Protestele de amploare în București se anunță. Timp de trei zile Sindicatele din Poliție au anunțat că ies în stradă din cauza scumpirilor mari masive din ultima perioadă. Astfel, sindicaliștii sunt primii care merg la ușa ministrului Finanțelor și vor picheta sediul ministerului.
Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual anunţă proteste de stradă începând de marţi, 9 august 2022, de la ora 10.00, la Ministerul Finanţelor. Aceștia au transmis că drepturile lor şi ale întregii familii ocupaţionale bugetare Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională, dar şi ale pensionarilor militari (rezervişti din Armată şi Poliţie, care pot fi rechemaţi oricând, la ordin, în activitate, conform Legii nr. 446/2006), nu sunt respectate.
Proteste de amploare în București a forțelor de ordine. Ce cer sindicaliștii din cadrul MAI
Protestatarii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne cer cu vehemență aplicarea legii cadru de salarizare în ceea ce privește acordarea sporurilor, actualizarea și recalcularea pensiilor militarilor de stat. Mai mult decât atât, sindicaliştii au menționat că de marţi declanşează seria protestelor, chiar și pe termen nelimitat.
”Drepturile noastre şi ale întregii familii ocupaţionale bugetare Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională, dar şi ale pensionarilor militari (rezervişti din Armată şi Poliţie, care pot fi rechemaţi oricând, la ordin, în activitate, conform Legii nr. 446/2006), sunt în continuare sfidate grosolan de către actualul Guvern. Mai mult, printr-un proiect legislativ iniţiat acum câteva zile de Ministerul Muncii (confirmat oficial de către ministrul de resort al Coaliţiei), se continuă haosul în sistemul bugetar de salarizare, şi aşa discreţionar şi politizat, astfel încât doar câteva ministere, alese pe sprânceană, plus INS (pentru ,,complexitatea muncii desfăşurate” – cităm din nota de fundamentare), laolaltă cu toate structurile lor teritoriale, ar beneficia de o majorare a salariului de bază de 15% (să ne explicăm: nu depreciem munca din diferite domenii de activitate şi am evitat tot timpul să ne uităm în curtea altora, dar o astfel de sintagmă justificativă, inventată de iniţiatorul OUG, este de neînţeles, prin raportare la noi şi la celelalte ocupaţii bugetare)”, a transmis sindicatul.
De asemenea, reprezentanții Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual acuză că, în vreme ce o majorare consistentă, de până la 50 de procente, ar urma să fie acordată tuturor angajaţilor de la stat, care activează în domeniul fondurilor europene, angajaţii pe care îi reprezintă ar beneficia doar de jumătate din diferenţa amânată timp de doi ani, care era necesar a fi acordată, integral, la data de 1 ianuarie 2022, ”în fond, sume infime, de 150-200 lei, anulate de inflaţia majoră a ultimilor ani”.
”Nopţile nedormite şi eforturile mari ale colegilor de la Frontieră, de la Imigrări, de la Combaterea Crimei Organizate şi Antidrog sau din alte structuri, pentru securizarea graniţelor UE, dar şi sfidarea miilor de poliţişti judiciarişti, care susţin activitatea Parchetelor şi întregul proces penal românesc, pe salarii îngheţate la nivel infim, niciuna dintre aceste probleme sau misiuni nu este atât de ,,complexă” pentru guvernanţi, încât să le dea de gândit să aplice măcar legea salarizării, pe care tot ei au votat-o în Parlament! Dacă nu vom avea un răspuns pozitiv din partea Guvernului, cât mai urgent, vom extinde manifestările, în mod legal, la nivel naţional, recurgând la acţiuni de protest inedite! Pentru că ne-a ajuns cuţitul la os!”, conchid sindicaliştii.
Vă aducem aminte că și angajații de la Tarom, CFR Călători și CFR Marfă se pregătesc de protest, cei din urmă cer să fie oprită lichidarea companiei și să nu fie concediați. Totodată, protestele de amploare în București continuă și cu militarii în rezervă care spun că vor ieși în stradă nemulțumiți de veniturile pe care le au în momentul de față.
Foarte bine! Pai Guvernul Ciuca a luat de la bogati(in mintea lor politistii, jandarmii) care aveau cica pensii speciale, nu de serviciu si a dat la saraci, adica la magistrati.Cum sa mai sustii asa un Guvern, cum sa mai sustii aceste partide politice de la guvernare!!!!! Au mai ramas dispora pe care sa o prosteasca ca la alegerile trecute si asistatii social.
Diaspora asteapta sentinte si condamnari pentru 10 August !