite vedete precum Mădălina Ghenea, Monica Bârlădeanu, Andreea Marin, Inna sau Delia.
Multă lume vede între actuala parteneră de viață și mama sa, Delia Budeanu, o asemănare izbitoare.
Din mariajul pe care l-a avut cu Dana, Radu Budeanu are doi copii de care este extrem de mândru. Cele două fete sunte gemene și se numesc Dana și Maria.