Prima pagină » National » PSD va cere poziţia de prim-ministru şi prezenţa la guvernare. Ce spune purtătorul de cuvânt al partidului
PSD va cere poziţia de prim-ministru şi prezenţa la guvernare. Ce spune purtătorul de cuvânt al partidului

PSD va cere poziţia de prim-ministru şi prezenţa la guvernare. Ce spune purtătorul de cuvânt al partidului

09 dec. 2024, 19:02, 3 ,
în National

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, a declarat, luni, după ședința PSD, că cel mai probabil „va trebui ca un partid pro-european să rămână în afara guvernării”, pentru a nu lăsa opoziția doar în mâna suveraniștilor.

De asemenea, Romașcanu a anunțat că PSD va cere poziţia de prim-ministru şi prezenţa la guvernare, însă nu s-a stabilit cine anume va fi propunerea de premier.

Marcel Ciolacu a primit un mandat clar de negociere

Romașcanu a anunțat, de asemenea, că Marcel Ciolacu a primit un mandat clar de negociere cu absolut toate forțele pro-europene și democratice din Parlament, mandat care include solicitarea prezenței la guvernare a PSD și, ținând cont de rezultatele la alegerile parlamentare, poziția de prim-ministru.

Cu toate acestea, purtătorul de cuvânt al social-democraților a precizat că nu s-a stabilit ca poziția de premier să fie solicitată pentru Ciolacu.

„De obicei poziția de prim-ministru a PSD e ocupată de președintele PSD, dar deocamdată discutăm poziții, mai puțin nume”, a explicat el.

Despre varianta unui candidat PNL-PSD la prezidenţiale, Lucian Romaşcanu a subliniat că„acest lucru intră într-un mandat larg de negociere al lui Marcel Ciolacu”.

„Dacă vreţi opinia colegilor, este prematur să discutăm acum despre ceea ce se va întâmpla. Este atributul noului guvern, sigur ar fi putut să fie şi al acestui guvern, dar aşa cum a anunţat preşedintele, noul guvern va decide calendarul şi, în funcţie de acel calendar, vom discuta mai departe şi cum ne vom prezenta în alegerile prezidenţiale.

Lucian Romașcanu a subliniat că sunt „cinci principii fără de care PSD nu va intra la guvernare”.

„PSD-ul va cere poziţia de prim-ministru şi prezenţa la guvernare, incluzând cinci principii fundamentale pe care va trebui să le accepte o eventuală coaliţie din care Partidul Social Democrat face parte: 1. Menţinerea ritmului investiţiilor la peste 100 de miliarde de lei anual. 2. Creşterea puterii de cumpărare prin continuarea reducerii inflaţiei şi reducerii impozitării pe muncă, inclusiv plafonarea preţurilor la gaze, energie şi alimentele de bază. 3. Măsuri care să subscriu noţiunii de patriotism economic, în continuarea susţinerii mediului privat românesc, plus menţinerea pragului la întreprinderile mici şi mijlocii. 4. Industrializarea României. 5. Reforma statului, începând de la un guvern mai suplu şi continuând cu debirocratizare şi aşa mai departe”, a enumerat social-democratul.

Când intră la putere noul guvern din România

Romaşcanu a afirmat că „noul guvern va fi pus în funcţiune imediat după data de 21 decembrie”. Despre portofoliile dorite de PSD, Lucian Romaşcanu a arătat că este prematur şi nu s-a discutat acest lucru.

„Întâi să vedem din cine este formată majoritatea de guvernare, să vedem cine va fi în opoziţie, dacă va exista unul din partidele din coaliţia pro-europeană. Vă spun punctul meu personal de vedere, nu s-a discutat, dar am văzut că şi domnul Nicuşor Dan a ieşit cu aceeaşi idee acum câteva zile. Probabil că un partid pro-european va trebui să rămână în opoziţie, pentru a nu lăsa opoziţia integrală în mâna celor care se autodenumesc suveranişti. Au fost foarte mulţi colegi care au zis fără USR, au fost colegi care au zis cu USR, vom vedea ce rezultă din negocierile pe care domnul Ciolacu le va purta împreună cu echipa noastră”, a afirmat Lucian Romaşcanu.

Romaşcanu s-a referit şi la noua structură a Executivului, arătând că rămâne de discutat cum va arăta viitoarea arhitectură.

„Probabil că o reducere de 2-3 ministere este foarte posibilă, în acest moment. Iar măsurile de debirocratizare şi de supleţe a statului vor trebui continuate şi cu companii de stat şi aşa mai departe”, a arătat el.

Bugetul.ro
Spaima taxei Daniel Băluță a fost fentată de șoferii din Sectorul 4. Metoda originală prin care locuitorii de aici reușesc să evite să plătească suma impusă de primărie
redactia.ro
Alertă în California! Virusul rar care a ucis-o pe soția actorului Gene Hackman a cauzat alte 3 decese
Bugetul.ro
E jale la Raiffeisen Bank, BT, ING, BRD sau CEC Bank. ANAF a făcut anunțul despre ce se întâmplă cu clienții din România care au depozite bancare
a1.ro
Te cunosc de undeva, 5 aprilie 2025. Ce pereche a câștigat a opta gală. Cum s-au descurcat concurenții pe scenă
Playtech.ro
Pericolul îngheţului pentru agricultură şi livezi. Pagubele aşteptate după ninsorile şi gerul din aceste zile
observatornews.ro
Temperaturi de Polul Nord în România, cu două săptămâni înainte de Paşte. A nins puternic, iar zilele următoare sunt anunţate chiar şi -12°C
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Locul din România, de o frumusețe unică. Ascunde un blestem teribil
realitatea.net
Țara vecină unde alimentele s-au ieftinit cu 50%. Românii din apropiere se pregătesc să treacă granița pentru a face cumpărături
SportpeSurse
Regretatul Adrian Păunescu, făcut pulbere de Radu Banciu. Jurnalistul și-a adus aminte de anii în care au lucrat împreună și a făcut comparația cu Ioan Chirilă
Playtech.ro
Horoscopul iubirii pentru aprilie. Zodia care cade în capcana dragostei, va fi orbită de partener
Dailybusiness.ro
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
RomaniaTV
Gabriela Cristea a ajuns, azi-noapte, de urgenţă la spital: Am avut o noapte oribilă
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
Vortexul polar aduce ultimul episod de iarnă în România. Ciclonul polar va lovi toată ţara
redactia.ro
De ce bărbații nu au voie să se salute la înmormântare – o regulă veche, încărcată de simboluri
ego.ro
Andreea Bălan și Loredana au dat lovitura! Nici Bogdan de la Ploiești nu se lasă mai prejos! EXCLUSIV
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
05 aprilie 2025
05 aprilie 2025