Puterea creierului! Cum suprimă mintea umană durerea în momente de extremă nevoie

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, medicul Henry Beecher a fost martorul unui fenomen fascinant care a schimbat înțelegerea noastră despre durere. Soldați grav răniți, unii chiar cu membre amputate, nu resimțeau durere sau nu aveau nevoie de analgezice puternice. În contrast, civilii cu răni similare experimentau dureri intense și solicitau tratamente de durere. Această observație a stârnit curiozitatea lui Beecher și a dus la descoperirea unei conexiuni adânci între creier, contextul psihologic și percepția durerii.

Fenomenul observat de Beecher sugerează că durerea nu este doar rezultatul unei leziuni fizice, ci depinde, în mare măsură, de contextul emoțional și psihologic în care aceasta se manifestă. Soldații aflați pe front trăiau sub presiunea unui stres extrem, marcat de frică, adrenalina și tensiunea constantă. Acești factori nu doar că activau mecanismele naturale ale corpului, dar aveau un efect surprinzător: blocau semnalele dureroase trimise de corp către creier. Astfel, chiar și în fața unor răni severe, soldații nu percepeau durerea sau nu o conștientizau în aceeași măsură ca civilii.

RomaniaTV

Anunț important pentru seniorii care încasează pensiile vineri pe card. Când trebuie să meargă la bancomat

Observatornews.ro

Cum va fi vremea în noaptea de Înviere. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, până pe 12 mai 2025

Cum poate creierul să suprime durerea în fața pericolului

Creierul uman are o capacitate extraordinară de a filtra și modula senzațiile de durere atunci când contextul devine unul de supraviețuire, iar acest mecanism este activat puternic în momentele de pericol extrem. De fapt, soldații răniți își imaginau, uneori, că nu sunt răniți deloc, că nu sângerează sau chiar că nu au avut un membru amputat, reducând astfel durerea resimțită la zero, cel puțin temporar. Această auto-sugestie a ajutat la menținerea funcționalității lor în ciuda unor leziuni grave.

În astfel de situații de stres intens, creierul răspunde prin eliberarea de substanțe chimice care contribuie la reducerea senzațiilor dureroase. Endorfinele, cunoscute și ca „opioide naturale”, joacă un rol esențial în atenuarea durerii, iar hormonii de stres, cum ar fi adrenalina și cortizolul, pregătesc corpul pentru reacții rapide, cum ar fi fuga sau lupta. Aceste substanțe chimice induc o stare de alertă și permit organismului să se concentreze pe supraviețuirea imediată, ignorând pentru o perioadă senzațiile dureroase.

Durerea nu este o simplă reacție fizică a corpului, ci o experiență subiectivă, influențată puternic de factorii emoționali și psihologici. De fapt, cercetătorii confirmă că atunci când creierul este concentrat pe obiective mai importante, cum ar fi supraviețuirea într-o situație de pericol, senzațiile dureroase pot fi complet anulate sau atenuate considerabil. Acesta este un mecanism de apărare incredibil de eficient, care poate fi activat nu doar în condițiile de război, ci și în cazuri de accidente grave, traume fizice sau chiar în timpul unor performanțe sportive intense.

De exemplu, atunci când atingem accidental un obiect fierbinte sau pătrundem într-o zonă periculoasă, reacția imediată este retragerea din pericol. Creierul înregistrează instantaneu durerea și răspunde cu contracții musculare care ne ajută să ne îndepărtăm de sursa de risc. Acest reflex rapid protejează corpul de leziuni suplimentare și minimizează suferința.

Fenomenul observat în timpul războiului, dar și în alte circumstanțe extreme, subliniază complexitatea procesării durerii de către creier și modul în care acesta prioritizează semnalele pe baza contextului. Durerea nu este doar un răspuns fizic, ci o construcție mentală profund influențată de percepțiile și emoțiile noastre. Aceasta ne oferă o lecție importantă despre puterea minții umane și despre cum creierul, în anumite circumstanțe, poate să ne protejeze de cele mai mari suferințe, lăsându-ne cu doar o amintire difuză a durerii trăite.