Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași au propus ieri arestarea preventivă a lui Florin Ovidiu Panciu, în vârstă de 40 de ani, cercetat pentru tentativă de omor.
„Pe data de 24 noiembrie 2019, la solicitarea unei rude, inculpatul s-a deplasat pe un șantier cu blocuri în construcție din zona Bucium. Acolo, pe fondul unui conflict spontan, cu un cuțit pe care îl avea asupra sa, a lovit victima la nivelul capului, cauzându-i o plagă penetrantă cranio-cerebrală care a fost de natură să îi pună viața în primejdie”, a declarat ieri Mihaela Apostol, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași.
Acum, urmează ca judecătorii să decidă dacă suspectul va fi dus sau nu în spatele gratiilor.
Amintim că, duminică dimineața, un bărbat de 32 de ani a ajuns la spital, după ce a fost înjunghiat în cap. După câteva ore, polițiștii l-au identificat pe suspect în persoana lui Florin Ovidiu Panciu. Acesta a fost săltat și dus la audieri, după care a fost reținut pentru 24 de ore de către oamenii legii.