Se aude până la mine fluieratul a pagubă al poporului PSD, cum îi plăcea doctorului Sorin Oprescu să alinte electoratul acestui partid. Cu ce s-a ales de pe urma moțiunii de cenzură? Vom face de îndată o socoteală sumară. Cu ce câștig iese PSD, dând de pământ cu USR și cu Dacian Cioloș, dar susținând în schimb PNL, cu generalul Ciucă la butoane? Și care, la rândul său, e ghidonat de Klaus Iohannis. Susținătorul înverșunat al sintagmei „ciuma roșie”.
PSD a redactat o moțiune de cenzură, prin care a dat de pământ cu toate cele trei partide aflate până de curând într-o coaliție. Și a susținut, sus și tare, că nu vrea să le mai vadă la putere. S-a declarat hotărât în mod ferm să intre până în gât în logica unor alegeri anticipate. În acest scop, s-a angajat în fața propriului electorat, dar și a electoratelor altor partide, că va susține doar un guvern de tranziție, în spatele căruia există o înțelegere fermă a clasei politice, cum că, în primăvară, se vor duce cu toții la popor, pentru a schimba prin vot raportul de forțe. Degeaba au susținut unii și alții, cu Constituția pe masă și cu fel de fel de argumente de logică formală, că acest proiect este imposibil. Marcel Ciolacu a mers ferm pe drumul lui. Și iată că acum se accidentează grav pe parcurs.
Dacă PSD intenționează să susțină până la capăt propriul proiect politic, atunci, în afara unei înțelegeri ferme privind anticipatele, el nu are de ce să voteze și să susțină niciun nou Executiv, la care participă vreunul dintre partidele aflate până de curând la putere într-o coaliție majoritară. Cum nu a susținut USR, cum a dat de pământ cu Dacian Cioloș, care s-a prezentat în Parlament cu o formulă de Guvern minoritar monocolor, tot așa, mergând pe aceeași logică formală, PSD ar trebui să dea de pământ și cu noua formulă propusă de la Cotroceni de guvern bicolor și minoritar, construit în jurul PNL și UDMR. Dar iată că, pe neașteptate pentru cei mai mulți, nu însă și pentru mine, Marcel Ciolacu vine cu o retorică schimbată. Cum că țara, în asemenea vremuri tulburi, nu poate fi lăsată fără un guvern cu puteri depline. Și de aceea PSD își propune să susțină în Parlament guvernul generalului cu 4 stele Nicolae Ciucă. Care, între altele fie spus, nu este scos cu totul din Armată, ci doar trecut într-o rezervă, de unde poate ateriza de îndată la loc de unde a plecat. Guvernul PNL condus de Florin Cîțu nu a fost bun. De ce ar fi mai bun un guvern PNL condus de Ciucă? Guvernul PNL din care făcea parte și USR nu a fost bun. Nu a fost bun nici guvernul Dacian Cioloș. Din aceleași motive. Și atunci de ce ar fi acum bun guvernul Nicolae Ciucă?
Dacă Marcel Ciolacu era îngrijorat de ceea ce se întâmplă în țară și dacă era conștient că o criză politică prelungită le poate provoca mai mult rău decât bine cetățenilor României, atunci nu ar fi trebuit să miște niciun deget pentru a dărâma Guvernul Cîțu. A ajuns însă acest partid la o opinie contrară. Și de aceea a și inițiat moțiunea de cenzură. Cu ce s-au schimbat lucrurile, într-un răstimp atât de scurt? Cum se explică faptul că Marcel Ciolacu și-a întors propria logică cu fundul în sus?
Dacă nu stă în picioare niciun argument care să aibă în vedere interesul național, atunci poate că ar rezista argumentele pragmatice. PSD se pregătește de zor să câștige viitoarele alegeri, anicipate sau nu. Este pe val și va continua să stea pe val și chiar să crească, atâta timp cât populația percepe că țara se îndreaptă către o direcție greșită și că vina pentru această direcție greșită o au președintele României și cele trei partide care au condus până de curând Guvernul României. Țara se îndreaptă într-o direcție la fel de greșită și în condițiile în care la Palatul Victoria se află USR, și în condițiile în care în același Palat Victoria se află PNL. Dar PNL este un partid mai puternic decât USR. Orice raționament pragmatic sau cinic, dacă vreți, ne conduce la o concluzie simplă. PSD ar fi mai avantajat dacă Executivul ar fi preluat de un partid mai mic, decât dacă el va fi preluat de un partid mai mare. Prin urmare, în jocul de șah politic, era de preferat ca PSD să susțină Guvernul Cioloș, pentru că acesta era mai vulnerabil. Și nu-l avea alături ca aliat ferm pe președintele Klaus Iohannis. În plus, dacă PSD intenționează să pescuiască în ape tulburi, avea mai mult de câștigat acordându-i o susținere discretă lui Dacian Cioloș, tocmai fiindcă acesta era mai vulnerabil. Cu tandemul Iohannis-Ciucă, lui Marcel Ciolacu îi va fi mai greu să se strecoare către masa cu bucate.
Una peste alta, liderul PSD și-a făcut greșit calculele. Dacă aceste calcule au ieșit din mintea lui. În schimbul susținerii cu perfuzii a unui guvern minoritar PNL-UDMR, PSD se va alege probabil cu câteva numiri discrete a clientelei sale politice în proximitatea cașcavalului. Dar ele vor fi mai puțin consistente, decât în varianta în care același PSD ar fi acordat susținere, desigur tot discretă, guvernului Dacian Cioloș, și mai minoritar și mai vulnerabil.