Marea Lojă Națională a României (MLNR) a devenit treptat o sectă în care controlul este deținut doar de Radu Bălănescu și acoliții lui. În momentul de față, Marele Maestru al MLNR Radu Bălănescu, aflat în al treilea mandat, este suspendat din funcție.
Război fără precedent în Masoneria din România. Marea Lojă Națională a devenit treptat o sectă în care controlul este deținut doar de Radu Bălănescu și acoliții lui. De unde a pornit războiul? În momentul de față, Marele Maestru al MLNR (Marea Lojă Națională din România) Radu Bălănescu, aflat în al treilea mandat, este suspendat din funcție.
De unde a pornit războiul?
Cert este că războiul a pornit de la dorința de îmbogățire a lui Radu Bălănescu. Marele Maestru are deja două mandate în fruntea Masoneriei, acum fiind în derulare cel de-al treilea mandat. Radu Bălănescu nu avea voie decât la maxim două mandate, dar, exact ca Vladimir Putin în Rusia, a schimbat Constituția și a dat liber la un număr nelimitat de mandate. Momentul care arată că Bălănescu a pierdut contactul cu realitatea este cel în care a încercat să obțină controlul asupra Ritului Scoțian. Din senin, deși Ritul Scoțian este în subordinea Masoneriei din Statele Unite ale Americii (fără să aibă relație de subordonare cu Marea Lojă Națională a României), Radu Bălănescu a vrut să-și impună el oamenii în conducerea Ritului Scoțian. Scopul era de a pune mâna pe banii acestui rit. În total, anual, Marea Lojă Națională a României are un buget de peste 2 milioane de euro, bani de care dispun, doar Radu Bălănescu și acoliții lui, fără să justifice Fraților modul cum sunt chletuiți banii.
Consiliu Mamă a Lumii – Jurisdicției Sud a SUA îl pune la punct pe Radu Bălănescu
„Încă o acțiune megalomană a lui Radu Bălănescu, care reprezintă nu numai un act de iregularitate masonică flagrantă, ci și o sfidare crasă a tuturor Supremelor Consilii ale Ritului Scoțian din lume, făcând de rușine cu nepăsare credibilitatea Instituției Marii Loji prin încercarea atât de evident frauduloasă de a subordona cu orice preț Ritul Scoțian Antic și Acceptat din România. Singurul Suprem Consiliu al Ritului Scoțian Antic și Acceptat din România REGULAR și RECUNOSCUT pe teritoriul României, este Supremul Consiliu din România condus de către Suveranul Mare Comandor Stelian Nistor 33°.
Așa a fost exprimat explicit și irevocabil în Circulara trimisă de către Supremul Consiliu Mamă a Lumii, Jurisdicției Sud a SUA către toate Supremele Consilii din lume și în toate scrisorile trimise nouă de către Supremele Consilii din lume. Din nefericire, abuzul fără limite, în formă continuată, al lui Radu Bălănescu poate atrage după sine consecințe grave, până la suspendarea sau chiar pierderea RECUNOAȘTERII și REGULARITAȚII Marii Loji Naționale din România, așa cum s-a precizat clar pseudo-conducerii de acum în avertismentele ce vin de la celelalte Mari Loji din lume”, se arată într-o adresă semnată de Stelian Nistor, Suveranul Mare Comandor al Ritului Scoțian Antic și Acceptat din România.
Suspiciuni de fraudă în mandatul lui Radu Bălănescu
Deciziile lui Bălănescu din ultima perioadă au stârnit un val masiv de nemulțumiri printre membrii organizației. Acuzațiile de derivă dictatorială sunt dublate de grele suspiciuni de fraudă financiară. Numeroase loje din întreaga țară au protestat față de încălcările Constituției și a tradițiilor seculare. Revendicările au fost sumarizate într-un document intitulat ”Memorandumul masonic român”, la care masonii au aderat deja cu sutele. Folosind un articol din Constituție, care prevede o astfel de situație, s-a înființat o Comisie Specială, un fel de CCR cu puteri executive, care analizează situația creată, identifică soluțiile corecte de ieșire din criză și le pune în aplicare. Comisia, care cuprinde personalități marcante și incontestabile ale frăției, e condusă chiar de către autorul Constituției MLNR.
Marele maestru Radu Bălănescu a fost suspendat din funcție, pentru a opri abuzurile
Prima măsură adoptată după înființare a fost suspendarea Marelui Maestru din funcție, pentru a opri abuzurile și a le putea ancheta. Informat, Radu Bălănescu nu doar refuză să recunoască suspendarea, dar se folosește de toate mijloacele încă la dispoziție pentru a împiedica răspândirea informației printre masoni, cu atât mai mult cu cât reacțiile internaționale sunt devastatoare. Patru Mari Loji i-au scris lui Bălănescu, avertizându-l că acțiunile lui sunt iregulare, fără precedent în secole de masonerie și pot duce la pierderea recunoașterii MLNR la nivel mondial. Este vorba de recunoașterea tuturor masonilor români, nu doar a lui Bălănescu, ceea ce ar conferi masoneriei române un statut de tip nord-coreean. Tabăra acestuia ironizează situația, pretinzând că sunt doar patru mesaje negative. Uită însă să spună că nu a primit nici măcar un mesaj de susținere, fie și dintr-o insulă pierdută prin Pacific.
