Prima pagină » International » Proteste în Bulgaria, după ce premierul Boiko Borisov refuză să demisioneze
Proteste în Bulgaria, după ce premierul Boiko Borisov refuză să demisioneze

Proteste în Bulgaria, după ce premierul Boiko Borisov refuză să demisioneze

16 iul. 2020, 10:16,
Cristian Zavastin, în International

Proteste în Bulgaria, după ce premierul Boiko Borisov refuză să demisioneze. Protestele de stradă au avut loc azi-noapte la Sofia, după ce premierul Boiko Borisov a respins cererea președintelui Rumen Radev de a-și da demisia împreună cu tot cabinetul, scrie  dpa.

Boiko Borisov, care se află la putere în Bulgaria aproape neîntrerupt din 2009, a anunţat că va decide până la sfârşitul acestei săptămâni dacă cel de-al treilea guvern pe care îl conduce va rămâne în funcţie până la alegerile din primăvara anului viitor.

Preşedintele bulgar Ruman Radev a cerut demisia guvernului, dar și a procurorului şef al ţării, Ivan Gechev.

„Bulgarii de diferite vârste şi afilieri politice cer restabilirea statului de drept şi a libertăţilor civile de bază care au fost încălcate metodic în ultimii ani”, a declarat Radev.

Remarca vine în contextul în care doi consilieri prezidenţiali au fost arestaţi sub suspiciunea de trafic de influenţă iar sediul preşedenţiei a fost percheziţionat de către poliţie.

Proteste în Bulgaria, după ce premierul Boiko Borisov refuză să demisioneze: Moțiune de cenzură depusă de socialiști

Mii de demonstranţi au cerut ca Borisov şi cabinetul său să demisioneze, acuzând guvernul de coaliţie de centru-dreapta de corupţie. Protestatarii cer și demisia procurorului general. Procurorul şef al ţării îl acuză pe Radev de comportament neconstituţional. Gechev a replicat că preşedintele a încălcat independenţa judiciară şi a încercat să exercite presiuni asupra parchetului.

Socialiștii, aflați în opoziție, au depus o moţiune de cenzură împotriva guvernului, şi preşedintele Rumen Radev, un critic vocal al lui Borisov, i-au cerut demisia şi crearea condiţiilor pentru alegeri anticipate. orisov a supravieţuit mai multor moţiuni de cenzură de la preluarea mandatului de către actualul guvern în 2017. Următoarele alegeri parlamentare sunt stabilite pentru martie 2021.

GERB, partidul de guvernământ, a decis că miniştrii de Finanţe, de Interne şi cel al Economiei să demizioneze. Acștia urmează să își prezinte astăzi demisiile la cererea premierului Boiko Borisov, pe fondul protestelor naționale anticorupție care tulbură țara de o săptămână. Cei trei erau considerați prea dependenți de oligarhii bulgari.

O lovitură grea pentru premier vine și de la Washington prin impunerea de sancțiuni companiilor care construiesc gazoductul Turkstream, în care Bulgaria investit peste un miliard de euro.

La fel ca în cazul conductei Nord Stream 2, secretarul de stat Mike Pompeo a declarat că nu e vorba de proiecte comerciale, ci de instrumente ale Kremlinului pentru creșterea dependenței Europei de energia rusească.

Manifestații împotriva corupției

De câteva zile, demonstranţii din Sofia au ieşit în stradă acuzând guvernul de coaliţie al lui Borisov de corupţie şi de metode în „stil mafiot”. Protestele sunt susţinute de socialiştii de opoziţie şi de preşedintele prorus Radev, iar manifestațiile s-au extins și în alte mari oraşe, precum Varna, Burgas sau Plovdiv.

Pandemia de COVID-19 va crea dificultăţi economice grave celei mai sărace ţări a Uniunii Europene mai târziu în cursul acestui an, a avertizat Borisov.

În timp ce Comisia Europeană a propus un fond de 750 miliarde de euro (857 miliarde dolari) de recuperare după pandemie, Borisov a declarat că va insista pentru ajutor financiar pentru Bulgaria la summitul UE ce începe vineri. Bulgaria este clasată drept cel mai corupt stat membru al Uniunii Europene de către organizaţia de prevenire şi combatere a fenomenului de corupţie, Transparency International.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *