Proiectul menit să modifice structura şi funcţionarea partidului și propus de preşedintele USR, Dacian Cioloş, a fost respins de Biroul Naţional.
Acesta a menționat într-o declarație anterioară că în cazul în care Biroul Naţional nu va susține acest program, îşi va depune mandatul.
Proiectul propus de președintele USR, Dacian Cioloș, respins
Surse politice au precizat că proiectul președintelui USR a întrunit 11 voturi favorabile şi 14 împotrivă.
„Deşi statutul nu cere un vot pe proiect, preşedintele a insistat ca acest proiect să fie votat. Au fost trimise amendamente. O parte au fost acceptate, o parte nu. Din punctul de vedere al majorităţii, cele esenţiale nu au fost admise de preşedinte. A fost respins. 11 la 14 a fost votul”, au precizat sursele citate.
Dacian Cioloş, preşedintele USR, va susţine în această seară, de la ora 18:00, o conferinţă de presă la sediul partidului din bulevardul Kiseleff nr. 55.
Dan Bârnă, vicepreşedintele USR anunţa joi, 3 februarie 2022, că liderul partidului, Dacian Cioloş, a propus o serie de modificări în ceea ce priveşte structura şi funcţionarea partidului. Acesta a mai precizat că în cazul în care Biroul Naţional nu va vota acest program, îşi va depune mandatul.
O zi mai târziu, a urmat anunțul preşedintelui USR, Dacian Cioloş, ce declară într-o postare de pe rețelele de socializare că e timpul susţinerii unor lideri alternativi pentru partid şi că vicepreşedintele Dan Bârna ar cam trebui să facă „un real pas în spate” şi să îşi ofere timpul necesar „pentru a se reconstrui” politic.
Dacian Cioloș şi-ar putea da demisia din USR
Uniunea Salvați România, în forma actuală, s-a format după fuziunea dintre USR şi PLUS, partid fondat de Dacian Cioloş. Totuşi unirea acestor partide pare că s-a făcut doar pe foaie, căci în interiorul partidului taberele sunt împărșite, chiar trasate încă pe liniile vechilor formaţiuni.
Dacian Cioloș, președintele USR, a ameninţat în repetate rânduri că își va da demisia din partid din cauza faptului că Biroul Național Politic nu dorește să-i aprobe planul de reforme interne.
”Eu îmi depun mandatul. Da, luni, dacă programul ăsta nu e votat, că voi puteți să ziceți , că nu scrie în statut și eu nu pot să vă oblig, pentru că dacă nu facem cvorum, nu avem ședință BPN. Sau și dacă facem cvorum și voi nu vreți să votați, eu nu pot să oblig. La fel, dacă votați împotrivă. Doar că atunci îmi asum consecințele și îmi prezint demisia și trebuie un alt președinte…”, a declarat Cioloș.
Pe de altă parte surse politice au afirmat în urmă cu câteva zile că echipa lui Barna așteaptă și chiar forțează o demisie a lui Dacian Cioloș din USR. Mai multe voci au afirmat pentru sursa citată că Dan Barna, Cătălin Drulă și Cristian Ghinea și-ar dori ca președintele să plece din funcție pentru a forța o numire pe poziție a lui Drulă. Fostul ministru al Trasporturilor, a anunţat că este dispus să preia conducerea partidului dacă actualul preşedinte, Dacian Cioloş, îşi dă demisia.
Astfel, acum că programul proiectului propus de președintele USR, Dacian Cioloș, a fost respins de către Biroul Național, nu rămâne decât să așteptăm declarația în care acesta își va depune demisia de la șefia partidului pe care îl conduce.