Prima pagină » Actualitate » Protest al AUR în fața Parlamentului. Jandarmii au intervenit în forță – VIDEO

Protest al AUR în fața Parlamentului. Jandarmii au intervenit în forță – VIDEO

10 mai 2023, 10:09, 1 ,
în Actualitate

Un protest AUR are loc, miercuri, la Parlament, în care manifestanţii s-au îmbrâncit cu jandarmii. Jandarmeria Română anunţă că în exteriorul curţii Parlamentului se desfăşoară o adunare publică nedeclarată, formată din alţi membri ai aceleiaşi formaţiuni politice, precum şi simpatizanţi ai acesteia. Celor prezenţi li s-a adus la cunoştinţă că activitatea desfăşurată nu îndeplineşte condiţiile legale, însă aceştia şi-au asumat răspunderea pentru acest lucru, refuzând să părăsească obiectivul.

În timpul protestului, manifestanţii AUR au strigat: ”Nu cedăm, copiii îi apărăm”, ”Ruşine, ruşine să vă fie”, ”Nu vrem să fim conduşi de hoţi”.

”E dreptul nostru de a protesta, îl exercităm, în momentul în care vedem legi nedrepte şi nu le putem opri, protestăm”, a afirmat Simion.

Liderul AUR a fost îndepărtat de un jandarm, în momentul în care s-a urcat pe gardul Parlamentului.

”În legătură cu manifestaţiile aflate în desfăşurare la Palatul Parlamentului, Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti face următoarele precizări: În curtea obiectivului, are loc o manifestaţie de protest formată din invitaţi şi membri ai unei formaţiuni politice.În acelaşi timp, în exteriorul curţii, se desfăşoară o adunare publică nedeclarată, formată din alţi membri ai aceleiaşi formaţiuni politice, precum şi simpatizanţi ai acesteia”, a transmis Jandarmeria.

”Manifestanţilor aflaţi atât in interiorul curţii Palatului Parlamentului, cât si în exterior, li s-a adus la cunoştinţă că activitatea desfăşurată nu îndeplineşte condiţiile legale, însă aceştia şi-au asumat răspunderea pentru acest lucru, refuzând să părăsească obiectivul. Menţionăm faptul că Jandarmeria Română respectă dreptul constituţional la liberă exprimare al tuturor cetăţenilor, cu respectarea prevederilor legale in vigoare”, mai spune Jandarmeria.

Alianţa pentru Unirea Românilor a anunţat că cheamă românii să protesteze miercuri, de la ora 08:00, în faţa Camerei Deputaţilor, împotriva adoptării de către majoritatea parlamentară a PL-x 145/2023, proiectul cu privire la Observatorul Naţional al Copiilor.

Jandarmii au intervenit la protestul AUR

Protestatarii AUR au venit la Parlament, aceștia fiind însoțiți de către parlamentarii formațiunii politice. Jandarmii au încercat să le explice că nu au autorizație de protest.

În acel moment, lucrurile au degenerat. Protestatarii AUR au devenit agresivi și au început o bătaie în toată regula cu jandarmii.

Jandarmii au și reținut mai multe persoane și le-au dus în dube.

În conflict au fost implicați inclusiv parlamentari ai AUR.

De asemenea, deputatul Ludovic Orban (Forța Dreptei) a fost agresat de către protestatarii AUR.

Ludovic Orban susține că ar fi fost agresat și scuipat la protestul AUR

Fostul premier Ludovic Orban a declarat, miercuri, că a fost agresat și scuipat de manifestanți ai AUR când se deplasa către intrarea de la Parlament.

„Am fost scuipat, înjurat, lovit, au intervenit jandarmii, deși eu nu am solicitat lucrul acesta, dar au intervenit din cauza violenței. Protestatari AUR, cea mai mare parte ai protestatarilor sunt membri AUR, care au și fost asmuțiți împotriva mea”, a declarat Ludovic Orban la Digi24.

„Când am plecat de la poarta unde nu mi s-a permis accesul ca deputat, a trebuit să traversez Izvorul. Pur și simplu am fost agresat fără niciun fel de motiv când mă deplasam. Această agresiune a fost produsă de oameni din AUR care au fost asmuțiți împotriva mea”, a mai declarat fostul premier.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`