Prima pagină » Stiri si curiozitati » Psalmul 3: Cum să te rogi atunci când ești în primejdie

Psalmul 3: Cum să te rogi atunci când ești în primejdie

02 iun. 2021, 14:47,
în Stiri si curiozitati

Psalmul 3 îi este atribuit împăratului David și se spune că acesta l-ar fi compus în perioada în care fugea de fiul său Absalom.

Absalom era un prinţ frumos, dar cu o inimă falsă şi murdară, care își dorea să devină împărat, însă pentru asdta trebuia ca tatăl său să moară.

Absalom plecă la Hebron, un oraş nu departe de Ierusalim, şi formă o armată puternică pentru a-l alunge pe tatăl său.

La aflarea veștii, David a decis să nu lupte împotriva fiului său și a părăsit plângând Ierusalimul. Deși s-a autoproclamat împărat, Absolom a plecat cu o armată mare spre locul în care era tatăl său.

Lupta dintre armata lui Absolom și a lui David s-a dat într-o pădure mare. Oastea lui David a câștigat, iar Absalom a fugit călare pe un măgar. Fiind foarte deasă pădurea, Absolom și-a frânt gâtul între  crengile dese ale unui pom.

Când află că fiul lui a murit, David a început să plângă. Ceva mai tâziu, David s-a întors la Ierusalim şi şi-a reluat tronul, dar a continuat să jelească moartea fiului.

Interpretarea Psalmulului 3

Psalmul 3 începe cu constatarea „Doamne, cât s-au înmulțit cei ce mă necăjesc“. Acesta este mesajul omului supărat și dezamăgit de faptul că semenii săi îl vor mort. „Mulți se scoală asupra mea“ scrie în continuarea psalmului, ca o explciație a numprulu imare a celor care au trecut de aprtea lui Absalom.

David pune învrăjbirea oamenilor împotriva sa pe seama vicleniilor diavolului, acre știe cel mai bine să ne depărteze de Dumnezeu fără ca noi să ne dăm seamă.

Versul „Iar Tu, Doamne, sprijinitorul meu ești….” arată încrederea totală pe care David o are în divinitate și de la care așteaptă ajutor.

David este conștient că având sprijinul lui Dumenzeu, „Nu mă voi teme de mii de popoare, care împrejur mă împresoară”

Versul „Că Tu ai bătut pe toți cei ce ma vrăjmășesc în deșert“ arată măreția lui Dumnezeu acre poate sprijini credința lui David în divinitate.

Versul „Dinții păcătoșilor ai zdrobit“ face trimitere la faptul că în psalmi de multe ori răul este întruchipat prin fiarele pădurii, iar colții fiarelor trebuie opriți de Dumnezeu.

Sintagma „A Domnului este mântuirea“ este o concluzie a psalmului care ne trimite cu gândul la faptul că orice s-ar întâmpla Dumenezeu ne mântuiește și peste poporul Său este binecuvantarea Sa.

Cum se citește Psalmul 3

Toți credincioșii care se află într-o mare primejdie trebuie să rostească următorul psalm:

„Doamne, cât s-au înmulţit cei ce mă necăjesc! Mulţi se scoală asupra mea;

Mulţi zic sufletului meu: „Nu este mântuire lui, întru Dumnezeul lui! ”

Iar Tu, Doamne, sprijinitorul meu eşti, slava mea şi Cel ce înalţi capul meu.

Cu glasul meu către Domnul am strigat şi m-a auzit din muntele cel sfânt al Lui.

Eu m-am culcat şi am adormit; sculatu-m-am, că Domnul mă va sprijini.

Nu mă voi teme de mii de popoare, care împrejur mă împresoară.

Scoală, Doamne, mântuieşte-mă, Dumnezeul meu, că Tu ai bătut pe toţi cei ce mă vrăjmăşesc în deşert; dinţii păcătoşilor ai zdrobit.

A Domnului este mântuirea şi peste poporul Tău, binecuvântarea Ta.“

Bugetul.ro
Spaima taxei Daniel Băluță a fost fentată de șoferii din Sectorul 4. Metoda originală prin care locuitorii de aici reușesc să evite să plătească suma impusă de primărie
redactia.ro
Povestea tragică a lui Mihai, tânărul care la 16 ani avea grijă singur de frații lui. Adolescentul a murit după ce a fost strivit de o cracă
Bugetul.ro
E jale la Raiffeisen Bank, BT, ING, BRD sau CEC Bank. ANAF a făcut anunțul despre ce se întâmplă cu clienții din România care au depozite bancare
a1.ro
Începând de luni, de la ora 17.00, Mirela Vaida prezintă emisiunea În direct cu România, la Antena 1
Playtech.ro
Staţiunea fantomă din România. Aici ar fi avut loc Jocurile Olimpice, în anii ’70 era un proiect uriaş
observatornews.ro
Afacerea prin care Camelia şi Gabi au adus un colţ de Olanda în România. Turiştii vin de la sute de km pentru a se bucura de peisaje
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Satul părăsit din inima României: Bogățiile ascunse, care așteaptă să fie descoperite
realitatea.net
Țara vecină unde alimentele s-au ieftinit cu 50%. Românii din apropiere se pregătesc să treacă granița pentru a face cumpărături
SportpeSurse
Regretatul Adrian Păunescu, făcut pulbere de Radu Banciu. Jurnalistul și-a adus aminte de anii în care au lucrat împreună și a făcut comparația cu Ioan Chirilă
Playtech.ro
Ce salariu trebuie să ai ca să poţi lua credit 100.000 de euro pentru apartament. Calcul exact
Dailybusiness.ro
Vești proaste pentru o categorie de români. Crește vârsta de pensionare
RomaniaTV
Vortexul polar aduce ultimul episod de iarnă în România. Ciclonul polar va lovi toată ţara
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
Ilie Bolojan a semnat decrete pe bandă rulantă. Cum se schimbă viaţa românilor
redactia.ro
Cine e Adelin Petrișor, omul care a înnebunit România cu filmulețele de pe Tiktok. Omul și-a renovat casa din donații, iar certurile dese cu concubina sa sunt urmărite de sute de mii de oameni
ego.ro
Andreea Bălan și Loredana au dat lovitura! Nici Bogdan de la Ploiești nu se lasă mai prejos! EXCLUSIV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
05 aprilie 2025
05 aprilie 2025