Prima pagină » National » Protest la rafinăria Petromidia din Năvodari. Peste 300 de angajaţi cer salarii mai mari

Protest la rafinăria Petromidia din Năvodari. Peste 300 de angajaţi cer salarii mai mari

06 dec. 2022, 11:30,
în National

Marţi dimineaţa, 6 decembrie 2022, circa 300 de angajaţi ai rafinăriei Petromidia din Năvodari au organizat un protest pentru a cere salarii mai mari. Anterior, Confederația Sindicală Națională a mai organizat un amplu marș-protest la București.

Oamenii s-au adunat spontan în fata rafinăriei şi nu se vor întoarce la muncă până când cererea lor nu va fi aprobată. La acest protest participa peste 300 de angajaţi dintre cei 2.000 ai rafinăriei.

Protest la rafinăria Petromidia din Năvodari. Mai mulţi angajaţi cer salarii mai mari

Potrivit liderului de sindicat al angajaţilor, protestul a izbucnit după discuţia sindicaliştilor cu administraţia, discuţie care viza salariile angajaţilor.

Acesta a subliniat că oamenii au venituri de aproximativ 3.000 de lei, bani despre care afirma că sunt puţin pentru a întreţine o familie. Totodată, acesta a menţionat ca munca este dificilă.

„La ultima discuție de ieri, cu administrația pentru creșterea salariilor, administrația ne-a spus că ne vom mai întâlni în februarie pe această temă. Au spus că le vor da oamenilor o primă de 1000 de lei la final de an, pentru fiecare lună până în martie. Le-am comunicat oamenilor și ei nu au mai vrut să intre la muncă.

Cei care au fost de noapte au rămas în continuare la serviciu, oamenii au vorbit între ei, unii protestează, alții muncesc. E o mișcare spontană. De două săptămâni, oamenii vor un răspuns ferm de la administrație privind salariile. Îl așteptăm pe directorul general cu un răspuns. Dacă ai o mișcare spontană e greu să o controlezi”, a declarat sindicalistul.

Un amplu marș-protest în România organizat de sindicalişti

Vă aducem aminte că la sfârşitul lunii octombrie 2022, sindicaliştii au organizat un amplu marș-protest la Bucureşti. Protestele au avut loc în Piaţa Victoriei, la sediul Guvernului şi în Piaţa Revoluţiei.

Pe 17 octombrie 2022, două caravane de sindicaliști de la Cartel Alfa au inițiat „Marșul Anti-Saracie”. Aceștia au pornit din Ardeal și Moldova. Preţurile ridicate la alimente şi energie au scos sindicaliştii în stradă. În fiecare zi, caravanele au protestat în mai multe localități pentru a stopa creșterea prețurilor și a cere mărirea salariilor și pensiilor. Astăzi, sindicaliștii vor protesta în București, unde vor participa şi sindicaliști de la Federația Solidaritatea Sanitară.

Sindicaliştii au ieşit în stradă după ce mai mult întreprinderi şi-au încetat activitatea din cauza creşteri preţurilor la energie.

„În sectorul economic, întreprinderile se resimt. Deja avem este 9.000 de întreprinderi care sunt închise la ora actuală, din cauza crizei energetice. Tragem un semnal de alarmă decidenților, dar dacă nu se vor lua măsuri rapide, lucrurile vor derapa foarte uşor”, a declarat Bogdan Hossu, preşedinte CNS „Cartel Alfa”

Ulterior, Confederaţia Sindicală Naţională a organizat protest în faţa Guvernului României cu privire la problemele actuale cu care se confruntă salariaţii din mai multe sectoare de activitate. La protest au ieșit mineri, agricultori, militari și polițilti care își strigă nemulțumirile. Săptămâna trecută, două caravane de sindicaliști au organizat „Marșul Anti-Sărăcie”, în urma creșterii prețurilor la alimente și energie.

La protestul organizat de Ziua Armatei Române în faţa Guvernului României, reprezentanţilor sindicatelor din poliţie şi din penitenciare se alătura și Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP). Federațiile sindicale, alături de sindicatele membre ale CSN MERIDIAN au decis că Ziua Armatei Române este o zi potrivită pentru a relua dialogul cu Guvernul României.

Aşadar, reiterăm faptul că peste 300 de angajaţi ai rafinăriei Petromidia din Năvodari au organizat un protest pentru a cere salarii mai mari. Rămâne de văzut care va fi reacţia administraţiei.

Bugetul.ro
E jale la Raiffeisen Bank, BT, ING, BRD sau CEC Bank. ANAF a făcut anunțul despre ce se întâmplă cu clienții din România care au depozite bancare
redactia.ro
Doliu în lumea televiziunii. Una dintre cele mai frumoase femei s-a stins subit la doar 27 de ani. Avea tot viitorul în față și o poveste emoționantă
Bugetul.ro
Amenințare pentru ANPC și Cristian Popescu Piedone de la Bruxelles. Comisia Europeană pare să-i fi pus gând rău instituției care se ocupă de protecția consumatorilor
a1.ro
Ce declarații a făcut tatăl lui Vlad Pascu, la procesul fiului său! Ce gest a făcut, când s-a întâlnit cu părinții victimelor
Playtech.ro
Cum să nu strici maşina de rufe când speli pilote groase. Aşa protejezi cuva
observatornews.ro
Tatăl care şi-a încurajat copilul de 10 ani să conducă prin oraş riscă până la trei ani de închisoare. În spatele maşinii se aflau mama şi fratele lui
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Schimbare bruscă a vremii. Cum va fi de Paște și de 1 Mai
SportpeSurse
Nunta Kirei Hagi la un pas să nu existe. A fost pusă să facă o alegere dificilă
Playtech.ro
Cauza morții lui Val Kilmer, dezvăluită oficial. Ce au descoperit medicii la autopsie și ce scrie pe certificatul de deces
Dailybusiness.ro
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
RomaniaTV
Anunț important pentru seniorii care încasează pensiile vineri pe card. Când trebuie să meargă la bancomat
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
E grav! Anunţ BNR despre cel mai mare pericol pentru români în 2025
redactia.ro
Doliu în lumea artistică din România. A murit unul dintre cei mai cunoscuți dansatori din țară
ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`