Procurorii ieșeni au primit o plângere penală de la un notar din Iași, după ce s-a constatat că urma să se vândă un teren foarte valoros prin intermediul unor acte false. Mircea Ionescu, fiul proprietarului, spune că va reveni în Iași în cel mai scurt timp. Una dintre victime este Gabriel Ețcu, dezvoltator imobiliar din Iași
UPDATE: În urmă cu câteva zile, anchetatorii ieșeni au finalizat deja această anchetă și, în mod suprinzător, au clasat cauza și au susținut că faptele investigate nu sunt confirmate de probe. Potrivit unor surse BZI, ordonanța de clasare ar fi fost deja comunicată persoanei păgubite.
O combinație imobiliară incredibilă a ajuns pe masa procurorilor ieșeni. Totul a pornit de la un teren de 6 hectare situat în zona Galata, în apropierea străzii Valea Adâncă, evaluat la 6 milioane de euro. Proprietar este un anumit Dan Petru Ionescu, stabilit în Elveția. Mircea Ionescu, fiul acestuia, a încercat să valorifice terenul contactând un arhitect din Iași care să întocmească un Plan Urbanistic Zonal (PUZ). La final poate fi obținut un preț mult mai bun. Însă, între timp, de existența terenului au aflat mai multe persoane din zona imobiliară.
Astfel, își face apariția un anumit Bogdan Toma, domiciliat în sat Dancu, comuna Holboca. Împreună cu un complice, a făcut rost de o procură prin care l-ar fi reprezentat pe Dan Ionescu, în vederea realizării unei vânzări. Actele au fost parafate la cabinetul notarial din Podu Roș deținut de Elena Otilia Jescu. Timp de mai multe luni au umblat cu actele false în speranța că vor putea înșela un cumpărător. De precizat că, la un moment dat, interesat de cumpărarea terenului era și Mihail Eusebiu Siminiceanu, care deține mai multe suprafețe în zonă, dar a renunțat la tranzacție.
Dezvoltatorul imobiliar Gabriel Ețcu era să fie păcălit de 1 milion de euro
La începutul anului 2021, Bogdan Toma, aflat la volanul unui BMW X1, l-a vizitat pe dezvoltatorul imobiliar Gabriel Ețcu, cunoscut pentru investițiile din comuna Miroslava, dar și din municipiul Iași. Afaceristul s-a arătat destul de interesat de tranzacție la începutul lunii mai 2021. I-a precizat așa-zisului vânzător că semnează actele și virează aproape 1 milion de euro în momentul în care este adus la notariat și proprietarul Dan Petru Ionescu. Zis și făcut. Abia acum se pune în mișcare înșelăciunea. Bogdan Toma a dus un complice în fața unui notar, unde s-a semnat o declarație de notorietate.
Cu ajutorul a doi martori mincinoși, un bărbat de etnie romă a declarat că este de fapt Dan Petru Ionescu. Notarul a semnat declarația în baza mărturiilor. Mai apoi, Bogdan Toma a revenit la notara Otilia Jescu ca să finalizeze vânzarea. Însă, Gabriel Ețcu a cerut ca proprietarul să se afle în persoană la notariat, tocmai pentru a evita înșelăciunea. Pentru că această dorință nu a fost dusă la îndeplinire, Gabriel Ețcu s-a retras. Contactat telefonic, afaceristul a confirmat că a fost abordat de Bogdan Toma.
„Ce pot să vă spun este că eu nu am mai semnat pentru că mi s-a părut dubios. Ei aveau o procură de la notarul Jescu. Am cerut ca la semnare să se prezinte proprietarul, dar nu s-a întâmplat. Dacă voi fi întrebat de procurori, le voi spune același lucru”, a precizat Gabriel Ețcu.
În edițiile trecute ale „BZI” a fost prezentat cazul unui procuror ieșean care câștigă 8.000 de euro/lună din pensie.
Notărița Otilia Jescu spune că a descoperit că a fost prezentat un act de identitate fals
Contactată telefonic, notărița Otilia Jescu a precizat că a descoperit falsuri în acte, mai precis în ceea ce privește actul de identitate al proprietarului. Totuși, nu a oferit explicații despre faptul că nu a observat de la început falsul. Culmea, chiar notărița a depus sesizare la organele de anchetă și, totodată, a blocat cartea funciară pentru terenul din zona Galata, la începutul lunii iunie 2021.
„Era cu un buletin fals. Nu pot să dau alte relații. Ancheta se află în desfășurare”, a declarat notarul Otilia Jescu.
Ancheta a fost confirmată și de procurorii ieșeni. Din informațiile deținute de „BZI”, cel mai probabil, actul de identitate a fost procurat pe filiera basarabeană, cunoscută pentru falsurile de calitate executate contra sumei de 150 de euro. Această rețea este specializată în falsuri realizate pentru cărți de identitate, contracte de vânzare-cumpărare, acte pentru utilaje sau autovehicule. Sunt falsificate chiar și documente ce țin de inspecțiile tehnice periodice. De precizat că Direcția Națională Anticorupție a anchetat mai mulți polițiști ieșeni de la Rutieră, după ce ar fi primit preparate de la o firmă de livrări.
Mircea Ionescu, fiul proprietarului: „Am fost sfătuit să nu spun nimic”
Contactat telefonic, Mircea Ionescu a precizat că știe despre încercările de vânzare a terenului, dar că nu vrea să ofere detalii suplimentare. Bărbatul urmează să vină în Iași în perioada imediat următoare.
„Știu despre asta, dar am fost sfătuit să nu spun nimic. Am fost sfătuit să nu dau detalii. Nu vreau să influențez cercetările”, a precizat Mircea Ionescu.
Un alt aspect important este că procura prin care proprietarul terenului ar fi de acord cu delegarea unui mandatar a fost falsificată grosolan. Mai precis, un paragraf a fost editat. Astfel, a fost menționat că mandatarul urma să încaseze întreaga sumă și, ulterior, i-ar fi retrimis proprietarului. Din informațiile deținute de „BZI”, Bogdan Toma ar fi de fapt „săgeata” unui grup de interese, format din foști avocați. Acest grup funcționează cu complicitatea funcționarilor din administrațiile locale. Mai precis sunt identificați proprietarii de terenuri, cu ajutorul rolurilor fiscale, făcându-se astfel o bază de date paralelă ce conține datele de contact. Proprietarii sunt contactați și întrebați despre oportunitatea unei vânzări. Și, de aici, se leagă tot lanțul. Reporterii „BZI” au încercat să obțină un punct de vedere și din partea lui Bogdan Toma, dar acesta nu a răspuns apelurilor telefonice repetate.