În conducerea actuală a MLNR, totul a devenit între timp secret de stat iar această omertà paranoică duce la o inflație de bârfe și scenarii. Se zvonește tot mai insistent că echipa lui Bălănescu îl pregătește deja pe succesorul acestuia, în timp ce încă își susține oficial și înfocat conducătorul.
Un mason dezvăluie că Marea Lojă Națională a României a devenit o sectă
Sesizând gravele abateri de la regulamentele Masoneriei, Mircea Popov – Armonia 174 Ordinul Pitești, a transmis un mesaj extrem de dur la adresa lui Radu Bălănescu.
„Marea Lojă Națională a României a devenit o sectă. Sectă este denumirea dată unui grup de persoane ce formează o comunitate în scopul corectării unor abateri doctrinare atribuite structurii-mamă. De regulă, denumirea de sectă nu este acceptată de membrii grupării, care consideră că ei sunt singurii care dețin „adevărul”.
O sectă este caracterizată printr-un devotament sau o dedicare exagerată față de o persoană, o idee sau un obiect, folosind tehnici de manipulare și control care nu sunt etice, în scopul atingerii scopurilor conducătorilor de grup, în defavoarea membrilor, a familiilor lor sau a comunității. Aceste tehnici de control includ izolarea de prieteni și membri de familie, debilitarea, folosirea unor metode pentru a mări sugestibilitatea și supunerea, controlul informațiilor, anularea individualității sau a judecății critice, promovarea dependenței față de grup și teama de a-l abandona, etc.
O sectă este un grup de persoane care urmează o mișcare religioasă sau ideologică în cadrul căreia se practică controlul mintal și care poate fi foarte periculoasă pentru membrii grupării chiar dacă aparent este inofensivă. Aceste efecte se fac simțite pe termen lung și în general, culminează printr-un scandal legat de abuzuri materiale, de amenințări, intimidări, condamnări publice exemplificatoare, etc
Sectele distructive sunt grupuri care aparent îmbracă forma unor asociații culturale, politice, religioase sau chiar sub pretextul participării la tratamente de medicină alternativă sau grupuri de ajutor social. Se caracterizează prin folosirea tehniciilor de convingere coercitivă ca metodă de influențare socială, iar în prealabil folosesc tehnici de atragere prin promisiuni ale adepților. În general sectele au o organizare ierarhică strictă.
De asemenea, este considerată periculoasă pentru adepții săi o sectă atunci când după afilierea la aceasta ei întâmpină probleme de adaptare în societate, la locul de muncă sau în familie și când le este îngrădită libertatea sau devin dependenți de sectă. Psihologii și sociologii declară că conform studiilor o treime din adepții acestor secte le abandonează în timp dar că unii care au personalitatea slabă revin sau se integrează în alte secte.
Caracteristici
Principala caracteristică a sectelor distructive este cea de a inocula, folosind controlul mintal, o personalitate gregară adepților lor, provocându-le așa numitul sindrom disociativ atipic.
În afară de aceasta, în general sectele sunt:
•organizații autoritare și piramidale, nu există democrație la nici un nivel ierarhic și nu este permisă critica
•existența unui lider sau a unui grup de lideri a căror singură hotărâre contează. Liderii controlează toate mișcările membrilor sectei, precum banii, și nu li se aplică aceleași reguli ca supușilor lor;
•izolarea membrilor grupului de restul lumii sau de familie
•se controlează orice informație venită din lumea exterioară
•se induce un aspect demonizator lumii exterioare prin discursuri și se încearcă câștigarea încrederii totale în lider.
Se poate vorbi mult despre alte caracteristici ale sectelor, dar m-am oprit ldoar a câteva ce devin din ce în ce mai vizibile în MLNR.
O butadă spune că „dacă îți foșosești creierul, vezi lumea așa cum e, dacă nu, vezi lumea așa cum îți spun alții că e”.
Recenta invocare a auditului KMPG încearcă să ne prezinte lumea așa cum vrea Marele guru și garda lui pretoriană, numai că încercarea funcțioonează doar pentru cei ce nu vor să-și folosească creierul”.
Mircea Popov
Armonia 174 Or. Pitești
Atacurile împotriva presei doar pentru că se prezintă niște fapte reale, sunt doar încercări primitive de intimidare a mediei! Toate aceste probleme din Marea Lojă Națională a României ies la iveală din cauza arogantei și a lipsei de comunicare a șefilor din Masonerie. Ei se cred in continuare în dictatură, ca în Coreea de Nord. Este cert însă că singurii care au ceva de pierdut sunt Bălanescu și acoliții lui, care au salarii și diurne. Nu majoritatea masonilor, care contribuie ca cei câțiva sefi din MLNR sa ducă o viața luxoasa și fără de griji. Acest război declanșat în masonerie este rezultatul modului arogant, lipsit de transparentă și de comunicare prin care Radu Bălanescu înțelege sa conducă Marea Lojă Națională a României!
Acest text a fost preluat integral de pe blogul gazetaromani.
Vedeti aici documentele: