Prima pagină » Actualitate » Proteste ale ceferiştilor și polițiștilor, în Capitală

Proteste ale ceferiştilor și polițiștilor, în Capitală

23 feb. 2021, 12:16,
Cristian ZAVASTIN în Actualitate

Mai multe proteste au loc marți, 23 februarie, în Capitală. Ceferiştii de la Confederația Sindicală Națională MERIDIAN și Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România protestează în fața Ministerului Transporturilor.

Protestatarii cer aplicarea Legii nr.195/2020 privind Statutul Personalului Feroviar în anul 2021, cel puțin din perspectiva creșterilor salariale și a posibilității de a ieși cu 5 ani mai repede la pensie începând cu luna septembrie 2021, conform acestei legi. Aceștia cer achiziționarea a 150 automotoare Desiro noi prin fonduri naționale și europene și includerea în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a achiziției a 139 rame electrice noi pentru sistemul de transport feroviar, precum și depunerea de proiecte pentru achiziția de trenuri noi prin Cadrul Financiar Multianual 2021 – 2027;

În plus, protestatarii vor asigurarea schimbului de generații prin cursuri de formare profesională la CENAFER și/sau SNTFC CFR Călători SA, dar și desființarea Autorității pentru Reformă Feroviară. și stoparea subcompensării CFR Călători și păstrarea gratuității călătoriei studenților pe calea ferată.

„Guvernul României s-a obișnuit să nu plătească prestația reală a CFR Călători, rămânând astfel dator de ani de zile acestei companii, transformând-o nejustificat într-o așa zisă „gaură neagră”. Acest tratament aplicat operatorului de transport feroviar de stat, pune în pericol existența unei companii a poporului român care de peste 150 de ani a servit interesele economice și strategice ale țării noastre“, spun reprezentanții ceferiștilor.

Proteste ale polițiștilor în Piața Victoriei

Sute de polițiști protestează marți, 23 februarie, în Piața Victoriei. Aceștia protestează deoarece în acest an nu beneficiază de creşterile salariale prevăzute de lege şi, mai mult, le-au fost tăiate şi din drepturile deja câştigate, respectiv tichetele de vacanţă sau banii pentru a-şi cumpăra hainele de serviciu.

 „De aproximativ două luni de zile, sindicatul nostru este sesizat zilnic cu privire la faptul că un conducător auto conduce pe șoselele României o mașină care are numărul București 2021 GUV. Această mașină a fost depistată astăzi conducând haotic pe străzile Bucureștiului și am constatat că la volan este un domn Cîțu, care habar nu are să conducă această mașină care se numește Guvernul României. Drept urmare, am luat decizia să sancționăm acest Guvern și să aplicăm sancțiunea suspendării sale pe timp nelimitat! Ne-am săturat de minciunile lor! Să plece acasă și să lase pe alții competenți să conducă”, a declarat unul dintre liderii polițiștilor.

Protest al angajaților de la Penitenciarul Iași și polițiștilor de frontieră

Federaţia PUBLISIND afiliata la Blocul Naţional Sindical, totalizând 35.000 de membri din domeniile administraţie publică centrală şi locală, asistenta socială, poliţie şi poliţie de frontieră, grefa judiciară, penitenciare şi probaţiune, sport şi tineret, finanţe şi contro financiar, mediu şi RA-APPS, a declanşat proteste începând cu data de 31 decembrie 2020.

Protestatarii reclamă faptul că, din considerentul că lucreză în sistemul bugetar ei nu pot negocia salariile şi nici să refuze restricţiile impuse de lege.

„Noi nu ne putem negocia salariile aşa cum nu putem refuza restricţiile, interdicţiile şi incompatibilităţile impuse de lege. Pentru o salarizare decenta şi echitabilă ne aşteptam rândul încă din anul 2010, an în care o mare parte dintre drepturile noastre au fost eradicate, inclusiv plata muncii suplimentare. Avem o nouă lege-cadru din anul 2017 care nu a fost aplicată decât pentru anumite familii ocupaţionale. Însă sectorul public nu este împărţit în şmecheri şi fraieri”, au spus reprezentanții PUBLISIND.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`